despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Anii ’90 IV

S-au făcut, deci 20 de ani de cînd sîntem de capul nostru. 20 de ani e mult, aşa că am uitat o groază de lucruri petrecute în tot acest timp. Azi o să vedem ce se ascultă în Bucureşti, din 1990 încoace…

Posturile de radio

În 1989 aveam un singur post de radio, cel de stat; avea trei programe: Programul 1, Programul 2 şi programul 3, care s-au transformat în Radio România Actualităţi, Cultural şi Tineret. Programul 3 era singura staţie radio care emitea în FM – adică pe unde ultrascurte; acum e post de radio care emite doar online.

Să ne mai aducem aminte că pe vremea aia se emitea în FM pe banda estică (între 65 şi 73 MHz) şi trecerea la banda vestică (88-108 MHz), în care avem acum toate posturile de radio, s-a făcut treptat.

  • La-nceputul lui 90, în ianuarie, chiar pe 11, acu’ fix 20 de ani! , începe să emită Radio UniFun, pe banda estică [69.8]. În 1991 postul s-a scindat în Fun Radio [67.8] (care a trăit, cu chiu, cu vai pînă prin 2003, cînd a devenit Guerrilla [94.8]) şi UniFan – din 1992, UniPlus, care în 1999 a trecut pe frecvenţă vestică [99.3] iar 2002 s-a transformat în Radio Star, actualul MagicFM [90.8]. Pe 99,3 emite acum Radio Itsy Bitsy.
  • Radio Contact începe să emită în Februarie 1990, în banda estică [68.7]. E primul post de radio care a trecut pe vest, în 1992 [96.1]. În 2003 dispare şi e înlocuit de KissFM.
  • Tot prin acea vreme apare şi primul post care emitea în banda de vest: Nova 22 [92.7]. Nu a apucat prea mulţi ani; cred că s-a desfiinţat prin 1992-93.
  • În 1990 apare şi postul public de radio bucureştean, Antena Bucureştilor, pe banda estică [70.4]; acum se cheamă Radio Bucureşti [98.3].
  • La sfîrşitul lui 1990 apare Radio Delta, în banda vestică [93.5]. S-a numit ulterior Delta RFI, şi acum, simplu, RFI.
  • În 1992 se alocă prin licitaţie 10 frecvenţe în banda vestică. Posturile de radio existente, cu excepţia Nova 22, rămîn pe frecvenţe.
  • În primăvara lui 1993 începe să emită ProFM [102.8].
  • În toamna lui 1993 / iarna lui 1994 încep să emită Radio XXI [100.2] (din 1996, Radio 21), Radio Total [94.2] (din 1996 pe altă frecvenţă [96.9], din 2008 GoldFM), Radio Romantic (în banda estică [72.67], din 1995, în banda vestică [100.9]), două posturi creştine: Vocea Speranţei şi Vocea Evangheliei [94.2].
  • În 1994 apar Tinerama – pe banda estică [68.7], apoi pe banda vestică [100.6] (ulterior MixFM şi acum OneFM) şi 2M+ [92.7] (din trustul Tele7ABC, ulterior ActivFM-1997, Radio Total Sport-2004, acum ActivEfem).
  • A fost şi postul de radio Europa Nova – nu mai ştiu pe ce frecvenţă, undeva prin 1996-99.
  • În 2000 începe să emită EuropaFM [106.7].
  • În 2003-2004 apar Guerrilla, Deea [92.1] (acum VibeFM), NaţionalFM [91.7], CityFM [106.2], InfoPro [97.9].
  • În 2006 începe să emită NewsFM, actualul ZU (2008) [89.0].
  • În 2007 începe să emită SmartFM [107.3]; Radio Sport TotalFM reapare, dar pe altă frecvenţă [105.8].

Cum arăta – mai bine zis, cum suna – un post de radio la-nceputul anilor 90? Grozav – şi haotic, totodată! Fiecare DJ venea cu muzica lui – şi mai ales, îşi alegea muzica lui favorită; pe aia o difuza. Se puneau discuri de vinil, se puneau casete, ştiri nu erau mai deloc, reclamele erau făcute în studioul fiecărui post de radio în parte, nu erau telefoane în direct – dar erau emisiuni de răspunsuri la scrisori şi de muzică la cerere. Se făceau fel de fel emisiuni şi de topuri: topuri de rock, de muzică italiană, de country, de reggae, de slow-music, de muzică românească… Nu exista o grilă de programe propriu-zisă. Sediile erau improvizate (UniFun emitea din Universitate, apoi din Hotel Modern, Fun emitea din Arenele Romane, Contact emitea din Arhietctură, Nova22 din Primăria Sectorului 1 şi apoi din Teatrul Giuleşti, Delta din căminul studenţesc de la Apaca). Puterea emiţătoarelor era redusă – erau cartiere unde nu prindeai unele posturi de radio.

