A doua plimbare e simplă de tot; nu-ţi trebuie hartă, nu trebuie să-ntrebi drumul dacă te rătăceşti; dacă te plictiseşti, poţi oricînd să iei troleibuzul şi să pleci; dacă ţi-e foame, mîncare găseşti oricînd pe drumul tău…
De la vest spre est – de la Operă spre Universitate.
… o plimbare banală, aţi zice.
Poate nu-i aşa; hai să vedem. Începem de la Operă, de unde bulevardul Kogălniceanu întîlneşte Dîmboviţa.
Strada se întinde dreaptă-dreaptă în faţa voastră; dacă e o zi însorită, pe partea opusă Facultăţii de Drept va fi tot timpul umbră. Bulevardul a fost refăcut total în 1995, cînd au fost pavate şi trotuarele. În 2002 au fost amenajate acolo primele piste de role/biciclete din oraş.
Cu multă vreme în urmă, primul bloc de pe Kogălniceanu avea la parter o cofetărie, numită Tosca – apoi acolo s-a deschis un Panipat (pe vremea cînd pizza de Panipat era o bunătate, adică acu’ vreo zece ani), apoi un sediu BRD – acum locul e pustiu. Blocurile ce urmează sînt vechi şi frumoase şi au fel de fel de plăci memoriale – mie însă astea două, puse-n stînga şi dreapta unei intrări şi luate împreună, îmi plac la nebunie:
Dacă te treci la repezeală, şi vezi întîi placa Liei Manoliu, zău că-ţi vine să crezi că şi Lovinescu e vreun fost atlet, un fost jucător de baschet, un soi de ‘Air’, de ‘Magic’… de ‘Sburătorul’ Lovinescu.
Mai încolo, după o benzinărie, te intersectezi cu Vasile Pîrvan şi dai de un loc foarte bun de gogoşi şi pateuri, pe cealaltă parte a străzii.
… ţineţi minte părculeţul ăsta? Era peste drum!
(poza de pe NORC)
Multă lume a rîs de Vanghelie din cauza plăcii de la intrare, unde scria mare că e amenajat de Primăria Sectorului 5 – dar atît placa, cît şi mai ales amenajarea fuseseră făcute de primarul de dinainte, Chiriţă. A, era să uit – acum se ridică acolo un bloculeţ….
Încă un pic- şi ajungem la Kogălniceanu…
… la Kogălniceanu
Stă de strajă miliţianul…
… aşa zicea, parcă, poezia! Marcel Breslaşu a scris-o; de fapt era o cărtică-n versuri, ‘Ce-o să fie Bondocel?’. Miliţianul acela avea destulă treabă şi-atunci, căci înainte de a trece troleibuze pe bulevard, treceau tramvaie.
Mergem şi iar mergem, trecem de Schitu Măgureanu, (bulevardul nostru se cheamă de-acum Regina Elisabeta) lăsăm în stînga Liceul Lazăr şi aruncăm un ochi în Cişmigiu – care rămîne cea mai frumoasă grădină publică a noastră, orice-am face… Vizavi e Primăria – şi ne apropiem de intersecţia cu Brezoianu.
După Cişmigiu, la parterul primului bloc e un centru de pîine – acolo fac şi pateuri, cornuri – puteţi să vă opriţi niţel.
Înainte de Revoluţie, troleibuzele nu aveau staţie la intersecţia cu Brezoianu; acum ar fi ciudat şi incomod să nu oprească!
Începe apoi ceea ce numeam în mod colocvial bulevardul: locul cu cinematografe – unul lîngă altul. Mai demult erau vreo 5 (Capitol, Festival, Lumina, Bucureşti – şi, pe partea cealaltă, Corso), dar acum mai funcţionează doar Corso şi Festival. Sălile sînt vechi, şi clădirile la fel – multe sînt şubrede şi închise de ani de zile. Multe clădiri au aceeaşi soartă tristă – luaţi blocul Gambrinus, blocul cu Hotelul Cişmigiu…
Era o vreme cînd bulevardul forfotea de lume şi erau cozi la toate cinematografele; cîţi copii oare nu chiuleau lunea dimineaţa, cînd se schimba programul, să vadă filmele noi? Cinematograful Capitol avea şi grădină de vară în spate (închise publicului chiar de prin anii 80, şi grădina, şi cinematograful), Lumina avea un acoperiş care culisa, astfel încît în serile de vară să vezi filmul sub cerul liber (nu ştiu pe nimeni care să fi prins acoperişul ăla chiar funcţionînd) iar Bucureşti avea un balcon cu două etaje.
