despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

în Neamț

Trebuia să fie, așa, o primă vacanță de toamnă – dar s-a nimerit altfel: să fie o ultimă vacanță… de vară. Asta pentru că vremea de sfîrșit de Septembrie s-a-ncăpățînat să fie toridă.

N-am zis nimic – și ne-am văzut de Vacanță: nu așa de des ai un noroc dintr-ăsta.

Ce vacanță? Unde? – undeva unde tînjeam de ani buni să mă-rentorc: pe plaiurile Neamțului. La Văratec. La Agapia…

Mi-era dor de locurile astea, care m-au cucerit cu aproape zece ani înainte. Păcat că nu-s chiar colea, ușor de ajuns la ele – mai ales dacă se cheamă că ești bucureștean.

Am mai zis-o. E-o rușine să nu poți ajunge comod și fără pericole în Moldova. Se face veacul de la Unirea cea mare și-ncă juma’ de veac în plus de la cea mică – dar noi tot teleap-teleap trecem Milcovul, cum spune hora. Mi-i așa o greață de felul în care oamenii din țara noastră-s prizonieri, legați de glie, și azi: doar pentru că nu există drumuri – de fier, prin aer ori pe asfalt – care să-i ajute s-ajungă unii la alții cu ușurință…

Dar am ajuns. Nu ușor. Bucureștiul ținea mult să nu ne lase să ieșim din el. Voluntarii și Afumații ne doreau mult, așijderea; din cînd în cînd aruncam un ochi pe waze, să văd ce accident a mai avut loc pe drum, în față…

Pîn-la Urziceni drumul e bun de introdus în enciclopedia crimelor împotriva umanității; iar după ce lași Buzăul în urmă, începi să te rogi să nu întoarcă vreun tractor plin cu struguri în fața ta pe șosea – c-acolo te găsește mașina televiziunii.

Mai apoi, după ce vezi că Bacăul e-același – nimic schimbat, în ani – începi să te relaxezi. Spre Piatra mergi încet: tot drumul e, practic, o singură localitate cu nume diferite. Ai noroc; e-o șosea care te-ajută s-o iei mai rapid spre Tîrgul Neamțului, fără să mai pierzi vremea prin Piatra – bună șosea!

Dar gata – drumul te-a dus acolo unde-ai vrut, de-acuma stai, îți tragi sufletul. Miroase a fîn, a poame răscoapte, a liniște, a vaci, a gîze – sus, pe cerul nopții, stelele lucesc ca-n filme și Carul Mare șade deasupra ta și-i poți dibui, pe oiște, pe micuțul Alcor.

N-am întîlnit loc mai bun, mai îmbietor, mai liniștit ca ăsta.

N-am fost pe drumuri nenumărate – doar am trecut să revăd locurile de care mi-era dor.

Cetatea Neamțului –  iat-o renovată și frumoasă. Treci podișca cea cocoțată peste vale și privești toată firea ce ți se-așterne la picioarele cetății. Cîndva, legenda zice c-au pușcat-o leșii, după ce-au apărat-o cum au putut mai bine cei nouăsprezece plăieși de care povestea Negruzzi: Mai bine măria sa și-ar căuta de drum și ar da pace unor oameni care nu i-au făcut nimică. Cetatea n-avem gând să i-o dăm cu una, cu două, macar că nu sunt în ea nici averi, nici merinde. Tot ce-i putem da este plumbul din pușce, pre care i-l vom trimite noi de pe ziduri, fără să se mai ostenească să vie înuntru.

Cetatea șade, nu amenințătoare, ci – cum s-o zic? – veselă și șugubeață. Înăuntru șade un paznic hîtru, desprins mai degrabă din poezia lui Coșbuc, decît din legenda lui Neculcea. “Pentru voi a fost gâlceava? Dar boierii?”  “Ce gândeşti! Noi să ştim? Prin Tirchileşti.”  “Domnul unde-i ?”  “E-n Suceava.”  “Dar poporul?  “La Plăeşti.” “Drace, asta-i de poveste! N-aţi ascuns prin turn neveste?”  “Noi? Da’ ce, ni-e mintea slabă? Noi suntem creştini curaţi: aştia nu sunt însuraţi, eu de zece ani n-am babă.”

