despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Jurnalul realităţii (V)

scris de C. D. Mocanu

Duminică 19 august 2007

Cu ceva timp în urmă (9 mai 2007) ni s-a îmbogăţit familia. Ioana, fiica Mariei şi a lui Ion, nepoţii noştri, adaugă în mod fericit o mlădiţă arborelui genealogic.

Azi, tânărul vlăstar primeşte, după datină, Taina Sfântului Botez şi intră în rândul creştinilor ortodocşi români.

Tatăl fetiţei, de loc din Comana – Giurgiu, alege ca ceremonia divină dar şi cea lumească (a se citi cuvenitul ospăţ) să se desfăşoare în cadrul natural asigurat de Delta Neajlovului şi de pădurea din preajmă.

Plecăm având ca destinaţie, pentru prima parte a evenimentului, biserica unui schit aflat pe drumul Comana – Călugăreni (DJ411), undeva la jumătatea distanţei dintre Budeni şi Brăniştari. Nu ştiu de existenţa lui şi bâjbâi un pic deşi cunosc bine zona. În sfârşit, ajungem! Izolat în Lunca Neajlovului, schitul arată bine şi aflu că se numeşte, cum altfel, Delta Neajlovului. Are o biserică maramureşană, din lemn, cam mică, târnosită în 2004. Poartă hramul Înălţarea Domnului. Cineva de-al casei îmi spune că este o aşezare monahală provizorie deoarece egumenul şi câţiva bine-credincioşi ostenesc pentru a fi transformată într-o mândră mânăstire. Doamne ajută! În apropierea chiliilor, la loc potrivit, o antenă TV-satelit scrutează cerul. Mi se şopteşte că „părintele” nu este străin de cele mai noi realizări tehnice.

Apare preotul şi ne invită în biserică. A fost punctual, după botez urmează o cununie. Îmi închid telefonul mobil. Îi sugerez soţiei să facă la fel. Biserica se umple repede. Mă strecor în pronaos, lângă uşă, de unde pot vedea tot ce se întâmplă.

Slujitorul Domnului are glas bun, rosteşte clar şi-l urmăresc cu plăcere. Etapele se succed firesc. Sunt rostite toate cele rânduite, naşul se leapădă „de satana şi de toate lucrurile lui şi de toţi slujitori lui şi de toată slujirea lui şi de toată trufia lui”, se bâlbâie rău la rostirea Crezului, apoi fără „proteste” prea vehemente, micuţa face cunoştinţă cu apa din cristelniţă şi „se botează roaba lui Dumnezeu Ioana în numele Tatălui, Amin şi al Fiului, Amin şi al Sfântului Duh, Amin, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin”. Slujba se apropie de sfârşit.

În timp ce preotul pune „pecetea darului Sfântului Duh” ungând pe cea botezată cu Sfântul Mir, solemnitatea ceremoniei este sfâşiată de soneria stridentă a unui telefon mobil aflat în Altar. Am senzaţia de năuceală ca atunci când, visând frumos, cazi din pat şi te trezeşti brusc pe podea. Fără să se întrerupă, Sfinţia Sa strigă către dascălul aflat în strană să-i aducă aparatul buclucaş. Cântăreţul se conformeză prompt şi vine fuga. Semn că nu era prima dată când o făcea, fără să întrebe nimic butonează tastatura şi aşează telefonul la urechea „şefului” În timp ce mâinile continuă să ungă trupul micuţei creştine, acesta îl fixează cu umărul angajând o convorbire prin care „aranjează” detaliile unui viitor serviciu religios. La o distanţă cuviincioasă, dascălul aşteaptă terminarea convorbirii şi recuperează „obiectul”pe care îl duce înapoi în Altar.

Ies din biserică fară a mai aştepta sfârşitul slujbei. În minte mi se învălmăşesc cele mai „alese” gânduri, „pioase şi duioase”, la adresa celor care (fie şi feţe bisericeşti), furaţi de mirajul progresului tehnic, abdică de la norme elementare de educaţie, de civilizaţie şi de bun simţ.

1 comment to Jurnalul realităţii (V)

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>