Puține imagini îți trezesc atîtea senzații ca asta.
Cristian Malide a făcut poza, prin ’80. Se cheamă autobuz 31 la stop.
De fiecare dată cînd apare cineva, plîngînd vremurile bune de dinainte de Revoluție, îmi vine să-i bag pe gît astfel de imagini – să vadă, să revadă cît de bine era.
NU era.
Ce vedem în poză? Oameni umiliți, agățați de barele unui autobuz atît de plin, încît stătea într-o rînă. Oameni cu mîinile înghețate pe bare, cu obrajii ca de sticlă din cauza frigului, oameni cu picioarele bocnă după cine știe cît stătuseră s-aștepte nenorocitul ăsta de autobuz, în cine știe ce stație. Parcă simțim și noi frigul ăla.
Ce vedem? Un oraș pustiit, un oraș orb, mort. Mergeți azi pe Magheru și lăsați-vă inundați de Lumină – și apoi întorceți-vă înapoi în timp, să văd cum vă place.
NU era bine.
Și, în 1980, ÎNCĂ era bine! Încă se mai circula pe Magheru: încă mai mergeau autobuzele și troleele, unind Nordul de Sud, ajutînd omul să ajungă de la Gară în Berceni, din Vitan în 1 Mai, ori din Băneasa în Unirii! Încă autobuzele mai aveau nițică motorină în rezervoare – urmau să mai treacă mai puțin de cinci ani pînă cînd urmau să primească buteliile acelea cu gaz. Bieții oameni mai puteau să urce în autobuz, chiar dacă ușile nu se închideau – urmau să mai treacă vreo șapte-opt ani pînă cînd să se interzică în mod eficace acest obicei criminal.
Să nu mai credeți că era bine – dacă ar fi fost, am fi vrut să fi trăit și azi la fel. Dar n-am mai vrut.
NU era bine; iar argumentul că nici azi încă nu e bine e o prostie. N-are legătură lipsa binelui de atunci cu lipsa binelui de acum; acum ține doar de noi să facem să fie mai bine.
Oamenii care regreta epocile trecute au de fapt nostalgii legate de propria tinerete, in combinatie cu o viata prezenta perceputa subiectiv ca fiind mizerabila. Sigur, ideile astea sunt preluate si de noua generatie, cei care nu au trait efectiv acele vremuri; poate de aici perceptia ca “lumea” e intr-o decadere continua.
“N-am mai vrut” e o chestie subiectivă. Există categorii numeroase care ar fi vrut să fi trăit și azi la fel. Şi ca să-şi împlinească această dorinţă, dau cu pumnul sau cu pixul, după cât de instruiţi sunt.
Când îşi vând ziarele sau emisiunile acestor categorii, profesioniştii pixului ca alde CTP şi Cristoiu ştiu să nu se atingă de “vacile sfinte”: spre exemplu, Ceaşcă putea fi ponegrit, se puteau face glume pe seama lui, a miliţienilor lui, a Partidului, dar să nu se atingă nimeni de categoria aristocratică a profesorilor. Sau să nu spună cineva ceva de faptul că “se făceau blocuri şi dădeau case la oameni”, că riscă să fie linşat.
Când a apărut Mircea Cărtărescu şi a dat cărţile pe faţă – spre exemplu, faptul că primele generaţii de blocatari erau populate de o mulţime de nespălaţi cu purici- şi-a luat atâtea lături încât scăpa mai ieftin dacă ar fi înotat în vechea Dâmboviţă, de sub cea betonată.
Nu,indubitabil,nu era mai bine. Are perfectă dreptate Dan: de multe ori, suntem tentaţi să confundăm propriile nostalgii,legate în special de diverse evenimente personale din tinereţe şi să le suprapunem peste situaţia generală care devenise insuportabilă.Nu prea sunt de acord cu afirmaţia “Dar n-am mai vrut.” pentru că, obiectiv vorbind,a contat,în primul rând, ce au vrut alţii pentru noi! !
Apartamentul de la bloc, asa hulit cum e, a oferit de la inceput in standard de locuire superior caselor traditionale. Prima generatie de blocatari a crescut (ca medie statistica) in case fara apa curenta, cu toaleta in curte si cu 2 camere din care una singura era folosita in mod efectiv (cealalta era camera curata, de oaspeti). O singura camera care era si bucatarie pentru o familie de 5, 7 sau chiar 10 persoane. De la asta am pornit; cat de departe se putea totusi ajunge?