Tîrgul Neamțului are-o mare calitate – e mic. Ai zice că locurile astea ar trebui să fie plăcute viețuirii, că față de București viața ar trebui să fie mai lesnicioasă – nu-i deloc așa. O fi masa la restaurant mai ieftină, dar cînd te bagi în piață o să vezi că hainele-s mai scumpe decît în Capitală, stuchi-i-ar mîțele de hoțomani! Zău așa: păi, e bine? Nu e bine!

Din Tîrg poți s-o iei ori la dreapta, ori la stînga, mergînd pe lîngă săraca Ozană. Seceta a adus-o la un mic firicel care se scurge printre pietre; de mult apa asta nu mai e frumos curgătoare și limpede ca cristalul.

Deci, poți s-o iei spre Humulești – casa lui Nică e la un pas; și lîngă ea mai este și-un soi de mic-muzeu în care s-au strîns felurite feluri de boscîrțe. Mai departe, dacă ții firul șoselei, ajungi și la muzeul Nicolae Popa, pitit într-un colț de rai. Și aici s-au strîns – în ani – nenumărate lucrușoare frumoase pe care le poți privi-n liniște.

După ce te saturi de măști, cerdacuri, traiste și capre cu trei iezi, o iei-napoi: să vezi zimbrul. În cealaltă parte a Neamțului, înspre păduri, văi frumoase și pășuni line, se află o zimbrărie. Bourul Moldovei e acolo, în patru exemplare. Mai sînt cerbi și căprioare. Cei mai milogi sînt lopătarii, care vin la gard să ceară ghinde verzi, pe care ți le șterpelesc cu boturile lor umede din palmă. Aici poți să stai cît vrei, și e tare, tare frumos. O viespe zevzeacă m-a ciupit de-un deget, da’ nu m-a durut prea tare după aia.

E vremea să vezi și cele de Doamne-Doamne. Pe-aici, fiecare cotitură are cîte-un schit; turle se ițesc după dealuri și stejari bătrîni. Întîi, m-am oprit la Mănăstirea Neamțului – mai aspră și mai afumată, fiindcă-i de călugări, nu de măicuțe.

E frumoasă.

Dar – ca orișice așezămînt bisericesc – e și-un loc unde ți se cere să-ți deschizi nu doar sufletul, ci și buzunarul. Peste drum de mănăstire e-un soi de magazin unde poți cumpăra orice – de la alifie de gălbenele la cărți cu sfinți și de la brățări de plastic cu cruciulițe la conserve de fasole cu cîrnați. Și să vezi aiciea prețuri – te ia cu leșin la inimă!

De fapt, cam asta se petrece cam prin preajma fiecărei biserici din zonă. Mereu cineva îți aține calea, ba cu un borcan cu dulceață, ba cu unul cu șerbet; iar prețurile merg de la 8 la 18 lei, în funcție de cît te lasă portofelul! Nici înlăuntrul așezămintelor nu scapi de dat – doi lei să vezi o casă memorială, trei lei să vezi muzeul, cinci lei să faci poze: dar se cheamă că turismul costă, și primești și bilet.

Iar tot cam ce poți prinde decent, colindînd coclaurile, este stația de radio a Bisericii. Nici măcar Radio România nu se bate cu semnalul impecabil al Trinitas. Altminterea, ești nevoit să ajungi să te umpli de urticarie ascultînd nenorocirea aia de EuropaFM.

Revin la Mănăstirea Neamțului, care-i, oricum ai lua-o, frumoasă. Dar trebuie s-o lași în urmă: mai ai și altele de văzut.

La Agapia am fost, în vacanța asta, de vreo trei ori: și pe ceas de înserare, și pe miez de zi. Chiar și azi, așezarea ei e binecuvîntată: mergi spre ea printr-o vale dulce și, ajungînd în fața ei, îți dai seama că venirea ta s-a simțit de departe: zgomotele merg ciudat printre dealuri și odinioară măicuțele își dădeau seama cu mult timp înainte de apropierea vreunui oaspete.