23 comments to Anii ’90 IV

  • Foarte interesant si frumos articolul! Imi aduc aminte cat de incantat am fost cand am descoperit Radio Nova 22. La mine in casa toate aparatle de radio erau in banda vest asa ca a fost o adevarata revelatie. Din cate-mi mai aduc aminte aveau si ceva programe in limba franceza. Hahaha am scris si pe banca la scoala cu mandrie adolescentina “Radio Nova 22”. Vremuri …

  • Foarte interesant! Felicitări!

    Banda transmisiilor de radiodifuziune FM din timpul neostalinismului românesc era alocată conform normelor OIRT: 65.8–74 MHz. FM este o metodă de modulaţie şi nu este musai ca frecvenţa purtătoare să fie din banda UUS. Toate radioreceptoarele fabricate în RO sau achiziţionate din “lagărul” comunist aveau configurată banda FM conform deciziei OIRT şi în dispreţul regulilor de alocare a benzilor de frecvenţă din Europa de Vest. Aveam în anii 1980 un radioreceptor de origine RDG, care pentru a putea recepţiona Programul 3, a suportat ceva modificări interne. Programul 3 emitea în principal mono, însă avea şi emisiuni stereo, care debutau printr-o secvenţă nostimă destinată calibrării echilibrate a volumului celor două canale audio.

    Radio Delta apăruse şi se instalase după 1990 în localul fostei Academii de Ştiinţe Social-Politice “Ştefan Gheorghiu” de lângă APACA şi preluase ceva echipamente de la defuncta fabrică de comunişti. Acelaşi lucru se întâmplase şi cu TV Sigma (parcă aşa se numea, nu mai sunt sigur, ulterior devenită Canal 38, apoi Prima), care provenea (parţial) din studioul TV cu circuit închis al spălătoriei de creiere.

    Subscriu la ce a spus Bogdan mai sus: Radio Nova 22 era net superior faţă de tonomatele muzicale, dar din păcate a avut o durată de viaţă relativ scurtă.

  • hm

    Au fost vremuri tare frumoase! Eu eram pe banda estică şi ţin minte că mi-am modificat radioul de nenumărate ori (pînă s-a stricat) – ba aveam chef de Nova şi Delta, ba de Contact şi Fun/Unifun.
    Între 90 şi 93 am ascultat mai multă muzică, mai variată, mai bună decît în toţi anii ulteriori….

  • Radiooo contaaaaact. Eheee ce misto a fost radioul asta prin 95/96 cand am descoperit eu radiourile.

  • Nu a fost mentionat 2112.. nu a emis foarte mult, insa cu siguranta a avut o suma de fani. Tot in cladirea Facultatii de Electronica ( fost Stefan Gheorghiu), si asta intainte de Delta si RFI.
    2112 a dat pentru prima data albume complete, si a avut un specific : numai muzica rock si prog, ceea ce inca ramane de egalat ( nu-mi povestiti de jelania de la City FM – si apropos de asta intrebati-i pe Kirk, pe Diana Singer sau pe Stratula – toti stiau foarte bine de 2112).
    Insa acest radio a fost blocat in momentul cand dl adrian scarbu si-a simtit postul sau amenintat de antena de emisie a lui 2112 , mutata intre timp pe cladirea fostului MICM in strada Lemnea ( acum demolata).

  • hm

    @Woland: aveţi dreptate! Radio 2112 a avut o viaţă scurtă! Nu l-am prins niciodată, dar cei care-l ascultau erau tare încîntaţi!

    Cît despre chestiunile astea cu cine-a fost primul radio, cine-a fost primul DJ care-a vorbit la radio dupa 90, ma abţin. Vad ca toata lumea s-a bagat in fata. Ca sa fiu sincer, in 1990 şi 91 i-am ascultat şi pe oamenii ăştia – dar şi pe mulţi alţii, de care nu s-a pomenit nimic zile astea: Sandu Alexandru, DJ Z, Cristian Nemţeanu, Gabi Dobroiu… şi, repet, mulţi alţii!

