despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

oamenii nu vor transport public

mă-ntreb de ce oare transportul nostru public este așa debil; atît de neglijat de Primărie; atît de disprețuit. Dar am descoperit – nu pentru că așa-l menține Primăria; ci pentru că așa-l vrem noi.

Ciudat, nu? Oare sîntem cu toții așa de proști?

Mă tem că da; și nu proști – ci fuduli; chestie, care, așa cum zice proverbul, se potrivește mănușă cu prostia…

Da – sîntem fuduli; și-n fudulia noastră, credem că trebuie să disprețuim transportul public. Pentru că nu-i așa? – doar săracii au bani doar de tramvai.

Și dacă e ceva de care temem, e să fim considerați săraci.

De-aceea, ca cetățeni, ne ferim ca dracu de tămîie să ne asociem cauzelor care pot ajuta… săracii.

Da – avem grupuri de cetățeni care vor șosele mai bune; străzi mai late – și nu e nimic greșit în ceea ce vor ei.

Da – avem grupuri de cetățeni care vor infrastructură decentă în cartierul pe care ei înșiși l-au blocat – și-i pot înțege și pe ei…

Da – avem grupuri de cetățeni care militează din toată inima pentru mersul cu bicicleta – și-i admir, în sinea mea…

Și – pentru că aceste grupuri reușesc să pună presiune pe adminstrație, ceea ce doresc se poate întîmpla; nu în totalitate, nu pe loc, dar… se poate.

Cum, deci, să avem transport mai bun, dacă nu cerem transport mai bun? S-o fi înființat – și nu știu eu – asociația celor care așteaptă tramvaiul 8, liga celor care așteaptă-n troleu pe Carol, fundația împotriva abuzurilor șoferilor care nu opresc seara în stații?

Ei bine, acestea nu există – doar pentru că noi toți, ca cetățeni, nu vrem să ne pese de transportul public. Noi, cetățenii, îl urîm; ca să nu-l folosim, mergem cu mașina sau ne luăm bicicletă; noi – cetățenii – n-o să primim niciodată transport public decent, fiindcă nu-l cerem.

Scurt pe doi: avem ce merităm

11 comments to oamenii nu vor transport public

  • bogdan71

    Dacă veți intra pe metrouusor.com (sau alte forumuri de profil), veți vedea că există destui care încă apreciază și folosesc civilizat transportul public, inclusiv cel de suprafață. Primăria și CGMB-ul sunt însă cele care de ani de zile subminează transportul public, în special cel electric. Tramvaiele s-au împuținat de vor ajunge să poată fi luate ca ampicilinele (unul la 6 ore), troleele și mai rău. Nu se mai produc tramvaie în U.R.A.C (doar 4-5 pe an, în timp ce numărul celor care se defectează e mult mai mare) uzinei de la Faur i s-a tăiat contractul deși în anii 90 a produs 52 de tramvaie extrem de fiabile (cele vopsite inițial roz). S-au cheltuit în anii 2006-2008 200 de milioane de euro pe 1000 de autobuze Citaro, din care în prezent peste 200 stau pe bară din lipsă de piese – în timp ce din 2012 s-au retras prematur din circulație autobuze Rocar și DAF care încă mai puteau merge câțiva ani. Probabil că Primăria urmărește tacit insolvența RATB-ului în vederea privatizării subevaluate.
    Un alt aspect este prețul călătoriei, rămas din motive electorale la nivelul din 2008 și coroborat cu un număr mare de gratuități și un procent mare de neplătitori (mai ales în cartierele periferice). Fudulia românilor intră desigur în calcul, dar decizia de folosire a mașinii personale în detrimentul RATB-ului e influențată în primul rând de: 1) inexistența legăturilor adecvate; 2) frecvența proastă a multor linii; 3) durata mare de staționare în trafic și 4) starea de curățenie precară.
    Așteptarea în troleu pe Carol e altceva, porțiunea Moșilor-Rosetti permite ca un volum mare de trafic să se suprapună transportului public FĂRĂ niciun fel de prioritate pentru cel din urmă. Începerea lucrărilor la partea a doua a magistralei de metrou M5 va marca închiderea Bd. Carol și probabil sfârșitul troleelor în București.

