despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

oamenii nu uită-

… ce-i ciudat și îngrozitor, cînd tragedii trec pe lîngă noi, este felul în care viața merge înainte, nestingherită.

Soarele răsare, oamenii se duc la serviciu, la prînz trebuie să mănînce, seara se opresc să facă tîrguieli.

Subiectele discuțiilor se schimbă; oamenii-și aduc aminte c-a pierdut Steaua, că ăl mic e răcit, că s-au scumpit țigările.

Și – aparent – trec ore fără să te gîndești la ce s-a petrecut deunăzi, la morții și răniții din clubul care-a ars.

Și, deodată – TROSC! – ceva te pocnește:

Primăria Sectorului 4 anunță, printr-un comunicat de presă că, în rondul situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, va fi ridicat “MONUMENTUL CELOR FĂRĂ DE VINĂ”, monument ridicat prin aportul unor personalităţi ale vieţi publice, care au răspuns iniativei demarate de primarul Cristian Popescu – Piedone.

“În urma lor ne-a rămas tuturor o durere imensă, care ne-a împietrit. Şi tot în piatră vom săpa pentru totdeauna un monument închinat lor, celor care au pierit atât de tragic, brutal şi absurd, pentru ca noi să deprindem, din păcate, prea târziu, că, întotdeauna când e vorba de vieţile oamenilor, nu este suficient să faci doar ceea ce îţi revine, ci mult, cu mult mai mult, infinit, până la a-ţi da viaţa, aşa cum au făcut-o unii dintre aceşti copii, care astăzi sunt alături de îngeri. Cu sprijinul unor oameni inimoşi, care au înţeles întotdeauna să sprijine proiecte de suflet, cu lacrimi şi o suferinţă adâncă, respectăm de-a pururi memoria acestor tineri nevinovaţi, ridicând spre Cer ruga noastră şi MONUMENTUL CELOR FĂRĂ DE VINĂ, pe care care vom grava numele tuturor celor care au pierit în urma tragediei din data de 30 octombrie a.c.”, anunta sursa citata.

“Ca om sunt prăbușit sufletește, cu gândul la drama familiilor care își plâng acum oamenii dragi pe care i-au pierdut. Mă rog pentru răniții care luptă acum pentru viața lor pe patul de spital. Condoleanțe familiilor, pentru imensa pierdere, iar nouă, tuturor, înțelepciunea de a deprinde învățămintele necesare și de a judeca drept!”, transmite primarul Cristian Popescu – Piedone, prin comunicatul de presa citat.

Nu, dom’le – oamenii n-or să uite niciodată. Și sper nici să nu ierte.

17 comments to oamenii nu uită-

  • cata

    Curat Monkey Business . Ii mai lipseste un brici .

  • Ando

    Curat…murdar 🙁

    Nu mai au pic de ruşine:

    Intr-o situaţie similară, primul ministru al Letoniei şi-a dat demisia-când a căzut acoperişul unui supermarket şi au fost victime :

    http://edition.cnn.com/2013/11/27/world/europe/latvia-roof-collapse-resignation/

  • hm

    In astfel de momente, oamenii FAC ceva. Unii sar în foc. Alții donează sânge. Restul, susțin.

    Si, peste toate, vin gândurile: de ce? De ce? Oare, ca să nu se mai întâmple, nu cumva și eu trebuie să schimb ceva?

    Asta, dacă ești om. De-aia există demisii. De-aia oamenii îi cer lui Piedone sa demisioneze.

    Și de aia el nu poate să demisioneze – el nu e om.

  • Dan

    Daca e sa o dam in politica, Piedone demisionar va iesi complet din cursa pentru primaria mare. Iar daca nu demisioneaza, tot nu il mai sustine nimeni, dar cateva luni tot mai poate sa mai traga niste bani de la primarie.

