despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Cum o fi mai bine?

scris de Ando

Că aproape niciodată nu se respectă termenele de execuţie la diverse lucrări edilitare ne-am obişnuit, vorba ceea “ca măgarul cu samarul”!

Aşa s-a întâmplat şi cu Şoseaua Iancului  care – conform panoului, oficial, trebuia terminată în august… anul trecut!

Cum se prezintă acum situaţia pe  teren? Păi, e cam gata. Avem  imagini de la cele două “capete”: Piaţa Iancului şi intersecţia cu Şos. Pantelimon.

Deci, s-au terminat toate săpăturile colaterale, linia de tramvai e funcţională până la intersecţia cu Pantelimon, staţiile şi semaforizările sunt şi ele finalizate. Bun, înţeleg: tramvaiul nu poate încă circula din cauza lucrărilor neterminate de la liniile de după intersecţia cu Pantelimon – deci n-are unde să se ducă, unde să întoarcă, dar nu pricep de ce nu se dă deja OK-ul pentru ca, măcar, autobuzul 335 (şi actuala navetă 655) să circule, aşa cum e prevăzut, pe zona centrală, adică pe culoarul şinelor de tramvai.

Ar fi (teoretic) o uşurare pentru traficul auto de pe şoseaua Iancului, înghesuit de doi ani pe o singură bandă! Cred, însă, că mă pripesc. De aia mă şi întrebam în titlu dacă “o fi mai bine”. In fapt, chiar cu autobuzele RATB pe centrul străzii, mai mult ca sigur restul traficului se va derula tot pe o bandă pentru că nu văd acea “mână de fier” care să “măture” maşinile parcate pe prima bandă, de lungul  întregii şosele, fără nicio jenă faţă de semnul cu “Oprirea interzisă”!

P.S. De mult timp, mă macină o întrebare. Oare cine a proiectat şi mai ales cine a aprobat montarea porcăriilor astea de copertine în staţii? Practic, nişte caricaturi sărăcăcioase, inutile şi pe soare şi mai ales pe ploaie, amplasate şi din sărăcie, la circa 20 de metri una de alta!

Asta când, în alte staţii de tramvai, şi tot în Bucureşti, există deja un alt model mult mai eficient.

11 comments to Cum o fi mai bine?

  • Filip

    Din ce văd în poze, sunt mașini parcate pe linia de tramvai, nu? Probabil că nu vor să-i deranjeze pe tovarăși. Ar fi utile niște sesizări zilnice la poliția rutieră până se eliberează.

  • Ando

    @Filip:
    1.De fapt, cred că în primul rând, e o problemă birocratică – bănuiesc că nu e făcută recepţia lucrării.
    2. Nu-ţi face griji! Gonesc ei maşinile de pe şine când or avea de gând să dea drumul la circulaţie.
    Problema e: când ?

  • Filip

    Adică mașinile sunt parcate într-un șantier în lucru? Wow.

  • Freesys

    Autovehiculele fie ele si RATB nu au voie sa circule pe linia de tramvai, conform codului rutier. Ramai fara permis daca :
    – ocololesti statia de tramvai prin stanga;
    – depasesti coloana oprita la semafor pe linia de tramvai;
    – nu respecti benzile de circulatie (se vede in indicatorul din foto 1. ca linia de tramvai este delimitata de carosabil prin linie continua );
    – calci, incaleci sau depasesti linia continua.

  • Filip

    Probabil ar trebui introdusă o excepție în codul rutier pentru transportul public în ceea ce privește linia de tramvai, împreună cu aplicarea mai strictă a legii pentru celelalte vehicule.

  • Când se va da drumul la tramvaie, maşinile se vor muta pe banda I şi, cu avariile, pa banda II.

    Transport public înseamnă şi taxi… să vedeţi distracţie.
    Mai e şi problema organnizării RATB. Staţiile de autobuz sunt întreţinute de E.T.A. (Exploatare Transport Auto), cele de tramvai de E.T.E. (Exploatare Transport Electric). De aia nici unde e strada îngustă şi sunt şi tramvaie şi autobuze, acestea au staţiile la 25m una de alta (de ex. Gara de Nord). Excepţia de la regula asta a fost Bd. Timişoara între Valea Cascadelor şi CET Vest, pe vrema când circula 47 acolo.

    Codul Rutier se modifică prin lege sau OG/OUG… asta înseamnă minim o lună circuit intern, minim o lună consulatre publică, minim o lună circuit extern, iar dacă e lege va trebui să treacă de toate comisiile şi să fie votată în ambele camere (aproximativ un an, dar cu ceva noroc o scoţi şi în 9 – 10 luni).

  • Ando

    @Dr2005: Şi atunci, cum trebuie interpretată inscripţia: “Cu excepţia transportului public local” ?
    Cine mai poate circula în afară de tramvaie?

  • Pai in contextul actual, vor circula tramvaiele si gunoaiele pe masini private, caci Politia Rutiera are treaba sa amendeze pietonii care traverseaza in locuri neperimse. Ea nu vede mizilicurili astea…

  • Transport public local înseamnă tramvai, t roleibuz, autobuz, metrou ŞI taxi. Din păcate, nu şi bicicletă, cum ar fi fost normal.

    Ady88, aş vrea eu ca poliţia să amendeze pietonii, mi s-ar uza saboţii de 2 ori mai greu dacă n-aş mai frâna la fiecare berbec care trece pe roşu la Favorit, AFI şi APACA.

  • Filip

    @Dr2005:

    Nu mă aștept ca o modificare a Codului rutier să aibă loc peste noapte, dar toate au un început 🙂 Oricum, sunt multe prevederi din cod care ar merita o dezbatere.

    Indiferent de ceea ce înseamnă acum „transport local”, cred că pe liniile de tramvai ar trebui permise doar autobuzele și, eventual, diverse microbuze de transport public/colectiv. Taxiurile transportă doar câte 1-2 persoane și ar putea aglomera inutil culoarul de transport public. La fel bicicletele, scuterele și motocicletele, la biciclete apărând și pericolul accidentării din cauza șinelor. Abordarea optar.ro/drumuriverzi.ro în privința bicicletelor mi se pare mai promițătoare.

    În ceea ce privește pietonii care trec repetat pe roșu, aici probabil e o problemă sistemică legată de proiectarea intersecțiilor și a drumurilor în general. Proiectul de PMUD București propune treceri de pietoni mai dese, din 200 în 200 de metri.
    Legat de intersecția de la AFI, acolo întotdeauna am fost derutat de trecerea de pietoni și cred că și timpii semafoarelor ar putea fi ajustați. Ieri mă uitam cum tramvaiele acordau prioritate mașinilor, deși ar trebui să fie invers pentru un transport public optim. Un aspect la AFI e și faptul că acolo coboară și urcă foarte mulți călători din tramvaiul 1. Urbaniștii și inginerii de la PMB ar trebui să ia în calcul asta.

  • Eu sunt unul dintre berbecii aia, atat timp cat pe piteoni au mictionat aia de la PMB, facand verde intermitent pentru a ”fluidiza” planctonul de birou din cazanele lor cu sigla bavareza, care sta la coada de pe Vasile Milea spre Iuliu Maniu, facand ca verdele la pietoni sa fie asteptat 2 ore…. eu voi mictiona pe semafoare, peste tot pe unde vad posibilitatea sa merg pe rosu(fara sa nimeresc sub roti si in atentia Politiei) o fac.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>