despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Căuzași, Sfânta Vineri și împrejurimi…

scris de Alexandru Bodea

Cine nu ar dori sa-si revada locurile copilariei, cred ca nu exista ceva mai atractiv decat asa ceva…

Am copilarit in zona Pietei Unirii, prin anii ’50, cand inca se mai afla hala, taxiurile negre, si binenteles trasurile curate, care asteptau clientii linistiti, mai ales la sfarsit de saptamana.

Mai exista un trotuar in fata halei, ocupat peste saptamana de vestitele “spoitoare”, care, de tratai si ajungeai la oarecare intelegere, veneau acasa cu de toate si zugraveau cu huma toate incaperile casei, pregatidu-le de sarbatori…

Da – si pe vremea aceea cu toate ca era dupa razboi, oamenii isi faceau timp si pentru sarbatori si se pregateau sa aibe pe cei apropiati si dragi alaturi.

Am locuit pe strada Negru Voda, intr-o casa nationalizata, la intersectia cu strada Banu Maracine.

Locuri de joaca erau in parcul din mijlocul Pietei Unirii, cu trei fantani arteziene unde apa era aruncata la mari inaltimi minunand copii, verdeata multa, iar peste iarna si mai ales de sarbatori sa organiza “Pomul de Iarna” precum si scene inchise cu sticla, spre a apara artistii imbracati ca pentru teatru de frigul de afara…

A venit si iarna 1953-1954 cu “Marele Viscol“, aşa cum a rămas în istorie prima săptămână din luna februarie a anului 1954, a încremenit Bucureştiul şi întreaga Românie. Vântul în rafale a atins 126 km/h în Capitală, iar troienele au ajuns atunci chiar şi la 5 metri înălţime în sud-estul ţării.

Tramvaiele au rămas înțepenite zile întregi în mormanele de zăpadă, iar militarii au fost cei care au lucrat zi şi noapte la deszăpezire. Tot atunci, au fost aduse şi primele maşini speciale de deszăpezire de la o uzină din URSS. Oamenii au ieşit în stradă ca să ajute la deszăpezire, fie că erau femei, funcţionari sau muncitori ai fabricilor din Bucureşti.

Si cam asa circulau tramvaiele pe zapezile acelea, deosebit de mari, de am mai avut zapada netopita si prin Aprilie…

Oamenii se descurcau greu, acum imi dau seama ce insemna o asemenea incercare pentru toti. Alimentele de baza erau cartelate, si vrand-nevrand trebuia iesit din casa pentru paine, ulei, zahar si celelalte…

Cum spuneam, am revenit pe strazile ramase ale copilariei mele.

Urcand Calea Calarasilor de la Piata Unirii pe partea dreapta, am mers catre intersectia cu strada Baratiei. Pe dreapta, prin anii ’50 se aflau, case modeste, iar pe stanga, imobile mai trainice. Erau vizibile deja cupolele bisericii Sfanta Vineri-Hereasca.

Intersectia cu strada Baratiei era importanta deoarece de aici pornea Calea Vacaresti istorica. Pe coltul Calarasi-Baratiei erau niste case negustoresti care aminteau de Centrul Istoric.

Imi aduc aminte de multele ateliere de croitorie, incaltaminte la comanda sau reparatii, tocilari, geamgii… meserii care astazi nu mai exista. Pe atunci str Sf. Vineri, si in special zona Piata Unirii, era un centru de meseriasi, care te ajutau cu bani putini sa ai cele mai noi creatii de moda.

Acum pe partea dreapta se afla Magazinul “UNIREA”, “ZARA”, Noua Hala a Unirii, singura gata in 1987 pentru vizita liderului sovietic Mihail Gorbaciov.

Pe locul vechiului Tribunal se gasesc azi o parte din Circul Foamei – oficial “noua Hala a Unirii”, asfalt si un spatiu verde cu un monument dubios, care-si trage sufletul sa reziste mallurilor din vecinatate si inca o cladire ce se constrieste cu zel…

Pa partea stanga se mai afla, exceptand primul bloc nou, toate cladirile ce se aflau si atunci prin anii ’50…
Astfel se face un contrast puternic intre cele doua parti ale strazii Cauzasi (in zilele noastre poarta numele de Bd. Coposu) de astazi…

Ajungand in deal, am vazut ce s-a ales de locul in care se afla pe vremuri Biserica “Sfanta Vineri-Hereasca”, s-au construit blocuri asemanatoare cu cele de pe bulevardul cu fantani, iar biserica bine-nteles demolata la ordine…

Candva aici era un capat de tramvai, se putea lua de exemplu tramvaiul 19 si ajunge in noul cartier Balta Alba (locul unde pe timpuri se afla piata de vechituri – Talciocul)…

Dupa cum se vede din fotografiile facute recent, tramvaiele au ramas, restul este total schimbat…

Totusi am dorit sa caut daca a mai ramas ceva din anii ’50.

