despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

ziua cîrtiței

… poate că – printre alte obiceiuri aduse de pe-alte meleaguri – ați auzit de ziua cîrtiței, ce se ține pe 2 Februarie; oameni se adună să-l vadă pe-un cîrtițoi care scoate nasul din mușuroi. Pe ‘mnealui îl cunoaște lumea drept Punxsutawney Phil; cică dacă iese afară și nu-și vede umbra, primăvara vine devreme; altminterea, iarna mai ține o țîră.

Pîn-atunci, mai sînt cîteva zile; dar dacă ieșirăți azi pe-afară, v-ați putut reîntîlni cu umbra credincioasă, cea care vă-nsoțește mereu cînd e Soare.

Ba chiar și ieri – pentru vreo două minute și jumătate – s-a putut vedea Soarele încercînd să dea la o parte pîcla.

Dar azi… azi chiar a fost frumos; cum se zicea pe vremuri, puteai să ieși la plimbare în talie.

Dacă, pînă cînd o să fie sigur cald și primăvară, n-o să se mai burzuluiască Baba Iarnă din nou, nu știu; știu doar că azi a fost o zi prielnică de scos nasul din vizuină.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>