moartea matinalului

… unul din motivele clare ca bună-ziua pentru care nu ascult programele matinale „mari” de radio este vorba ineptă. Ineptă, ineptă, ineptă, ineptă.

De ce se vorbește atît de prost la matinal? În primul rînd, pentru că se vorbește mult. Și se vorbește mult pentru că are cine cu cine vorbi.

Da: moartea matinalului e cuplul de prezentatori.

Dacă cineva își închipuie cu adevărat că din discuții se naște vreo scînteie de miez ori de haz, se-nșeală; glumele și spiritele sînt scrise deja pe hîrtie și repetate: ăsta-i tipicul.

Iar cînd „animatorii” sînt lăsați să ducă o discuție liber undeva, se simte imediat din pauze, repetări, rîsete scremute, reveniri la poantă, „ăăăăă”-uri prelungite.

Este greșit să crezi că un singur om nu poate duce un program în spate. O poate duce foarte bine – ba chiar punîndu-i o amprentă bună, personală. De-aia realizatori regretați ca Paul Grigoriu și Victor Spirache duceau singuri trei ore de program: pentru că aveau cu ce și n-aveau nevoie de parteneri care să le dea replica.

Desigur, un matinal serios nu e realizat doar de un om, și nici populat doar de-o voce; există rubrici și intervenții, în deschiderea cărora ancora matinalului pune un pic de atmosferă și dialog.

Așa se face.

Mai puțin în eterul nostru. Matinalul, dacă nu e purtat de doi oameni, e degeaba. Și chiar e.

Mai rău: fiindcă doi oameni nu-s de-ajuns, matinalul se face-n trei; ba chiar în patru. Intră și scriitorul de poante al emisiunii, ba chiar se aduce și-o „asistentă” (la radio, șablonul sexist de la TV e adaptat; asistenta trebuie să pară că are o voce sexy-inteligentă și să ție la tăvăleala glumelor celorlalți).

Uite: de-asta nu ascult niciodată un matinal de radio susținut de mai mult de un om. De-asta n-am ascultat în viața mea Dobro și Craio, de-asta n-am ascultat nici omologii lor Buzdu și Morar; de-asta nu ascult azi matinalul propus de proaspătul radio relansat sub numele de „7”.

De ce Radio România Actualități reușește să propună un Matinal excelent și echilibrat, condus doar de un om? Eugen Rusu n-are haz, n-are charismă, dar… are ceva al lui, de titular, de stăpîn pe situație: un aer de om la butoane – un aer care se simte și se transmite într-un fel plăcut.

Și – ca să mai dau odată-n plus peste bot stațiilor particulare de radio – de ce același post public are, în restul zilei, emisiunile prezentate de cupluri de realizatori care nu vorbesc inept, care nu se hăhăie, care nu comentează știrile mărunte? Pentru că-n toate se cade a se găsi o măsură.

Din păcate, măsura vorbei inepte de la celelalte stații radio este… nemăsurată.