  • hm

    Na belea, că demisionară toți 🙂

  • PaulIP

    Slabe sanse ca oamenii sa ierte sau sa uite ceea ce s-a intamplat. Nu au cum! Au adunat atatea in ei insisi, incat se vede clar ce rezulta: 150.000 (nu 25.000, cf. ultimului comunicat al Jandarmeriei) de oameni, de la Guvern pana la Universitate. Spontan! Asa ceva nu s-a mai petrecut de la Revolutie incoace! Dar doar fiindca unii oameni nu se gandesc non stop la aceasat tragedie nu inseamna ca au uitat sau ca o desconsidera. Eu nu am avut niciun prieten/cunostinta in club, insa m-a zguduit vestea tragediei, precum si destulele “organisme vii” (ca e mult spus sa ii numesc “oameni”, chiar si cu ghilimele) care au poluat internetul si aerul cu dejectiile lor. Ma uimeste deopotriva existenta printre noi a acelor adevarati tineri eroi (din care marea majoritate sunt intr-un loc mai bun acum; Dumnezeu sa ii ierte, si condoleante familiilor lor!) si ale “organismelor” sus-amintite, care se mai inmultesc, voteaza si pot fi vazuti oriunde: in autobuz, la coada la magazin, pe strada etc.
    Referitor la demisia celor 3: Da, e bine ca scapam de ei! E rau insa ca nu vine cineva mai.. om (intr-un cuvant) in locul lor.
    In alta ordine de idei, va prezint un nou unghi de vedere a tragediei:
    http://spynews.ro/monden/florin-chilian-focul-nu-a-pornit-de-la-artificii-a-fost-pus-de-o-mana-criminala-artistul-nu-mai-tace-84445.html
    si:
    http://gandeste.org/general/astazi-romania-s-a-dus-dracului-2/60596 (nu diger insa parerea transanta conform careia am fi fost manipulati… sau cel putin nu atat de mult ca-n ’89)

  • PaulIP

    Cred ca s-a pierdut un comentariu al meu pe “drumul” spre publicare… Este asa, sau am apasat eu pe “butonul” gresit?

  • Dan

    Circula foarte multe opinii “la cald”, care mai de care mai catastrofice, manipulative sau pur si simplu stupide. Daca e sa o luam insa inginereste, noi ca indivizi nu constientizam cat de repede ard lucrurile din jurul nostru, ce materiale sunt usor inflamabile (la temperatura camerei) sau ard doar in contact cu flacara (dar o fac pana la scrum). De exemplu un dormitor de apartament de bloc se poate face scrum in maxim cateva minute, dar astfel de incidente se intampla foarte rar – de cate ori sa te joci cu chibriturile in casa? (Sau mai ales, de ce ai face-o).

  • Amiral Snagov

    Din fericire pentru noi toți, tragedia din Colectiv nu lasă loc de interpretare și nici de conspirații. Totul a fost prea clar, de înțeles pentru absolut oricine, de aici si coalizarea extraordinara a romanilor….

  • Alex

    Monumentul “celor pieriti/chinuiti/flamanzi/batjocoriti” ar trebui dedicat de-a dreptul – NEAMULUI ROMANESC !!

  • Alex

    Poate ceva mai “grav” este ca, se “capitalizeaza” pe seama tragediei…si nu intotdeauna catre interesul tarii…

  • Alex

    Ma uit (sporadic) pe FBK si citesc uimit ca (dupa tragedia intamplata), apar tot felul de “propuneri de guvernare” ?? Ce are sula cu prefectura ?!

  • hm

    așa era și-n decembrie ’89.

  • Alex

    @Hm
    Adevarat ! Atunci insa, speram intr-un “nou inceput”..desi suna cam pleonastic ! Acum speram intr-un “sfarsit bun” !!

  • Alex

    “suntem prea mici, pentru un razboi atat de mare”..

  • Alex

    Cade casa pe noi, ne pasc jocuri periculoase, iar noi suntem preocupati..de ce “a ars buretele” la Colectiv ? Poate ar fi mai bine sa ne concentram..la ce (din pacate) va urma…
    O nota personala – a “demola” Biserica Ortodoxa Romana este putin cam mult !

Leave a Reply to Alex Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>