despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

un exemplu încîntător

Dacă cineva e-n stare să facă un lucru și acel lucru iese bine, e de bun-simț să-ți dorești și tu lucrul acela.

În pozele de mai sus – surpinse în goana mașinii – vedeți cît de încîntător poate arăta un bulevard-canion dacă te duce un pic mintea să-l umanizezi.

Da! Primarul Sectorului 3 – Robert Negoiță, acela pe care orișicine se simte dator să-l înjure la orice ceas al zilei – a reușit să transforme Calea Vitanului într-un loc vesel, luminos, prietenos.

Bravo, Robert! Arăta ca dracu, înainte – acum, nu: și-a fost simplu. S-a vrut – atît.

Dr2005 zicea că nu trebuie să punem iarbă peste mizeria de pietriș:

o să vină RATB cu maşina de burat, o să amestece balastul cu pământul şi după aia o să avem prisma de balast colmatată vreo 90% şi viteza maximă vreo 5 km/h, hai 10 că tramvaiul e mai uşor decât o locomotivă. Nu ştiu cine i-o fi dat voie… Da, prisma de balast mai trebuie burată şi completată din când în când.

… dar eu, gîndindu-mă mai bine, zic să vină la mine, pe Calea Rahovei…

… și să se uite la felul în care șerpuiesc șinele: nici dracu’ nu vine pe-aicea să bureze pietroaiele alea nenorocite; joacă 32-ul pe șine ca o barcă pe valuri.

Hai să facem ceva frumos, atunci!

3 comments to un exemplu încîntător

  • Soluţia tehnică respectivă nu permite gazon. Există şi sisteme dedicate, le vedeţi pe Bd. Timişoara, Ghencea şi, în curând, pe Pantelimon.

    Linia de pe Cal. Rahovei necesită nişte lucrări de întreţinere fireşti (buraj mecanizat, schimbat prinderi, completat prisma de balast, înlocuirea cupoanelor de şină din zonele de frânare/demaraj – care se uzează mai rapid), care pe linia 41 se fac cam o dată la 2 ani. Chestia e că unica maşină de burat a RATB e folosită exclusiv pe linia 41, în rest stă în depou. Linia de pe Cal. Rahovei mai are şi dezavantajul de a fi fost făcută de MariVila, care a lucrat cum a lucrat (şi pe 41 se vede diferenţa între linia făcută de MariVila şi cea făcută de CCCF).

    Pentru zgomot există amortizoare de cauciuc care se montează pe partea laterală a şinelor.

  • hm

    Păi, dacă tot nu se folosește mașina aia, care e motivul pentru care nu pot să pun gazon?

    Linia asta e făcută în 2004, s-a stricat cam de trei-patru ani. Dac-o repari bine, șapte ani te ține. Odată la șapte ani, na – schimbi gazonu’.

  • Amiral Snagov

    Bineînțeles că se poate. Bine că unul de teapa lui Negoiță poate dar alții se codesc.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>