Am cautat astfel, mergand pe strada Sf. Vineri, unde am dat de cateva cladiri tamase in paragina, dar nu departe de Sinagoga Mare, pe strada Mamulari ce odinioara pornea din Calea Vacaresti (actuala str. Sf. Vineri), se ridica un alt templu de cult mozaic, „Unirea Sfanta“.

Dupa razboi, Sfanta Vineri a continuat sa fie un capat important al liniilor de tramvai.

Veneam de acasa, la numai 6 ani, de pe strada Negru Voda aici pe strada Sf Vineri, pentru a cumpara ceva prajituri gustoase, sau pentru a vedea un film la cinematograful “TOMIS”, unde rulau file “in continuare” adica cumparai un bilet si aveai posibilitatea sa vezi filmul de mai multe ori, pana te saturai…

Era o placere mai ales cand rulau filme muzicale “Cantaretul Mexican” sau “Vagabondul“…

Calea Vacaresti cobora catre strada Cauzasi si mai departe, catre Splai. Dupa intersectia cu Sf. Vineri, pe partea stanga, in apropiere de intersectia cu strada Macin, se gasea vestitul cinematograf Tomis la nr. 7, demolat si el.

Biserica “Sf Vineri-Hereasca”, situata pe partea dreapta a Caii Calarasilor, era inconjurata in lateral si in spate de Asezamintele Nasturel-Herescu, denumite dupa boierii Nasturel Udriste si Herescu.

Toate aceste cladiri, aflate pe partea dreapta, nu mai exista astazi.

In schimb pe partea stanga, urmand am dat de strada “Baia de Fier”, si de strada “Baratiei”, cu ramasite de la fostele magazine pentru “Cercei, jucarii, obiecte din plastic”… In prezent se afla aici un sediu de banca, fara a mai aminti nimica, nici macar de emblematicul “vultur de mare cu pestele-n ghiare“…

Comparatiile nu ar fi iesit la fel de exacte daca nu ar fi existat micuta casa de pe str. Sf. Vineri, langa Templul Mozaic – bine intretinut si blocul modernist de langa ea, construit de prin din anii ’30 aflat astazi in degradare, ramas fara ferestre (intersectie cu str. Stelea Spatarul). Casa de culoare maronie este intr-o paragina totala si probabil nu va mai rezista mult.

Se vorbeste… prin targ ca biserica Sf. Vineri-Hereasca va fi reconstruita intocmai, la mica distanta de amplasamentul original: pe strada Olteni.

Eu unul nu cred pana nu vad, intrucat de multe s-au apucat sa reconstituie edilii Bucurestiului, dar la fel de multe stau sa cada, intr-o nepasare totala…

Am ramas cu un gust amar dupa amintirile copilariei mele, dar ce sa facem – vremea merge inainte si nu ne intreaba daca vrem sau nu sa treaca…

Pe Alexandru Bodea il puteti citi si pe blogul sau.

5 comments to Căuzași, Sfânta Vineri și împrejurimi…

  • Alex

    Frumos articol, felicitari !

  • hm

    a ieșit extraordinar! Și trist…

  • C.D.Mocanu

    Minunate aduceri aminte. De locurile descrise sunt strâns legat şi le cunosc foarte bine.
    Doar pentru acurateţea informaţiilor pe care, cei mai puţin avizaţi, le-ar putea prelua fac două precizări:
    – În perioada interbelică au funcţionat în zona Călăraşi – Văcăreşti două cinematografe. Unul se afla pe Călăraşi la nr. 11 şi se numea Tomis. Celălalt funcţiona pe Văcăreşti la nr. 21, în apropierea intersecţiei cu strada Măcin şi se numea Izbânda. După 1948, cel din Călăraşi (Tomis) s-a închis şi a rămas doar Izbânda. În 1950 acesta a primit numele de Alexandru Sahia. La începutul anilor ʼ60 i s-a schimbat iar denumirea şi a devenit Tomis. Acesta fiind deci Tomisul din Văcăreşti nr. 21. Vizavi era o cofetărie care avea laborator propriu. Aveau nişte prăjituri fantastice.
    – Biserica Sf. Vineri – Hereasca a fost reconstruită, mai la dos, pe terenul viran de lângă Teatrul Evreiesc, între bulevardul Mircea Vodă, str. Sf. Vineri şi str. Olteni.

  • Alexandru Bodea

    multumesc pentru completari si aprecieri…
    acolo , in acel cartier , am lasat o parte din viata mea , copilaria – cea mai draga noua tuturor …

  • CHARLIE

    In cartierul Calarasi-Vacaresti erau 3 cinematografe : Izbanda, vis-a-vis Gloria si Tomis pe Calarasi. Atata mai tin minte. Am vizitat zonai calea Vacaresti in anul 2003 dupa o absenta de 53 de ani. Nu s’a daramat din cauze naturale mai curand tampenia Ceausista. Numai strada Mamulari mai exista partial + plus niste blocuri de tip sovietic. In mintea geniului dela Scornicesti asa trebuia sa arate un oras modern.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>