despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Străzi noi…

După un sfert de secol de după Ceaușescu, ne luăm un pic de răgaz să privim în juru-ne. Oare am făcut ceva, mai mult decît – vorba cuiva – să văruim ce-a construit împușcatul?

Și da, și nu – răspunsul e, din păcate, cam dezamăgitor: puteam face mult mai mult.

Azi ne uităm la străzile Bucureștiului, oraș în care  – știți bine – se circulă nasol! Ai zice că trebuie tăiate și alte străzi; nu în Centru, ci între locuri din cartiere; între cartiere; străzi care să ne ajute să circulăm fără să mai fim nevoiți să coborîm în zona aglomerată pentru a ajunge într-un cartier altminterea apropiat…

N-au apărut ieșirile visate din București; ci doar s-au făcut improvizații.

Unele bune – cum e, de pildă, cea care te ajută să ieși din Compozitorilor direct în Drumul Sării, ocolind și Ghencea, și Răzoarele:

… sau cea care te duce – pe noul pasaj – de la Delfinului direct în Doamna Ghica:

… Sau recenta străpungere din Berzei spre Gara de Nord:

Alte artere noi sînt de un ridicol fastuos: cum e porțiunea aceea de 50 de metri din strada Matei Basarab care s-a inaugurat după douăzeci de ani de cîcîială legată de demolarea unei singure proprietăți…

Desigur, au apărut și cartiere noi; și obiceiuri noi; odată cu construirea podurilor de pe DN1 – Băneasa s-a-nceput folosirea unei artere noi, în locul periculoasei alei Privighetorilor:

Au apărut, odată cu îndesirea mașinilor, și scurtături și ocolișuri care s-ajute omul să nu stea cu orele în mașină. Cea de jos, care face o bună paralelă cu Iuliu Maniu, e una din preferatele mele:

Îmi place și drumul construit de-a lungul vechii șine a Filaretului, între Toporași și Zețarilor, care uneori preia din traficul blocat pe Giurgiului și din cel tot mai îngreunat pe Ferentari…

S-a lucrat și la ieșirea din Titan spre Splai – utilă, desigur:

… sînt și trasee de fugă private, cum ar fi acesta, care te-ajută să ocolești Virtuții în drumul spre Splai, trecînd printr-o parcare particulară cu plată:

… sau recenta trecere dintre Sebastian și Trafic Greu, prin curțile centrelor comerciale Kaufland și Vulcan!

Oamenii însă și ocolesc centrele comerciale! Zona Metalurgiei – devenită pol important al comerțului – este supra aglomerată; uneori merită să folosești ocolișuri decente – foste drumuri de pămînt asfaltate în ultimii zece ani:

Avem și drumuri apărute în urma investițiilor private, cum e cel de face acces direct în Dragonul Roșu din șoseaua Fundeni:

Zona nord-estică, aglomerată de cartiere noi, hectare de birouri și zeci de clădiri industriale, are rocadele ei, desigur:

Nu-i doar meritul Bucureștiului că apar astfel de străzi noi. Multă vreme între Alexandriei și Ghencea nu era nici un drum direct, care să nu fie un șleau de pămînt. Acum e; și meritul nu-i al municipalității, ci-al comunei Bragadiru.

Sau splendida legătură dintre Chiajna și Iuliu Maniu, care arată impecabil pe raza comunei și dezastruos pe raza Capitalei:

Sau drumul care leagă lin Tunariul de Otopeni – ce util e!

Laud, desigur, și apariția tîrzie a centurii între Chitila și Mogoșoaia, care mai spală din păcatele transportului periurban:

Par multe? Par. Sînt multe? Nu. Lipsa coordonării între Ilfov și Capitală e cauza acestei stări de fapt. Lipsa viziunii, a interesului; e posibil ca și azi Giulești să fie o fundătură? ca Sălajul să nu iasă-nspre Măgurele?

hărțile folosite sînt Google

9 comments to Străzi noi…

  • Încă de acum 15 ani, de când au ajuns falimentare Vulcan şi celelalte fabrici din jurul lui Trafic Greu, s-a propus tăierea unui bulevard prin curţile lor, pentru a împiedica blocarea traficului la intersecţia Electromagnetica. (În Rahova nu se poate intra decât prin 2 puncte: Calea Rahovei la Electromagnetica şi 13 Septembrie intersecţia cu Mihail Sebastian.)

    Nu s-a putut anticipa alegerea Primarului Almanahe-Goagăl, care s-a şters în partea dorsală cu proiectul, fiindcă era un progres faţă de vremea când folosea coceanul.

