despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

din presa vremii

… iată-ne astăzi urmărind reclamele apărute în Almanahul Turistic din 1961. Sunt cuminți, așa cum era și vremea aceea, și oarecum pe specificul publicației. Amicul nostru Mihail Sădeanu le-a găsit și le comentăm…

Excursionistul, înainte de orice, să cade să fie echipat cum trebuie, ca să poată purcede la drum:

Și chiar dacă nu dorește decît să se plimbe, produsele de încălțăminte de la „Flacăra roșie” i se potrivesc oricui. Ce, numai azi echiparea de drumeție te costă mai mult ca drumeția-n sine?

Ai nevoie și să te hrănești corespunzător. Ce putea fi mai nimerit decît un salam ori o conzervă de pateu? Mai ales că era gustos, nu ca azi. Doar că nu rezista patru ani în galantar și nici o săptămînă, deschis, în frigider. Dulciurile erau la fel de bune, luate la tine – oricine știe că-ți dau energie:

Fabrica „Dezrobirea” urma să se cheme, pînă-n momentul în care urma să fie cumpărată de „Poiana”, CIBO. Bune erau bomboanele de la Cibo; poate doar Vinga de la Kandia-Timișoara să le bată… Orașul Stalin este numele Brașovului din acea perioadă; de fapt, în 1961 Brașovul deja își luase numele înapoi. Doar că almanahurile obișnuiau să apară în anul precedent, așa că reclama n-a mai avut cum să fie schimbată.

Ca o paranteză, almanahurile erau iubite mult de cititori; chiar și în ultimii ani ai comunismului, se mai strecura printr-unul cîte vreun text, o poză, o știre, ceva… colorat în lumea aceea gri. Pînă și „Almanahul Satelor” era interesant. Unele apucau să scoată și ediții estivale, de vacanță, care prindeau bine în concediu.

Revenim la reclame, rămînînd la dulciuri. Încă mai apăreau delicioasele îndemnuri „dați copiilor dulciuri”; că de-aia-s copii, să mănînce bomboane – nu iaurt! Mai avem și-o reclamă la spaghetti…

Turismul, așadar, era treabă serioasă și pe-atunci. Siropul de măcieșe era „tonic și reconfortabil”; ar fi și azi, dac-ar conține și măceșe.

Toate astea trebuiau păstrate corespunzător, așa că de frigiderul „Fram” aveam nevoie.

Drumețul era vesel, dar în caz de vreme proastă, veselia lui trebuia întărită un pic. Cum? … uite-așa:

Coniacul și romul de jamaica, în sticluțe plate, erau numai bune de avut în rucsac. La popas, mergea un vermut. Dar șampania – ehei! – era și-atunci pentru ocazii deosebite; îmi place cum sună sintagma „agape colegiale”…

La munte și la mare – de fapt, în orice-mprejurare – produsele cosmetice ne asigurau confortul:

„Nivea” a fost – pentru mulți dintre noi – o marcă românească; ba chiar una bună. Fabrica brașoveană a putut folosi acest nume pînă prin anii ’90, după care s-a botezat „Norvea”. Crema de ras „Record”, cred, se producea la Cluj-Napoca, la „Farmec”; dacă nu acolo, atunci la fabrica bucureșteană „Miraj”.

Nu trebuie să privim mereu turistul ca pe un sportiv în pantaloni scurți, cu jambiere și un sac greu în cîrcă. Turistul poate fi și-n vilegiatură; elegant – și pentru asta, reclamele de mai jos se potriveau bine:

… dar pentru turistul de modă veche… bicicleta „Carpați” era de neînlocuit. Și mergea bine, strămoșul „Tohanului”:

Cu bicicleta puteai ajunge – numaidecît – la „Pustnicul”. Dar parcă mai iute ajungeai acolo cu mașina. Sau măcar cu motocicleta…

Mereu omul – consumator – a tînjit după astfel de ieșiri. Și pe-atunci, cu tot comunismul care se construia, omul căuta distracția. Și dacă n-avea bani… ce făcea?

ce face și azi: joacă; la 6 din 49, la pariuri. Dar atunci era loz în plic, cu nemuritoarea rimă: „dai un leu, nu iei nimic”.

Asta e! Și la sfîrșit, să vedem cui trebuie să mulțumim pentru apariția almanahului.

3 comments to din presa vremii

  • Nu credeam că nostalgia se poate extinde și la Almanahul Turismului 1961, dar în mod clar ajunge să-mi aducă în cap noțiunea de mică capodoperă, chiar și reclamele. Cu excepția celei pentru dulciuri, celelalte erau specific de marcă și aveau o modestie care le face citibile și azi. Afișul cu dulciurile este cu siguranță rezultatul influenței URSS. Mulți ani mai târziu, într-o piață din Moscova, am fotografiat un afiș imens care anunța sobru: “Vreți să fiți curat pe mână? Spălați-vă cu săpun.” Într-o economie cu o singură marcă de săpun, era inutil să-l identifici.

  • hm

    Se exemplifică perfect în linkul de mai jos:
    http://art-historia.blogspot.ro/2011/10/afise-romanesti-interbelice.html

    Dacă în primele afișe, de dinainte de Război, se vedea clar nu doar mesajul, ci și… apropitarul, la cele de după… se schimbase kalimera!

  • Dan

    Erau vremuri mai simple atunci, cu reclame la bautura, tigari si dulciuri. Ma gandesc ca in contextul societatii inchise si oarecum opresive de atunci acestea erau cele mai facile “iesiri”, fiind nu numai tolerate ci si incurajate pe ideea de a mentine o anumita ordine sociala.

    Odata cu schimbarea societatii, diversificarea obiceiurilor si cu inmultirea programelor de la televizor am “descoperit” – vai ce descoperire, cum de n-am stiut pana atunci! – ca alcoolul da ciroza, tigarile cancer si dulciurile diabet, daca e sa enumeram doar cateva probleme. A, si ca fumatorii si betivii sunt si o sursa buna de venituri la buget.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>