Mereu găsesc ceva în Bucureşti care să-mi atragă atenţia; detalii vechi, pe care nu le văd decît la a nu ştiu cîta trecere pe undeva…
Toate ce-s vechi sînt din ce în ce mai rare. Şi curînd vor dispărea. Cum ar fi, de pildă, grilajele micilor guri de aerisire ale clădirilor vechi…
Pe ziduri apar felurite plăcuţe vechi. Unele sînt ale fostelor societăţi de asigurări; altele mai atrag şi azi că lipirea afişelor este oprită; altele anunţau că propitarul era abonat la salubrizare; iar altele… habar n-am ce voiau să zică!
Mîndria lucrului bine făcut, de odinioară, îi determina pe meşteri să-şi lase mărturie peste timp numele. Fiecare plăcuţă rămasă prinsă de lucrări vechi de feronerie, de porţi, de uşi are farmecul ei, pe care nici rugina, nici rîndurile de vopsea nu-l acoperă…
Plăcuţe vechi, emailate, şed şi azi pe ziduri. Frumoase şi discrete:
… închei; plăcuţa asta cu nume de străduţă păstrează un crîmpei din vorba de demult; incorectă azi, rămîne însă o bucăţică de istorie a civilizaţiei noastre publice:
Excelent!
Minunate placute!