despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

unii pot, alții nu pot

… una din știrile săptămânii trecute a venit din Cluj – orașul care se bate, probabil, cel mai tare cu Capitala.

Ăia de-acolo au pus pe roate un sistem de biciclete publice, în sfîrșit, deștept. E gratis, e făcut de Primărie, și – peste toate, e așa cum trebuie: poți lua bicicleta de ești și s-o lași unde ai treabă: adică, nu trebuie s-o returnezi de unde-ai luat-o.

Asta e și ideea bike-sharing-ului; nu să te plimbi cu bicla prin parc, pe alee, ci să te deplasezi prin oraș, lăsînd mașina de-o parte.

Adică, pe gratiso bicicletă pe care nu trebuie s-o mai ţii în casă, s-o urci pe scări pînă sus la etaj, s-o reglezi, s-o umfli, s-o păzeşti; și s-o ai mereu, aproape oriunde ai fi, la-ndemînă.

Cum ar veni – la noi -, să iei o biclă de la Chirigiu și s-o lași la Universitate; s-o iei din Kiseleff și s-o lași la Crîngași; s-o iei de la ASE și s-o lași la Obor. Aș plăti pentru așa ceva, dar să fie gratis!!!

De-acord că nu-i ușor să faci asta să funcționeze; dar nici că nu-i imposibil.

Biclele se fură, se strică, sistemul electronic dă bîlbe – asta se întîmplă oriunde în lumea asta mare. Dar se trece peste astea, pentru că interesul public e mult mai important.

Bravo clujenilor; să vedem la anul cum va funcționa sistemul (peste iarnă, firește, va fi tras pe dreapta, că așa e obiceiul la noi).

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

7 comments to unii pot, alții nu pot

  • La Luxemburg e un tarif simbolic, 1 euro pe oră, maxim 5 euro pe zi sau 30 min moka. Dar trebuie să garantezi cu cardul, ţi se blochează 150 euro.

  • hm

    Aș da, dom’le, aș da!
    Poate-aș și garanta 🙂

  • Scump la Paris. La Luxemburg e mai ieftin: http://www.veloh.lu/Abonnez-vous/Les-tarifs/Consultez-les-tarifs
    Le-am folosit de câteva ori în loc de autobuz.

  • hm

    Da, la Paris am vazut întîiaș dată sistemul ăsta.

  • biciclist

    Si Milano e un serviciu oferit de ratb-ul lor.
    https://www.bikemi.com/en/service-info/subscriptions/tariffs.aspx
    Asa se incurajeaza si mersul cu mijloacele de transport public. Iei o bicicleta din statie si o lasi tot intr-o statie, legata precum un carucior la supermarket.

  • M-am uitat pe net cum funcţionează cele 2 sisteme de bike-sharing de la noi, făcute cu fonduri UE: Timişoara şi Cluj.

    TIMIŞOARA – http://velotm.ro/
    Sistemul e gestionat de Regia Autonomă de Transport Timişoara. E nevoie de card Acces (adică varianta lor de card Activ) RATT, pe care se activează opţiunea VELOTM la doar câteva chioşcuri (evident, cel de la gară NU şi nici măcar nu e staţie de bicle la gară; în afară în zona gărilor erau staţii de bike-sharing IMENSE, la Luxemburg staţia de la gară avea vreo 40 locuri, cele din oraş doar câte 10; la Bruxelles cred că erau pe puţin 50 de suporţi bicle la fiecare gară, tocmai pentru a încuraja navetiştiui să folosească bicicletele).
    Nu există plată cu card, iar chioşcurile RATT NU sunt deschise în zilele nelucrătoare. Înregistrarea se poate face online, dar apoi e musai să mergi la chioşc cu cardul RATT. Nu există informaţii despre tarife, iar timpul e limitat.

    CLUJ – http://clujbike.eu/
    Sistemul e gestionat de primărie. Pentru înregistrare e musai să mergi la primărie în timpul programului de lucru cu o cerere pe hârtie (!) şi o copie după actul de identitate. Dar după asta tot nu poţi folosi biclele, pentru că codul de abonat îl primeşti pe mail, dacă nu ai date pe telefon, trebuie să te întorci pe jos acasă să vezi codul.

    Prin urmare, ambele sisteme sunt implementate cu posteriorul. Un turist de week-end niciodată nu va putea avea acces la aceste sisteme, pentru că nu poate să îşi ia card sau să îşi depună cererea în week-end. Chiar şi pentru localnici e greu, întâi trebuie să mergi în câteva puncte din oraş, cu program ciudat şi cu o tonă de acte.

    La Luxemburg, înregistrarea dura 1 minut… se făcea direct în staţia de biciclete, la un automat, introduceai cardul să ţi se blocheze garanţia, apoi primeai o chitanţă cu codul de client şi ţi se cerea să îţi alegi un PIN. Fără copii după acte, fără semnături… totul era pe propria răspundere, iar dacă bicla dispărea, ţi se lua garanţia (150 euro). E drept, regulamentul zicea că trebuia să ai o asigurare de răspundere civilă (evident, eu nu aveam…), dar şi asta declarai tot pe proprie răspundere, iar dacă nu aveai accidente şi aduceai bicicleta în regulă nu aveai probleme.
    Eventualele costuri de utilizare ţi se debitau tot de pe card, la sfârşitul săptămânii (pentru abonament săptămânal) sau la sfârşitul fiecărei luni pentru abonamentul anual.

Leave a Reply to hm Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>