Sau a vreunor coțcari, cum erau cei trei din B.D la munte și la mare…

Liniștea de-aici e mare și îți dai seama de ce de locurile astea s-au îndrăgostit atîția și-atîția scriitori și pictori. Parcă te gîndești la liniștea pe care-o găsea Grigorescu să picteze icoane – dar te și-ntrebi dacă azi, oare, mai vine cineva să-și regăsească sinele sub cerul albastru și înalt de la Agapia?

N-am mai luat-o, prin văi și păduri, spre celelalte schituri mai îndepărtate; nu de data asta.

Voiam să ajung și la Văratec!

De treci codri de aramă, de departe vezi albind ș-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint. – așa zicea Poetul, și tu – fiindc-ai luat Bacul cu prea mulți ani în urmă, nu mai știi cum se continuă poezia. Dar e de-ajuns.

Ținut cu dealuri, cu vaci ce coboară agale de pe ele, sub un cer de Windows, cu foșnet de mesteacăn, și mai ales… cu hribi, ascunși undeva bine, prin pădurea rară. Hribii – slavă Domnului! – i-am găsit ușor, în ciorbă, în tocăniță și-n castronul cu murături: aveam nevoie de ei.

… și de siropul de brad, și de șerbet dulce…

Văratecul pe care l-am iubit e la fel: neschimbat; împrejurimile-s aceleași, viața se scurge printre livezi bătrîne, unde vreo bufniță șade la pîndă deasupra ta, sperînd să nu-i tulburi nici ei tihna.

Văratecul l-am văzut și pe el în diferite ipostaze. Și la prînz, sub Soarele arzător; și dimineața, cînd răcoarea nopții-i inviorează florile; dar mai ales la lăsarea nopții, cînd toată culoarea Cerului se stinge, și albastrul căsuțelor ce-l înconjoară se stinge-n gri și totul se-ntoarce la cumințenia după care omul ostenit de oraș și de lumea o caută din cînd în cînd.

E, aici, urma lui Eminescu; e și urma Veronicăi; e, însă – și mai ales – loc de stat pe-o lespede și de uitat de toate.

Pline-s de flori – Văratecul și Agapia – dar sînt și bătrîne. S-au împuținat măicuțele, s-au gîrbovit destule și nici oamenii nu vin așa cum veneau altcîndva aici; s-or preumbla spre alte locuri, în care cică e mai multă sfințenie, că așa zice televizorul…

Totdeauna plec greu de-aici; dar trebuie, trebuie – zilele de vacanță-s mereu numărate.

Mai privesc odată dealurile, pădurile, livezile bogate și le zic tuturor să rămînă cu bine.

Și să bucure și alți călători ce-și doresc să caute o clipă de liniște.

4 comments to în Neamț

  • dragos b

    Ba Bacăul 🙂 se schimbă. În rău. Pe zi ce trece… 🙁

  • Ando

    Frumos! Iar mă bat gândurile de “hai-hui” 🙂

  • Alexandru Bodea

    Este o zona deosebita prin multitudinea de manastiri incorporate in peisaj.
    Pentru a cunoaste pe de-antregul aceste locuri trebuie sa calatoresti o perioada sau sa rezervi acestei zone o perioada din fiecare an.
    Ma gandesc ca la Manastirea AGAPIA toata pictura este realizata de Nicolae Grigorescu , care a avut grije , ca intr-un medalion aflat deasupra altarului sa se picteze si pe el…
    La Manastirea VARATEC se afla mormantul lui Veronica Micle ..
    Trebuiesc vazute si cunoscute intrucat ele fac parte din patrimoniul stramosilor nostri lasat generatiilor viitoare .
    Oricum prin fotografiile postate am avut ocazia sa revad locuri dragi mie …

  • PaulIP

    Ce mod frumos de a fi intampinat dupa o absenta mai indelungata!
    Inca nu am ajuns la Agapia si Varatec, insa mi-am amintit de periplul meu prin Maramures, din aceasta vara… De manastirea Sapanta-Peri, de Cimitirul Vesel, de Sighet…
    Of, deja mi-e dor de vara!

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>