  • PaulIP

    Totuși, troleibuzele ar fi dispărut încă de pe vremea lui Ceaușescu. Diferența este că atunci, troleibuzele rămâneau în pană mult mai des decât azi, și “zgâriau retina” coloanei oficiale. Azi, se constată că este mijlocul de transport de la care nu poți FURA politic!
    La autobuze e simplu: îl pitești undeva, și furi atâta motorină câtă poți duce. La tramvaie se “investește” enorm în calea de rulare. Pe când la troleibuze, ai doar firele de tensiune și captatorii!
    Sunt elev în clasa a IX-a la liceul “Mihai Viteazul”, și în fiecare zi văd cel puțin o dată un troleu tractat.
    Așa nu se mai poate!
    Demult mă gândesc cu tristețe la ziua când troleibuzul bucureștean va fi istorie, din motivele mai sus numite…
    Și-acum îmi amintesc de vara anului 2003, când am văzut un Ikarus 415T, pe care strălucea vopseaua, iar când le văd azi….

  • hm

    …preocuparea pe forumurile de profil pentru ceea ce am putea numi utilizator este egală cu zero – și o spun cu toată tristețea, ca cineva care le urmărește de ani și ani de zile. Discuții, cine are dreptate, cine e mai deștept – de-astea-s sătul…
    În rest, aveți dreptate, starea precară a parcului, dezinteresul pentru infrastructură și prioritizarea fluxurilor TP este vizibilă de pe lună, dar NICI LUMEA NU CERE!

  • bogdan71

    Legat de trolee și tramvaie, dezinteresul pentru ele se leagă și de interesul pentru transformarea unora dintre depouri în zone rezidențiale. Primele vizate sunt depourile Victoria (în spatele Guvernului) și Vatra Luminoasă, unde gradul de ocupare a scăzut simțitor.
    Cât privește reparațiile interminabile ale liniilor de tramvai, ele s-au făcut în bună măsură în jumătatea vestică a orașului (linia 41, Bd. Timișoara, Ghencea, Viilor, Giurgiului) și mai puțin în cea estică (doar Colentina și Ștefan cel Mare). Porțiuni foarte utilizate – cum sunt cele de pe Bd. Lacul Tei/Petricani, Barbu Văcărescu, Bd. Ion Mihalache, Bd. Șincai, Basarabia, Camil Ressu etc. – sunt într-o stare jalnică, fiind un pericol pentru călători.

  • hm

    ce-ar mai desființa, ei, Victoria!!!

    Mă mir și azi cum de-a scăpat Dudeștiul. Încă.

    Ai dreptate. Vestul orașului are linii mișto/acceptabile. Mai puțin, firește, bucata dintre APACA și Ho-și-Min (AFI)… care binențeles, nu a fost reabilitată cînd se putea, după ce tramvaiele fuseseră oprite pe perioada lucrului la Pasajul Basarab.

  • marian

    Si linia de tramvai de pe sos. Giurgiului este buna. Pacat ca ritmicitatea tramvaielor 7 si 25 lasa mult de dorit…

