despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

nu, nu sîntem mai tîmpiți decît ăilanți

Mă uit c-un soi de înțelegere la ăi care, de sus, ne zic că sîntem tîmpiți: că ne-mbuibăm de Crăciun, că nu facem decît s-aruncăm banii pe care nu-i avem pe lucruri de care n-avem nevoie, că – mai ales! – lăsăm pe ultima sută de metri cumpărăturile, și că ne-nghesuim prim malluri, hipermarketuri, bulevarde, parcări… și – mai apoi – prin stațiuni, aeroporturi și vămi…

Mda – așa o fi: nu ne-nvățăm minte niciodată..

Și că toată aceast tîmpeală nu e nici acum decît expresia frustrărilor acumulate de peste an; și – mai ales – de peste anii în care n-am avut de niciunele…

O fi fost așa; repet: a fost la-nceput, în primii ani de libertate… Doar că eu mă uit în jurul meu; om fiind, îmi folosesc dreptul și îndatorirea de a fi curios.

Și, Doamne, ce văd?

… același lucru. Fiecare cetățean de pe acestă planetă, zilele astea, se poartă ca noi; fix ca noi – dacă nu mai rău!

Fiecare cetățean, fie el din Londra, Paris, New York ori Berlin, asta face: se calcă pe picioare cu tovarășul lui concetățean pentru un fleac redus într-un magazin cu lumini strălucitoare! Pentru o clipă de vacanță, de sărbătoare!

Terminați cu aiureala că sîntem noi, ca Popor, tîmpiți și lacomi: realitatea-i că sîntem un Popor normal, cu o tîmpenie – dacă-mi acceptați și scuzați cuvîntul – moderată…

Crăciun fericit! Din toată inima!

4 comments to nu, nu sîntem mai tîmpiți decît ăilanți

  • Alex

    Tampiti ? In niciun caz ! Daca imi permiteti o parere personala – Romania n-ar trebui sa aiba nicio problema in a fi, undeva intre primele zece tari din lume (incluzad aici si China,URSS,SUA,Japonia) dpdvd. al dezvoltarii economice, raportate la…potentialul uman !
    Faptul ca n-am “nascut” lideri..este un alt subiect de discutie !

  • Suntem un Popor normal, cu o tâmpenie moderată, în 2015.

    În vremea duduielii economiei, 2006-2008, nu eram un popor normal. Adică o tâmpenie moderată făcută atunci era percepută mai grav decât în realitate. Aproape la fel de rău ca un atac terorist, sau mai rău: nu prea vezi lume să vorbească de Vlad Ţepeş, tăierea mâinii drepte şi spânzurarea de semafor împreună cu întreaga familie a unui terorist islamist. Dar vedeai lumea vorbind de toate astea în 2007. Când era vorba de o cafenea din Dorobanţi sau un automobilist cu BMW.

    Astfel încât tâmpenia în sine nu face mare brânză, mai important e terenul pe care a căzut.

  • Dan

    Sfarsitul asta de an mi s-a parut mai linistit decat celelalte; oamenii s-au obisnuit cu aglomeratia de pe strazi si din magazine, nu se mai claxoneaza asa de mult, nu mai sunt asa de multi nervi; pare ca am intrat intr-o anumita rutina cu totii.

  • hm

    i-o reacție pe undeva normală venită după o toamnă mult prea răvășitoare în evenimente.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>