Bulevardul s-a numit şi 6 Martie şi Gheorghe Gheorghiu-Dej o bună vreme; acum se cheamă aşa cum trebuie: Regina Elisabeta.
Urcaţi apoi cocoaşa dealului spre intersecţia cu Calea Victoriei. Pe stînga e Cercul Militar – cunoscut şi drept Casa Centrală a Armatei, care înainte de Revoluţie a fost renovat, renunţîndu-se la cîteva basoreliefuri tematice – cu Războiul de Independenţă şi aşa mai departe. Pe unul din ele era înfăţişat un ostaş turc; avea un rînjet destul de războinic şi întotdeauna se găsea un glumeţ care-i vîra un chiştoc de tigară între buze.
Vizavi de C.C.A. e Hotelul Bulevard (în renovare acum), iar după ce traversăm Calea Victoriei dăm peste fosta Romarta Copiilor (acum sediu BRD) iar peste drum, la parterul blocului unde e acum Pizza Hut era, demult, magazinul de peşte şi alte minunăţii pescăreşti Dunărea.
Încă niţel – şi după ce ne intersectăm cu străduţa Academiei -am ajuns la Universitate: statui, lume multă, cărţi vechi care se vînd pe trotuar… Aţi obosit?
Am putea merge mai departe – pe Carol I şi Pache, spre Piaţa Iancului. Sau rămîne pe altcîndva?
Parerea mea este ca parculetul ala e mai bine sa dispara. Asa se inchide frontul de cladiri si poate dispare mizeria de pe singura alee.
Cred ca are dreptate brebe85, din pacate. Nu vedeam niciun primar sa faca curat acolo si sa amenajeze 2-3 bancute la umbra pt odihna (in timpul plimbarii descrise de tine, spre exemplu). Eu ma bucur ca nu au dat jos si poarta aia de langa care imi place foarte mult, dar din pacate pare si acolo abandonat locul.
Cat despre intreaga plimbare, se putea merge si mai incolo macar pana la Liceul M. Viteazul, atat timp cat nu se pierde timp prin Cismigiu.
Bulevardul se numea “Bulevardul” si atit in limbajul copilariei mele. “Unde te duci?” “La film pe BULEVARD”. Cozile la cinemtograf, biletele pe sub mana de la bijnitarii dubiosi, plimbarile in Cismigiu cu fete ce urmau sa fie impresionate cu abilitatile de marinar de apa dulce… era intradevar un loc foarte animat.
@ brebe85 – da, ok, sa se inchida frontul, dar nu cu ceva oribil, desi sunt sigur ca exact asa ceva va fi. Ai observat ca nu e NICIO cladire de dupa 1990 pe Elisabeta/Kogalniceanu?
@ Bogdan – acum este un loc prafuit, din pacate
@ hm – domnule, sa fim precisi si sa-i spunem CCA-ului pe denumirea consacrata: CERCUL MILITAR 🙂
@Raiden: pentru ca nu a fost niciun cutremur major dupa 90 🙂 . Cladiri cu bulina sunt destule, din pacate
@brebe 85: Mie-mi plac fronturile astea ştirbe, aşa că-mi pare rău după părculeţul ăla.
@Bogdan: Bulevardul de odinioară nu-şi va mai recăpăta strălucirea. Ce forfotă putea fi pîn-acu 20 de ani pe-acolo!
@Herodot: ei, se putea merge, da’ era deja excursie! Chiar, cît mai mergem oare pe jos? Cît mai rezistăm?
@Raiden: ai dreptate cu Cercul Militar, dar ce să fac dacă aşa mi-a rămas în minte?
-Cui nu i-ar parea rau dupa parculetul ala…Am uitat sa intreb: cum a aparut acolo? Dupa forma, parca s-ar afla pe locul unei foste cladiri prabusite la unul din cutremurele alea mari.
-Oprescu ne promite ca isi va recapata stralucirea. Nu a zis el ca pune pavaj si mobilier stradal “de epoca”? O sa fie cel mai vintage bulevard.
-Pt cei ca mine traseul prezentat nu e excursie. Excursiile sunt doar la munte. Cel putin pt mine plimbarile au aproximativ 5 km, iar maximul pe care mi-l amintesc in Bucuresti este de vreo 10 km 😀 (Obor-Victoriei-Natiunile Unite-Grozavesti parca).
-Raiden are dreptate si chiar suna mai bine Cercul Militar (nu circul cum il mai pocesc eu…)
5 kilometri? Vai, e enorm…
Hai să fim serioşi. La o aprovizionare săptămînală la Carrefour împingi un căruţ vreun kilometru, poate. La o reducere babană la Mall te fîţîi prin magazine ore-n şir. Asta nu e efort, picioarele nu sînt folosite?
