despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Case căzute 11: Str. Poliţiei 4 (Hotel Tranzit)

scris de Ando

Pentru că tot vorbirăm de fostul hotel Palas, să nu uităm că, pe celălalt mal al Dâmboviţei, ascunsă într-una din puţinele enclave scăpate din vechea ţesătură de străzi Sfinţii Apostoli-Mihai Vodă-Sapienţei, pe actuala stradă Poliţiei la nr. 4, colţ cu strada Brutus, se află clădirea fostului hotel Tranzit.

Dacă pentru numele străzii a fost ceva mai simplu, el pendulând, funcţie de orânduire, din Poliţiei în Miliţiei şi vice versa, hotelul a avut mai multe denumiri şi destinaţii. In 1948, aflăm din ziare că se numea MODERN:

Intr-o relatare ulterioară, din ianuarie 1957, apare drept “cămin studenţesc”:

Nu ştiu când şi cât timp a preluat apoi numele străduţei laterale – BRUTUS – dar ştim sigur că, în august 1966, se va reamenaja şi reda în folosinţă sub numele de hotel TRANZIT, fiind dotat şi cu băi publice.

Greu de spus cât a durat perioada hotelieră, dar se pare că şi-a reluat, destul de repede, “vocaţia” de cămin studenţesc. Insă, cum şi când a ajuns în această stare degradare, la fel de greu de spus.

Oricum, poza asta furată de la reptilianul (care, bineînţeles, a cutezat să scormonească şi interiorul clădirii) ne indică drept beneficiar al căminului… Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”!?

Din păcate, fotografiile făcute la începutul acestui an confirmă starea de ruină perpetuă în care este părăsită clădirea.

mai multe despre Case căzute

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>