  • Vestul oraşului are infrastructură acceptabilă, la fel şi sudul… şi cam atât. În afară de 41 şi 32, restul traseelor vin cum vin. Chiar şi în 25 şi-au băgat picioru’, ca să nu mai zic de autobuze, unde e jale, pentru că anumite tronsoane de tramvai sunt insuficient deservite de tramvaie, aşa că lumea se înghesuie în autobuz (Bd. Timişoara – unde sunt slabe şansele să încapi într-un 25, Ghencea – unde 47 vine la juma’ de oră, dar asta abia după 7 dimineaţa, Giuleşti unde 11 şi 44 vin când au chef vatmanii, Şos. Olteniţei, unde bătaia e pe 232, 11 fiind cantitate neglijabilă, Şos. Giurgiului cu 323, Ferentari cu 139, deşi 8 ajunge mult mai repede la AFI ş.a.).
    În felul ăsta, trasee precum 137/138, 173/385, 162/163, 232, 323, 139 sunt supraaglomerate artifical pe unele tronsoane, pentru că RATB pur şi simplu refuză să folosească tramvaiele pe care le are deja. Problema e că şi parcul de autobuze a tot scăzut, iar cele rămase unt într-un hal fără de hal, toată bucşăraia, amortizoarele şi plăcuţele de frână sunt duse, ca să nu mai vorbesc de linoleumul rupt, de vopseaua scorojită pe la colţuri, de afişajul ultra-modern cu hârtia scrisă cu pixul ce a apărut deja pe multe Citaro, de vaselina care curge de la uşi în capetele călătorilor mai ceva ca la T4R, de faptul că sunt autobuze care merg aproape fără acumulatori – fie aceştia sunt duşi, fie sunt probleme cu încărcarea lor.
    Am mers ieri cu un autobuz RATB… scârţâia din toate încheieturile, la toate gropile bubuia de ziceai că se rupe în două (probabil din cauza amortizoarelor uzate), gălăgios, motorul vibra… asta după ce mersesem la Bruxelles cu fix acelaşi tip de autobuz, de aceeaşi vechime… şi care mergea cam cum mergeau Citaro-urile noastre la început. Asta în condiţiile în care belgienii nu se joacă, pedalele au doar 2 poziţii: la pământ şi liber, pentru minimizarea timpilor de acceleraţie şi frânare. Şi, cu tot modul ăsta ,,pelicanic” de conducere, cu zecile de străduţe în pantă şi opririle mult mai dese, autobuzele alea nu erau în halul în care sunt ale noastre, deşi clar erau chinuite bine.

    La Bucureşti, transportul în comun de suprafaţă e considerat pentru fraieri şi sărăntoci… cine are maşină o să meargă, cel mult, cu metroul, pentru că e ruşinos să spui la serviciu ,,am venit cu autobuzul” sau, mai rău, cu tramvaiul (chiar şi într-o instituţie cu salariul mediu de 8 – 900 lei eşti considerat sărăntocul sărăntocilor dacă vii cu tramvaiul… ori vii cu metroul, ori pe jos, niciodată cu tramvaiul, cu excepţia lui 41, care pare a avea regim special).

    Legat de forumuri, simpla postare a unei păreri pe net nu înseamnă preocupare în domeniul transportului în comun. Preocupare înseamnă să f_ţi la cap autorităţile cu tone de petiţii, dar nici asta nu e cine ştie ce, pentru că autorităţile vor da mereu acelaşi răspuns:
    – pt. orare proaste: ,,am făcut analiză de piaţă şi a rezultat că nu e nevoie de mai multe curse/de cursă la ora aia”
    – pt. şoferi care nu fac staţiile/trec prea devreme/prea târziu: ,,tot personalul din linia X a fost reinstruit”
    – pt. trasee proaste ,,am făcut analiză de piaţă şi a rezultat că nu e nevoie de curse pe ruta aia” / ,,nu avem vehicule/bani”
    – pt. mai multe chioşcuri de bilete: ,, cu cardul ACTIV vă puteţi achiziţiona titluri de călătorie în avans de la chioşcurile deja existente”
    – pt. încălcarea legii 92/2007 şi a OMT 972/2007: ,,toate informaţiile sunt pe site” (de fapt, nu e nicio informaţie)

