despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

validați

… tot citesc felurite păreri despre validarea cardurilor de călătorie. Că cei care au abonamente ar trebui să fie obligați să le valideze.

Că asta ar oferi o idee despre cîți oameni duce regia de transport – și de unde.

Mă rog; există soluții pentru numărarea călătorilor și în afară de numărarea validărilor.

De ce nu-i validarea obligatorie o idee bună, în contextul actual? Pen’că, vedeți voi, e un proces chinuitor pentru călător. Validatoarele nu funcționează bine. La unele poți pune portofelul cu cardul înăuntru în dreptul cititorului și – merge. Ba și dacă-ți fluturi un pic poșeta – cu același card în ea – cititorul o vede.

Dar alteori – și atît de des! – ești nevoit să repeți validarea și o dată, și de două ori, și de trei ori. Și nu cu cardul în portofel, ci cu el în mînă. Cititorul e de vină? Cardul? Cine poate ști – tu, călătorul, pierzi secunde-n șir ca un fraier și-n urma ta așteaptă alții la rînd.

Deci, întîi să meargă sistemul bine, și apoi să obligăm toți oamenii să-l folosească.

4 comments to validați

  • Ando

    Intrebare:Am card perfect valabil,încărcat pentru toate liniile şi,de aceea, nu validez.Aparatele portabile cu care vin controlorii determină dacă am validat sau indică numai valabilitatea cardului?
    Intreb, pentru că de multe ori, am văzut cum controlorii iau cardul şi-l verifică …tot la validatoarele din vehicol!

  • hm

    cred și că n-au toți controlorii la-ndemînă cititoare ori telefoane cu cititor.

  • Amiral Snagov

    Dar aparatele de taxare care imprimau cu cerneala tichetul, prin anii 90, le țineți minte?
    Ba cu tuș, ba fără tuș 🙂

  • hm

    parcă prin 97-98? N-am uitat de ele. Erau mai pătrățoase.

Leave a Reply to hm Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>