… în urmă cu ceva ani, întorcîndu-mă dintr-un mic voiaj în afara Țării, descopeream apa caldă – anume că toate oraşele civilizate se aseamănă între ele. Fiecare oraş necivilizat, însă, e necivilizat în felul său.
Treabă care se potrivește de minune și Capitalei, dar și Țării-ntregi. Sîntem în felul nostru, și, chiar dacă zicem că nu ne place… ne place!
Altfel, ne-am schimba.
Tocmai s-a petrecut o tragedie. O tragedie românească.
Să moară atîția oameni, se poate întîmpla oriunde altundeva – și chiar s-a-ntîmplat. Chiar în țări pe care le invidiem.
Bieții de ei: au murit arși, călcînd unii peste alții, încercînd să mai apuce o gură de aer. Bieții de ei: au scăpat, dar or să lupte luni și ani ca să-și revină.
Dar, bieții de noi! Pentru că noi ar trebui să facem ceva, acuma. Iar asta-i tragedia românească.
Ce-o să facem? O să ne-apucăm să ne rezolvăm socotelile cu Statul – acea entitate pe care o urîm, de care ne e frică, și cu care încercăm, fiecare, să avem cît mai puțin de-a face?
Statul sîntem noi; statul e după chipul nostru și după asemănarea noastră; Statul va fi altul cînd noi o să avem nevoie de alt Stat.
Ne e mai frică și silă de Stat decît credem. Și-i, frica și sila asta, prea adîncă în comportamentul nostru; ne-am născut cu ea, ne-au transmis-o părinții, am învățat-o împreună cu primele litere scrise, am cultivat-o odată cu prima adeverință cerută de undeva.
Frica și sila de Stat – o tragedie românească, cum am zis.
nu ştiu dacă o să ajute… dar sigur nu strică: eu diseară sunt în Piaţa Universităţii.
NU, nu strică!
De la fiecare, cît mai mult.
Și de la neașteptat de mulți, cîte un pic!!!!
Mă gîndesc cu drag la cei doi cocalari (cocalari erau, dintr-aceia pe care-i cunoaștem bine!) care mă opriseră azi pe stradă, căutînd indicații s-ajungă la Hematologie, să doneze.
Ca particularitate a tragediei, majoritatea “clientelei” din acel club era destul de spalata, cum se spune; era un concert pentru un anume gen de oameni care se gasesc mai degraba prin facultati sau prin corporatii si mai putin prin cercurile ceva mai populare. Initial am crezut ca e vorba de adolescenti scapati de acasa pentru vreo petrecere cu “muzica draceasca” si “necuratenii”, daca e sa folosim limbajul pseudo-bisericesc al troll-ilor de pe net – dar nu, era vorba de oameni cat se poate de productivi, cu un standard de viata peste medie.
Problema este ce fel de stat vrem, dar asta pe lungă durată.
Un stat puternic, dur, intransigent dar corect, pentru care legea să fie lege, sau actualul stat din ce în ce mai slăbit, cu instituţii(cele mai multe)formale, dar convenabil pe termen scurt şi mediu, pentru că… “merge şi aşa”!
nu ne face nimeni Statul ăsta, ori îl vrem – ori nu-l vrem.
Să vedem cîți o să fim ăia care o să-l vrem.
Multă lume mai trebuie să se scuture….