Acum toţi oamenii ăia din autobuz şi-au luat maşini. În loc să stea jumătate de oră după autobuz, fac jumătate de oră de la Orizont în Cotroceni cu maşina.
Cu totii aveti dreptate!
Cu o rectificare: poza am facut-o INAINTE de 1980, cind inca era relativ bine. Autobuzul de pe linai lui 131 era din acesta cu trei usi, nu din cele cu burduf, ce umblau aproape permanante deselate.
Bulevardul era plin de lumina, nu se oprea inca iluminatul public. Si desigur se CIRCULA pe bulevard, mergau si autobuzele, si trolee pe directia nord-sud.
Da, nostalgia este dupa propria tinerete!
Mi-a placut aprecierea “dau cu pumnul sau cu pixul, după cât de instruiţi sunt.”
Ca locuintele colective, mult-hulitele blocuri, au reprezentat o etapa necesara, este adevarat. Ca oferau standarde de locuit superioare – nu!
Si da, acum autobuzele nu mai circula cu oameni pe scara, iar pe multe linii, asteptarea nu mai provine din faptul ca sunt doar doua pe traseu, ci pentru ca sunt blocate in trafic! Pe mai multe directii, di intr-un larg interval orar, avantajul de a avea masina personala este complet anulat de circulatia intepenita …
In final, eu sunt pe delin de acord cu flamanda cartita ca “acum ține doar de noi să facem să fie mai bine”!
Ceva mai simplu: ATUNCI “era BINE ori RAU in functie de cine erai, ce relatii aveai, etc”.
ACUM este LA FEL DE BINE ori de RAU, raportat la aceleasi criterii…
Concluzie, ban la ban trage si paduche la paduche ! Valabil si ATUNCI si ACUM: ” cea mai sigura cale spre SARACIE este sa fii CINSTIT” ??!!!
P.S – poate doar o nuata ce desparte cele doua perioade, ATUNCI mai aveai o MICA SANSA sa TRAIESTI DOAR DIN MUNCA, pe salariul discutabil..ACUM VREI SA MUNCESTI…dar n-ai nicio SANSA,chiar pe un salariu… execrabil !
@Alex: cu majoritatea (statistica) a salariilor e asa cum spui tu. Insa ce e posibil acum – si nu era posibil atunci – e ca, in anumite nise, acum se poate sa cresti prin propriile tale abilitati si nu datorita PCR-urilor si nepotismelor.
In 197x cand cautau parintii mei “sa se incadreze” (ca nu voiai sa te duci in cine stie ce oras “la repartitie”), au ajuns la un moment dat in fata unui director de intreprindere sau institut din Bucuresti. Si-au spus oful iar omul a fost onest: pe specializarea dumitale am in clipa asta cate 3 oameni pe fiecare post. Nu am cum sa te incadrez aici. Daca insa primesc un telefon…
Eu nu trebuie sa stau in telefonul ala; eu acum pot, daca ma duce capul, sa ma angajez oriunde in Europa. Pot sa aplic la Facebook sau la Amazon sau la cine stie ce startup care consuma banii vreunui venture capitalist de pe Wall Street si am certitudinea ca voi fi tratat corect de la inceput pana la sfarsit: daca ma angajeaza inseamna ca merit, daca ma resping – asta e, au fost altii mult mai buni profesional decat mine.
Diferența dintre 80 si 81 a fost mica. Diferența dintre 81 si 82 a fost mica. Diferența dintre 82 și 83 a fost mica…si tot asa.
Dar diferența dintre 80 si 85 era… uriașă.
@hm
Excelenta si fina observatie !
@Dan,
Nu doresc sa ma inscriu intr-o controversa..dar dupa juma’de viata in Romanica si ailalta (cat o mai fi) in afara, pot sa VA SPUN, ca doar daca sunteti: olimpic international, IT-st de exceptie, genial, etc. aveti o oarecare sansa la angajare; corect platit si tratat bine, ori vice-versa, NU VETI FI NICIODATA, poate doar in pliantele publicitare !
@Dan,
Apropos, multumesc pentru aprobare, va citez:”cu majoritatea (statistica) a salariilor e asa cum spui tu” Cand analizam situatia economica a unei tari, apelam la macro si micro indicatori si nu la…cazurile particulare !
Buna ziua, domnule Malide
Doresc sa intru in corespondenta cu Dvs., daca sunteti de acord. Cum am putea face? Sunt interesat de o casa de pe strada Labirint si sper sa aveti o fotografie. Contactati-ma va rog, pe mail: teodorban@gmail.com
Toate cele bune,
T. Banica