Am pierdut pe undeva plăcerea plimbării… credem că n-are rost, că e pierdere de timp.
Păcat, Herodot!
Şi eu am mers mult. Făceam 7 kilometri pe jos uneori, în drum spre serviciu, dacă era vreo zi potrivită plimbării.
Scuza-mi lipsa de perspicacitate dar nu am prea inteles comment-ul tau. Era o ironie ideea cu shopping-ul la mall si la Carfurr? Ma plimb prea mult?
Trebuia totusi sa mentionez ca plimbarile s-au scurtat si rarit gradual. Acelea lungi erau mai acum vreo 4-5 ani cand voiam sa cunosc Bucurestiul la pas si faceam acele trasee mai mult pentru cunoastere decat de promenada, exemplu traseul Obor-Grozavesti. Era un fel de combinatie de util cu placut care aveau loc dupa cursuri de obicei, cand vremea era si induratoare cu calatorul.
Mii de scuze, Herodot!
M-am grăbit să-ţi răspund şi nu am fost clar; şi n-ar fi trebuit.
Era vorba de mine, şi de mulţi ca mine.
Dacă ne pui să mergem 5 kilometri, zicem că e mult, că n-are rost; dar exemplele astea încercau să arate că, de fapt, MERGEM! Dar nu mai avem timp să mergem aşa, de plăcere… aşa, fără rost…
Şi plimbările mele s-au scurtat mult. Şi eu încerc – şi acum! – să descopăr Bucureştiul. După atîţia ani, mi-am dat seama că mai sînt părţi despre care habar n-aveam. Oraşul ăsta mai are ceva aşi în mînecă, slavă Domnului!
Rămîi şi la plimbările ce vor veni, te rog.
Şi iartă-mi comentariul, încă o dată.
Nu trebuie sa iti ceri iertare :). Chiar nu pricepusem ironia.
Stiu ca merg mult in comparatie cu altii, pana ma dor picioarele. Oricum, plimbarile acestea lungi le-am facut cam in 99% din cazuri singur pt ca nu se incumeta cineva sa mearga cu mine.
Si ai dreptate cu faptul ca Bucurestiul inca mai are locuri ascunse si foarte frumoase. E de ras, deoarece dupa ce m-am laudat ca fac maratonul din cand in cand, abia anul asta am fost prima data in Parcul Ioanid, spre exemplu (pt mine suna mai bine decat Ion Voicu, desi nu am nimic cu artistul.
Voi ramane cu siguranta la toate plimbarile!
Mulţumesc, Herodot!
Şi mie-mi sună mai bine Parcul Ioanid. Şi e şi corect. Ioanid a donat locul Municipalităţii pentru a fi amenajat acolo parcul. Ion Voicu a locuit doar în zonă.
Inteleg ca a comenta pe blogul tau este un drept al citorva acceptati de tine. Altfel se lasa cu ironii din partea ta, hm. Va dati cu parerea unu’ si altu’, bajbaiti cind vreti sa spuneti citeva cuvinte despre o casa, despe numele unei strazi vechi, despre un colt aparte din orasul asta, iar daca indrazneste vreunul sa vina cu o completare, cu o amintire despre o casa ori o strada, hop pe el, da-i la cap, ca nu e de al vostru. Sunt atit de multe carti referitoare la orasul asta, scrise de cu profesionalism si pasiune, astfel incit blogurile voastre sunt nimicuri. Singurele bloguri scrise cu bun-simt sunt ale lui Radu Oltean si Alex Galmeanu. Se vad profesionalismul si cunoasterea locurilor si a faptelor.
———
Sunt atit de multe carti referitoare la orasul asta, scrise de cu profesionalism si pasiune, astfel incit blogurile voastre sunt nimicuri.
———-
Cum ziceai că era aia cu datu-n cap, că nu-i de-al meu? Că mare dreptate aveai…
@ adela – si atunci, ce cauti pe Simply Bucharest? Doar pentru trolling sau ce?
Comenteaza la Oltean si Galmeanu cat vrei. Btw, e clar ca nu ai observat ca hm NU se ocupa de istoricul unor case individuale, ci cu aspecte cotidiene.
Te astept si pe Rezistenta sa ma iei si pe mine la 13-14.
@ adela
DOAMNA, pentru linistea noastra, a putinilor acceptati de hm pe acest blog, si mai ales pentru a dumneavoastra, cautati in dreapta -sus a ecranului un x si dati click cu incredere pe el. Raul va disparea… De data aceasta, fara diazepam.
Aş fi curios despre ce şi cum scrie adela cea mică…