    Faptul că se poate trece de la Carrefour Vulcan la Kaufland Vulcan nu e mare brânză din 2 motive: pe de o parte curtea lor nu e un bulevard, e o alee, şi pe de altă parte nu leagă 2 intersecţii, ci un punct aflat la mijlocul lui Trafic Greu cu un semafor aflat la Kaufland, dincolo de care e o stradă pe lângă Parcul Sebastian.

  • hm

    păi nu-i nicio brînză, și dacă stai să numeri ce străzi (cu sau fără ghilimele) au apărut în acești ani, zău că vezi că stăm rău.

  • Poate că publicul ar trebui să se întrebe şi ce face Primarul Almanahe-Goagăl, şi de ce a fugit de răspunderea pentru faptul că nu a construit nimic util invocând propaganda anti-construcţii şi anti-automobil a comentacilor 😛

  • hm

    Publicul din sectorul 5 e, îndeobște, mulțumit de asfaltările din ultimii 6-7 ani, de apa trasă prin Ferentari, de “că s-a făcut, a furat – dar a făcut și pentru noi”, de reabilitări, parcuri șamd.

    Mai multe întrebări, publicul nu-și pune.

    Fiindcă e așa de greu să-ți iei o autorizație de construcție normală de la PS5, avem cele mai puține construcții noi pe spații verzi retrocedate șamd. Și… cele mai întinse maidane, desigur.

  • O parte din exemplele de mai sus existau de mult timp… Bd. Preciziei se încheia în Iuliu Maniu încă de la început, chiar dacă ultima bucată (între Iuliu Maniu şi Depoul Militari) era într-un hal fără de hal, abia prin 2002 fiind adusă cât de cât la un aspect ,,normal” de drum public. La fel Str. Şinei (,,drumul construit de-a lungul vechii șine a Filaretului, între Toporași și Zețarilor”).

  • Dr2005: După Marea Demolare dintre 1985-1989, mai multe străzi trasate pe hartă au rămas maidane sau drumuri de pământ. Sau au avut un strat de ciment turnat în grabă, pe care camioanele l-au sfărâmat rapid.

    Ăsta e unul din motivele pentru care traficul s-a înghesuit în intersecţiile mari, puţinele locuri care aveau asfaltul în regulă şi semafoare.

    Primarii nu au întreprins niciun fel de lucrări între 1990-2004.

    În epoca duduirii economiei, s-a făcut efortul de a nivela şi asfalta un număr foarte mare de străzi din cartiere, de la Pipera la Ferentari şi din Militari în Titan, astfel încât în prezent majoritatea cartierelor sunt asfaltate şi navigabile.

    Dar s-a făcut foarte puţin sau deloc pentru a permite ocolirea intersecţiilor şi ambuteiajele, şi de fiecare dată când un primar a anunţat că începe ceva, publicul a început să urle furios că se încurajează folosirea maşinii şi că nu trebuie străzi, pasaje, asfaltări. Asta când existau bani. În prezent sunt mult mai puţini bani, şi cu toate astea se mai face câte ceva şi isteria s-a calmat.

  • hm

    Șinei are parcă, pe segmentul dintre Pieptănari și Toporași, și un sens unic… în teorie, în practică nu prea…

  • În teorie, cam toate intersecţiile mari pot fi coloite pe diverse străduţe laterale. În practică, majoritatea primăriilor de sector au avut grijă să pună sensuri unice contrare pe acolo, tocmai pentru a face imposibil acest lucru. Alte străzi sunt sufocate de maşinile parcate… sigur, de ce să o iei din Prel. Ghencea prin Chilia Veche sau Valea Roşie şi să ieşi la Tricodava, când poţi să stai în coloanele de pe Valea Oltului sau, după preferinţe, intersecţia Braşov cu Prel. Ghencea? De ce să eviţi intersecţia de la Moghioroş prin Al. Pravăţ, când poţi ta 10 minute la semafor (Pravăţul e ca după bombardament, ca să nu mai zic că vânzătorii din piaţă s-au întins pe stradă)?
    Din Şos. Gării de Nord puteai ieşi la Ibis şi de acolo luai Cal. Griviţei spre Bucureştii-Noi sau te duceai în Polizu… aşa că au avut grijă să pun sens unic contrar pe Cal. Griviţei, rezultatul fiind o permanentă coloană de maşini între Piaţa Gării de Nord şi MT.

  • hm

    treaba de la Ibis, mare gugumănie mai este. Juma’ din Griviței e un soi de parcare pocită.

Leave a Reply to Nautilus Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>