… una dintre cele mai enervante nesimțiri cu care ai de-a face, ca turist pe-aici ori aiurea, e felul în care cineva ți se bagă-n față, cînd ai de gănd să faci și tu vreo poză.
Nu plîng de mila japonezilor care stau juma’ de oră să-și caute cadrul perfect, ci pentru oamenii care vor și ei să ia, la repezeală, o amintire; un clișeu al vreunei scene care nu se mai repetă – înțelegeți voi.
Îmi plac cei care se dau, cuminți, la o parte, pentru două secunde – cît îți ia ție să faci poza. Nu-i costă nimic și fac și-un bine; asta se cheamă, oameni buni, civilizație.
Ce greu e, să faci, bunăoară, un ocol – trei pași – prin spatele fotografului?
Mi se pare un gest, un ceva-care-lași-de-la-tine…
Fiindcă bucureșteanul n-are cultura turismului și nici a turistului, fiindcă bucureșteanul se teme de fotografiat ca băștinașii care credeau că aparatul le fură sufletul, bucureșteanul nu s-ar da la o parte, cînd vede că vrei să faci o poză, nici să-l pici cu ceară.
Și-i păcat, desigur.
Oho, câţi paşti şi dumnezei am împărţit eu pe subiectul ăsta
(şi în gând şi vocal)!!!
Bucureşteanul nu că nu s-ar da la o parte, dar mulţi încă se uită la tine, când faci poze pe stradă,în parc etc. ca şi cum ai intenţia să le furi ceva 🙁
Parcă e mai simplu cu japonezii: dacă văd că s-au ”înţepenit”, le transmit un Psst,Psst şerpesc + un gest cu mâna şi…înţeleg 🙂
la japonezi funcționează cu pssst! … la noi funcționează direct cu… du-te dracului!
Complatearea lui Ando este necesara si veridica: da, multi te brlocheza, unii te intreba pe ton rastit “de ce faci?” iar altii se introc si ti se holbeza in obiectiv, evident ca in loc sa surprinzi scena de interes, iti iese doar “imagien cu oameni care se uita fix, rauvoitor la mine”!
Am boala sa ma duc in anumite puncte ale orasului si sa le fotografiez o data pe an pt. a face o comparatie.De cate ori ma nimeresc prin centru este imposibil sa nu fiu privit insistent de diferiti cetateni.In general privirea lor spune “Iete si asta al dreacu,io ma duc la munca si el face poze”.
Mi se întâmplă și mie să primesc priviri “pline de căldură”! Exact asta am început să cred:
“bucureșteanul se teme de fotografiat ca băștinașii care credeau că aparatul le fură sufletul”! Interesant a fost atunci când m-a “studiat” un polițist! Și nu oriunde, ci la gară, cu ocazia aniversării a 75 de ani de Muzeu CFR, când m-am suit să deschid ușa unui vagon de metrou IVA (voiam sa fac poze în tihnă, fără să fiu deranjat). Eu păream cel mai “sărăntoc” de acolo: deși aveam camera de filmat pe umăr, avea bateriile descărcate, deci tot la sfântu’ telefon am …apelat.
chestie de cultură, trebuie să așteptăm – asta e!