despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

unde-s oamenii?

De multe ori mă întreb unde sînt oamenii. Oamenii – adică aceia care se presupune, prin definiția lor, că se grijesc de ceilalți, se gîndesc măcar la ceilalți; că se poartă omenește, cum ar veni.

Nu mai există – sîntem înconjurați nu de oameni, ci de firme și de persoane; nici măcar de cetățeni.

Din cînd în cînd citesc despre greutatea de a-ți face o firmă în țara noastră, despre numărul de avize cerute, despre ștampilele puse pe hîrtii și de copiile după acele hîrtii, despre timpul pierdut la ghișee: la înființare, la depuneri de acte, la plăți… Se zice, așadar, că țărișoara noastră n-are cum să meargă bine atîta vreme cît firmele nu merg bine.

Corect? Desigur. Omenesc? Pe aproape. Vedeți voi, dificultatea de a avea o afacere este, într-adevăr, un indicator fidel al societății.

Dar oamenii, întreb – oamenii? Dificultatea omului de a se descurca între ghișee, chinul lui de a alerga după o ștampilă, umilința lui de a plăti o nenorocită de taxă – ASTA nu este un indicator al societății?

Ba bine că nu. Doar că cei care ne dau lecții – dimineața, la prînz și seara – nu-s oameni, ci persoane; deontologi pe PFA, lideri de opinie pe ștat de plată: nimic din ce simt ei nu este omenesc. Ei mereu zic: ducîndu-mă să plătesc Statului banii ăștia și stînd atîta vreme la coadă, am pierdut atîția și atîția bani. Și așa e – au pierdut niște bani care nu trebuiau pierduți.

Dar oamenii? Ei ce pierd? Oamenii nu pierd bani? Banii lor nu-s tot timp? Timpul lor nu-i valoros? Oare timpul lor nu se traduce în bani – sau în ceva mult mai important, anume în calitatea vieții?

Oameni! N-am mai văzut oameni care să le pese de ceilalți oameni de așa de mult timp!

Cîte perle de cultură s-au chinuit să strîngă, secolele trecute, învățători, cărturari, înțelepți: cărți întregi cu proverbe, cu zicători, cu povești cu tîlc. Și totul în van: toată înțelepciunea noastră s-a strîns în două vorbe pe care le scuipăm prin colțul gurii: decît să plîngă mama, mai bine să plîngă mă-ta.

Așa e cînd nu mai avem oameni.

3 comments to unde-s oamenii?

  • Eu zic ca Romania are oameni. Destui. Desigur, la fel de multi, si n-am idee care tabara e mai mare, au renuntat sa fie oameni, pe simpul motiv ca e mai simplu asa (si cu siguranta mai remunerativ). In lumea asta fragmentata, cei ramasi oameni au pierdut contactul cu ceilalti si ajung sa se creada ramasi singuri. Unii scriu articole in ziare, plangandu-se ca nu mai pot da de alti oameni. Incet-incet li se raspunde. Incet-incet se ajunge la concluzia ca alti oameni sunt. Eh, asta e Romania. Alti oameni.

  • hm

    Li se răspunde, dar mai greu. Așa e – oamenii nu se strîng ușor.

  • Cristian Ioan

    Scuze, abia acum citesc, a trecut aproape un an!
    Nu ca s-ar fi schimbat situatia …

    Tu te plingi de “despre numărul de avize cerute, despre ștampilele puse pe hîrtii și de copiile după acele hîrtii, despre timpul pierdut la ghișee” – eu vad o singur explicatie posibila: stii bine,m ue cred in Cauzalitate, in lega cererii si a ofertei.
    Acum-acum vin alegerile locale, ati auzit vre-un candidat care sa promita reducerea birocratiei? Sau macar reducerea BATAII DE JOC la care este supus cetateanul cand vine cu probalem la autoritatea locala?!
    Nu!
    De ce?
    pentru ca nu se cere asa ceva, nu este o tema “fierbinte”!
    Daca noi nu solicitam, nici politicienii nu or as rezolve!

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>