    De asemenea, mare parte dintre oamenii care administrează forumuri au părerile lor, de regulă extrem de subiective, despre transport… unii sunt disperaţi de-a dreptul după Citaro, alţii după diverse mijloace de transport – troleibuze uber alles, tramvaie uber alles, locomotive de 5100 kW cu 2 vagoane uber alles, biciclete uber alles, autoturisme uber alles etc., în funcţie de specificul forumului. Aceste păreri sunt extrem de subiective şi reprezintă părerile unei minorităţi, un 1, maxim 2% dintre toţi utilizatorii diverselor mijloace de transport. Restul de 98-99% preferă să înghită în sec, să îi trimită la origini pe Iliescu, Ponta, Băsescu, Oprescu şi cine le mai vine în minte şi, eventual, să mai dea pe gât o bericioaică, în loc să reclame abuzurile la care sunt supuşi. Pentru că, la urma urmei, ceea ce se întâmplă e un abuz la adresa plătitorilor de taxe, impozite şi titluri de călătorie… oamenii nu înţeleg că transportul în comun e, în mare parte, finanţat de la bugetul de stat sau cel local, deci din banii lor, chiar dacă ei nu folosesc acest serviciu de transport. După vreo 10-15 acţiuni în instanţă şi ceva despăgubiri, vă garantez eu că în 3 zile ies la traseu toate Mercedesurile şi tramvaiele.

  • bogdan71

    Pe Bd. Ghencea e mare nesimțire: traficul e infernal, toată lumea vrea spre centru, pe mijloc e o linie de tramvai nou-nouță, pe care însă NU vine tramvaiul. Că 47 e bătaie de joc, nu linie de tramvai. Soluția ar fi ca acolo să întoarcă alături de 41 fie 11, fie un 15 sau 27 venit dinspre Titan, așa cum se zvonea înainte de desființarea lui 15 (22.10.2007, fix acum 7 ani!), fie 47 cu un parc decent. RATB-ul preferă să irosească vagoanele în marota numită linia circulară 1. Iar liniei 25 i se poartă vizibil sâmbetele, reducerea de frecvență/capacitate fiind menită să-i descurajeze călătorii în așa hal, încât să fie desființată ca nerentabilă – iar RATB-ul să revină triumfal cu linia 12 la Basarab, cărătoare de vânt.

    Eu unul nu cred că vom avea servicii civilizate în București atât timp cât va continua subvenționarea în scopuri electorale a unor ”găuri negre”: gigacaloria, datoriile RADET-ului, bordurici-panseluțe-băncuțe-cesulețe-chioșculețe schimbate an de an, chermeze cu trupe, bere și mici etc. Sistarea acestui lanț trofic care înghite an de an banii Primăriei fără să producă nimic e practic imposibilă având în vedere gena noastră națională, rezistentă oricăror schimbări. Și, vorba lui Mackensen, chiar de-am aduce nemți la conducerea României, e doar o chestiune de timp până s-ar dedulci și ăia la metehnele dâmbovițene.

