… a avut și canicula asta năucitoare partea ei bună. Seara, fugind de căldura care se lăsa în beton și dogorea în case, oamenii se răspîndesc pe-afară, căutînd aer, un miraj de boare, un strop de apă care se pulverizează – răcoritor – dintr-un aspersor, un ventilator de terasă, ori vreo stropitoare de-a Primăriei.
Nici să mănînci nu-ți vine, darămite să-ți gătești…
Și-atunci, ce poate fi mai frumos decît să te regăsești, tolănit comod la marginea unui trotuar, pe-un scaun de terasă, gustînd lumea – dar mai ales un șpriț?
Cică șprițu-i o mare insultă pentru vin; dar acum, vara, în vipia portocalie, bulele care se sparg în paharul rece cu vin îndoit…. eheeee… ce bine îți fac!
Și – Doamne! – cu cîtă îngăduință privești Orașul și oamenii săi, atunci cînd nu te-ascunzi printr-un salon din spate, cu aer, climă și ventilație, sau prin cine știe ce coclauri urbane.
Omule – tu ești cetățean, animal de oraș: tu ai nevoie să simți și să guști orașul.
Să te lași pe perna moale a scaunului, să-ți întinzi picioarele, și să te uiți în jur; e seară: ies oameni de la serviciu, se întîlnesc prieteni, indrăgostiții se țin de mînă, mașinile merg încet; simți că orașul întreg începe să respire, ca un animal obosit care-a răbdat, chinuit, de sete și de cald o zi-ntreagă.
Mai ia o gură de șpriț – că-i rece!
Fete frumoase, turiști curioși, conversații interesante – oare ești, încă, în București? N-ai plecat altundeva, în vacanță, și nu ți-ai dat seama?
Întinzi un pic mîna; paharul de șpriț e-aproape, aici, la marginea mesei.
Și se face răcoare – și simți că are și vara asta farmecul ei.
comentarii