… înainte de Paște a intrat cumva în viața noastră liniștită Nick. Unii-l știți ca Nicholas Jordan; alții-l știți ca Nicolae Minciulescu; iar alții nu-l știți deloc.
Odată cu Nick, ni s-a întredeschis o ușă – spre lumea ciudată și chinuită a retrocedărilor. Despre lumea asta, prea multe nu știm. S-au naționalizat case – și oameni au suferit. S-au retrocedat – și alții au suferit iarăși. Uneori, în lumea retrocedărilor, suferă toți. Și cei care aveau casele, și cei care locuiau în ele. Mai multe, ce să vă zic. Dacă vreți să aruncați o privire înspre lumea asta – o lume încurcată rău – vă zic să-l citiți pe Nick. Nu zic să vă placă, nu zic să-i fiți alături. Zic s-aveți o boabă de răbdare cu el.
Mereu aflu despre inițiative civice întru ajutorarea chiriașilor puși pe drumuri. Mereu citesc despre cît de rău este el, proprietarul: dar proprietatea șade la temelia societății – alături de respectarea ei.
Nick – și proprietarul – e de-al nostru: are blogul lui. Acolo găsiți mai multe despre el; cum s-ar zice, viața și… nu opera – ci proprietatea. E ciudat cum ajungi, la un moment dat în viață, să fii definit printr-o vorbă. Poate-ai făcut zeci și sute de lucruri de-a lungul vremii, dar lumea te judecă doar după o mică parte din ceea ce te face pe tine om…
(foto: Boemul)
comentarii