  • Bd. Ghencea a fost ,,lăsat în aer” încă de când s-a scos linia 8 de acolo, în 2002. După 2002, zona a beneficiat de transport civilizat doar cu ocazia devierii unor alte trasee pe perioade determinate, de la câteva zile, la câţiva ani… am avut 33 Ghencea – Unirii, 15, o perioadă şi 32 Ghencea – Dep. Alexandria, apoi a venit 52 Ghencea – Şura Mare cât s-a lucrat pe Trafic Greu, 11 – care clar a fost cel mai bun lucru întâmplat acelei zone, apoi o perioadă scurtă 34 (o bătaie de joc, făcea 30 de minute până la Basarab la ce grafic avea). Liniile permanente rămase pe acolo au fost 2 mari şi late: 47 spre CET Vest (deci o inutilitate), cu 2 tramvaie pe traseu (3 în perioadele de gloriei) şi 48 spre Gara Basarab, care a început cu un interval de 10 minute (dar şi ăla determinat de nişte lucrări), lăsat brusc în 2 tramvaie (ultima plecare de la Basarab era la 20:05… aveam un coleg din Târgovişte care pleca cu trenul de 20:10 din Basarab şi mereu când îl conduceam la gară plecam cu ultimul 48, care făcea între 21 şi 30 minute, dar am parcurs şi traseul în 17 minute… şi asta cu T4R solo, în condiţiile unei linii nemodernizate. 48 avea să dispară odată cu lucrările de modernizare a infrastructurii pe Bd. Ghencea… care lucrări s-au făcut într-un an între Sebastian şi Ghencea, fiind apoi nevoie să mai treacă încă un an pentru bucăţica rămasă. După câteva luni şi-au dat seama că nu au înlocuit macazurile de la Trafic Greu, deci altă suspendare de câteva săptămâni. Când s-au terminat lucrările, a revenit doar 47, o liniei de o maximă inutilitate, menţinută aşa până după mutarea lui 11 înapoi în Giuleşti şi desfiinţarea lui 34 când, în sfârşit, a fost dus spre Unirii, cu un interval ceva mai decent (15 minute). Perioada de gloriei a ei a fost 25.12.2012 – 3.01.2013, când a circulat la 10 minute ca să îşi facă vatmanii de Militari orele rămase pe 2012 :)) După aia a revenit la 4 tramvaie, apoi 3, iar din această primăvară au rămas 2.

  • hm

    Dom’le, ieșirea din Ghencea NU ARE CUM să fie folosită spre centru, pentru că nu merită, îninfrastructura actuală!

    Ia să avem linie de tramvai pe 13 Septembrie, în jos, spre Unirii, spre Vasile Pârvan… ce bine ar fi atunci!!!
    Atît zic, că în rest subscriu și-mi ridic pălăria pentru tot ce ați scris.

  • Durata normată a unei semicurse pe linia 47 este de 28 minute. Cu mers cu 30 km/h şi stat la toate semafoarele se fac vreo 25 minute, iar dacă manipulantul e mai pelican (inclusiv cel poreclit aşa) poate scoate şi 20 – 21 minute. Asta indiferent de oră, linia fiind separată de trafic, singurele gâtuiri fiind la Lira şi între Unirii şi 11 Iunie.

    Pentru comparaţie, o să citez din rapoartele de trafic pentru linia 385, pentru o zi obişnuită de miercuri de toamna asta, pentru un Citaro obişnuit.
    Plecare Ghencea – Sosire Magazin Unirea – Timp
    05:50 – 06:08 (n-a oprit deloc) – 18 min
    07:09 – 07:41 – 32 min
    08:54 – 09:16 – 22 min
    10:09 – 11:07 – 58 min
    12:03 – 12:50 – 47 min
    13:49 – 14:22 – 33 min
    15:14 – 16:35 – 81 min (!)
    17:53 – 18:15 – 22 min
    19:50 – 20:08 – 18 min
    21:27 – 21:44 – 17 min
    Media: 36,6 min

    Şi pentru retur:
    Piaţa Unirii (Hanul lui Manuc) – Ghencea (staţia Cart. T.V.)
    06:15 – 06:39 – 24 min
    07:49 – 08:12 – 33 min
    09:24 – 09:51 – 27 min
    11:14 – 11:44 – 30 min
    12:57 – 13:30 – 33 min
    14:30 – 14:57 – 27 min
    16:45 – 17:22 – 37 min
    18:33 – 19:20 – 47 min
    20:14 – 20:42 – 32 min
    21:52 – 22:13 – 21 min
    Media: 31,1 minute

    Se observă că autobuzul se mişcă mai repede decât tramvaiul doar înainte de 7 dimineaţa şi după ora 20. Numai că autobuzul vine la 7 – 8 minute, tramvaiul vine la 30, asta dacă are chef vamtanul, că de obicei sunt ambele tramvaie la capăt la Ghencea.

Leave a Reply to hm Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>