despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Evoluţie…

scris de Ando

Ca să nu zică lumea că ne învârtim numai prin centrul oraşului, să aruncăm – după mai bine de trei ani – o privire pe Calea Floreasca, acolo unde se afla F.E.A. (Fabrica de Elemente pentru Automatizări) – una din primele întreprinderi din ceea ce se va numi, generic, platforma Pipera sau, conform şabloanelor presei de atunci „cetatea industriei electronice româneşti”.

Cum spuneam în finalul articolului din 2011, platforma Pipera cunoaşte în continuare o dinamică aparte faţă de restul oraşului date fiind: buna infrastructură, legăturile destul de lesnicioase cu alte zone ale oraşului (mă gândesc în primul rând la metrou), multele clădiri şi hale care au putut fi, relativ uşor, adaptate şi/sau partajate pentru diverse activităţi.

Aşa se face că acolo unde s-a vrut, s-a păstrat – de obicei – pavilionul administrativ, iar halele şi atelierele de producţie (prelucrări mecanice, vopsitorie, acoperiri galvanice, turnatorii etc) precum şi alte clădiri anexe au fost „rase” pentru a face loc noilor construcţii.

Astfel s-a procedat şi la F.E.A. Pavilionul administrativ este acum sediul unei companii private (Rom Energo), iar pe restul spaţiilor au apărut „vecini” de lux: Sky Tower, Promenada Mall.

Iată, extrase din presa vremii, imagini cu intreprinderea, făcute în vara anului 1968, din unghiuri opuse.

Şi iată cum arată acum zona, pozată cam din aceleaşi unghiuri :

Întrebarea: cam după cât timp credeţi că aceste ultime imagini vor deveni, la rândul lor, „istorie”?

7 comments to Evoluţie…

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>