performing arts and shit

… arta proastă, e în primul rînd, proastă; nu artă. Dacă nu v-a zis nimeni asta pînă azi, iacă – vă zic eu.

Spre ghinionul orașului, spațiul public din zona fostului C.C. a ajuns un debușeu unde orice care nu se poate numi altfel s-a oploșit sub numele de artă.

Artă! Artă! Cîte porcării se nasc sub numele ăsta generos, de împrumut!

Această desfășurare artistică avea loc duminica trecută, în umbra monumentului ridicat în amintirea celor care au murit, în iarna lui ’89, pentru ca țara noastră să scape de comunism.

Această desfășurare, sub un spîrc rozaliu ce simboliza o gumă uriașă de mestecat, consta în patru participante care făceau următoarele lucruri:

• umblau bezmetice cu niște baloane legate de ele
• se mînjeau cu niște terci roz pe corp
• mormăiau ceva ce nu se înțelegea

Mi-a plăcut la nebunie; în viața mea n-am văzut ceva mai expresiv, inspirat și – mai ales – original!

Dar, stai! Taman ce mi-am adus aminte c-am mai dat peste astfel de porcării, ia – mai anu’ trecut!

Dar, stai! M-am dat pe net; că nu-mi dădea pace curiozitatea; oare numai noi știm să ne răhățim în mijlocul drumului? O, stați liniștiți – arta este globală; astfel de căi de exprimare sînt folosite și-n alte colțuri ale Pămîntului:

Nu m-ar deranja prea tare să știu că cei pe care arta nu-i lasă să doarmă își pot exprima viziunile în subsoluri, în garaje părăsite, în peșteri – dar parcă n-aș mai vrea s-o facă în mijlocul Orașului.

Mai ales că, dacă-ți vine să borăști văzîndu-i, pe Calea Victoriei nu s-au montat încă suficiente coșuri de gunoi.