  • Bogdan Chiochiu

    Salut totata gasca !

    Eu caut ceva casete sau arhive sonore… Nova 22 nici o data nu l-am cunoscut, în schimb Radio Contact mi-a marcat viata… Pot spune, sincer, ca vine imediat dupa Aventure FM în inima mea… Aventure era un post din Franta pe care ni l-a înregistrat cineva pe vremea lui Ceausescu si caut si de la el arhive ca na mi s-a sters caseta…
    Isi mai aduce cineva aminte de POSTURILE PIRAT din vremea respectiva ? Cine erau Bogdan si Ada la Sfinx FM 95.2 ? Erau un cuplu plin de complicitate si aveau niste emisuni mortale prin august 1996 – din pacate nici o data nu mi-a trecut prin cap sa-i înregistrez ! Ascultam si Cartier FM (95.3), Radio Vox, Radiorama, Radio Enigma, Show FM (95.6), Camuflaj, Vip FM (97.9) si altele !
    De Radio 2112 si de Radio Meridian nu-mi aduc aminte…
    O faza faina legata de Sfinx FM 95.2, când bateriile la reporofon era noi noute se auzea iar când erau de calitate medie se auzea Cartier FM pe adiacentul 95.3, ca si cum bateriile ar fii avut un rol la directivitatea receptiei – bine încetez aicea cu empirismul meu !
    Daca aveti arhive sonore de la Contact de la Radio Delta, de la Nova 22 sau de la Sfinx FM ma puteti contacta la acq@videotron.ca… Eu am o emisiune de la Vali Barbulescu din 1998 de la 21, Hit Interview de la Contact (tot ce mi-a ramas) si multe chestii de la Total… Mai am CU NOAPTEA IN CAP de la Delta RFI din 1998 !
    Pe curând !
    Bogdan Chiochiu (DXer canadian si pasionat de radio)

  • hm

    @Bogdan: emisiuni nu m-am gîndit vreodată să înregistrez şi acum îmi dau seama ce păcat e. Pentru azi că puţini oameni ar crede că-n 1990-91 se făcea o DJ-ială de radio incredibilă şi inegalabilă.
    Uite, posturi pirat nu prea am ascultat, emiteau destul de capriocios şi la mine se prindeau destul de greu – dar ţin minte că m-am mirat că aveau chiar o grilă de program destul de coerentă!
    Cu noaptea-n cap era un tare! Mihai Găinuşă avea acolo un personaj demenţial cu care-a migrat apoi la 21 – pe Moş Buburucea.

  • Asi

    Ai uitat de UniPlus Radio – ce-l mai ascultam si pe asta.

  • hm

    chiar că am uitat, culmea!
    l-am adăugat.

  • Ştefan (nokia2010)

    În fosta Iugoslavie şi în fost Germanie de Est (R.D.G.) se folosea banda vest! Est-germanii au fabricat însă pentru ei aparate care recepţionau posturi numai până la 100 M.Hz. (că aşa era în Europa la început, numai americanii au folosit din prima 88-100, după ce trecuseră de la 42-50 M.Hz.), şi în anii ’80 au produs aparate care recepţioanu emisiuni în banda F.M. (U.K.W.) de până la 104 M.Hz. Prin 1980 în Vest se trecurse deja la producerea de aparate care recepţionau emisia pe 88-108 M.Hz.

  • marinel

    Salutare!
    Era un tip in anii 90, spre final, care avea o emisiune de satira. Din pacate nu imi mai aduc aminte numele si nici postul de radio , dar “sloganul” lui era cam asa: ….si sunt mai ortodox decat Papa!
    stie cineva cum il cheama si la ce post de radio avea emisiunea?

    Multumesc anticipat!

  • hm

    nu stiu… nu ai si alte indicii?

  • iulian (radio BCM; Power'92; Radio Pirat)

    Da, si eu imi aduc aminte de Nova 22. Daca caut, inca am o caseta trasa de la ei. Aveam walkman cu inregistrare in vremea aia. Ce mai intindeam la firul de la casti, caci tare slaba emisie mai aveau. Imi aduc aminte ca o data am stat locului (pe la p-ta Moghioros) un sfert de ora, ca sa trag un mix de la ei, fara fishaieli. Erau niste povesti in vremea aia; ba ca au reusit sa arda cele 8 etaje ale emitatorului, ba ca nu au voie…Astea au fost radiouri : Fun Radio si Nova 22. Imi aduc aminte de vremurile cand se adunau toti in “studio” si iesea un ras si un circ..si fiecare venea cu cea mai buna muzica. Nu cum e acum, ca ti se da lista cu ce sa pui…Imi spunea un fost sefutz de la Radio Total, ca “Ce, daca esti bun, poti sa te exprimi si fara muzica” Pai ce mama dracu e radioul? Restaurant? Te exprimi prin felul in care gatesti? Fix prin multa muzica si prin putine vorbe te exprimi. Daca nu ai voie sa pui si sa mixezi ce muzica vrei, degeaba esti acolo!

  • hm

    de un’ să mai ştie cei de azi ce s-a ascultat în 90-93 în oraşul ăsta.
    Nici nu-mi mai vine să cred c-am prins vremuri ca alea, cînd oamenii se luau parcă la întrecere cu muzica ce-o găseau şi o puneau la radio.

  • bogdan71

    Radio Nova 22 a emis pentru ultima oară în noaptea de Revelion 31 decembrie 1992, în care a pierdut licența. DJ-ii s-au împrăștiat care încotro. De Radio Contact îmi amintesc cu plăcere din 1994, noaptea mai ales lăsau playlist-ul din Belgia, cu multe piese care nu erau în timpul zilei, Souchon, Pagny, Cabrel, Voulzy, mulți alți meseriași de limbă franceză.

  • marinel

    Salut!
    Cand eram student in Bucuresti in anii 90, era un tip care avea o emisiune de satira si umor,
    din pacate nu imi mai aduc aminte cum il chema si nici la ce post de radio ,
    dar imi aduc aminte ca avea un gingel cam asa: SUNT …cutarescu… SI SUNT MAI ORTODOX DECAT PAPA!:)
    Cine isi mai aduce aminte cum il chema?
    merci!

  • hm

    Marinel, nu mai știu. Să fi fost Lucian Boariu sau altcineva din gașca de-atunci de la Delta RFI?

  • marinel

    DAAAA da da da
    el e
    radio delta
    lucian boariu
    multumesc mult!

  • Bogdan Chiochiu

    Banda CCIR-FM 88-108 era utilizata de secole în România… La începutul anilor 80, la Eforie Nord, sa înfintat un emitator 100.1 MHz pentru turisti, pentru a capta Radio Vacanta si Radio România Tineret în afara perioadei estivale. În decembrie 1987, s-a strigat A MURIT MOS GERILA, TRAIASCA MOS PARTIDUL COMUNIST… În anii 1970-1987, la Casa Scântei, era o loja franmasonica care comunica între Quebec si Romania, GeriLa se referea la cfGL sau CFGL 105,7, care era un post francofon din Quebec pe care franmasoana Elena Ceausescu sau Elena Bouvierescu îl asculta cu multa placera. Incepând cu decembrie 1987, comunisti lu’ Ceausescu au blocat 105,7 CFGL l-au omorât me MOS GERILA, si au dat nastere lu’ MOS PARTIDUL COMUNIST care era nu altul decât postul de radio militar comunist à lui George Marchais, AVENTURE FM. Îmi aduc aminte la bunici pe strada Antim (la Filaret) pe scala la un aparat Panasonic UKW 88-108 între 104 si 108 (fregvente ale armatei si serviciilor secrete) un post francofon cu discursuri de la Jean-Marie Lepin, umor bizar si muzica pop-rock sau Dance frnacofona si anglofona (FIVE STARS, DANIEL BALAVOINE, KYLIE MINOGUE – I GOT TO BE CERTAIN, LES AVIONS – NUIT SAUVAGE, MURIEL DACQ – TROPIQUE, GERARD BLANC, etc.). Iar la Grigore Alexandrescu toate aparatele Selena 65 – 73 fusesera modificate în septembrie 1989 (sau chiar înainte) ca sa îi calmeze pe copii cu muzica de la Aventure 105,9. Se receptiona dincolo de Bucuresti, avea releu si pe marea neagra, la Moscova (prin satelit militar sau stargate). Nu stiu cât timp a durat MaXXimum la Bucuresti în schimb stiu sigur ca nu am avut M40 nici o data în România decât prin sporadica E. Îsi mai aduce cineva aminte de Radio Horizont 103FM din anii 1980-1990 ? Pe curând, Bogdan Chiochiu (astept vesti)

  • hm

    Fascinant! Mulțumim… așteptăm și alte amintiri!

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>