scris de C. D. Mocanu
Historia est lux veritatis
Joi 2 iunie 1883 (stil vechi), presa bucureşteană sporea cu o nouă publicaţie. Era revista de satiră politică Ciulinul.
Sub deviza „Ridendo castigat (castigantur) mores”, aceasta răspândea în lume „râsete” şi „plânsete” îndemnându-şi cititorii: „Lăsaţi plânsul la pustia şi noi vă promitem a vă da lucruri de râs, ca să puteţi uita plânsetele cu chila ce le găsiţi în toate colţurile ţării.”
Proprietar şi director responsabil era Ioan Athanasiade (1840 – 1896), avocat cunoscut şi ziarist cu „spirit fin şi muşcător”, figură pitorească a oraşului datorită cifozei care îi afecta coloana vertebrală.
Între 11 iulie 1882 şi 6 februarie 1883 a condus „ziarul umoristic” Scaiul, calitate în care a fost eroul unei întâmplări ce nu putea scăpa contemporanilor săi. Ne-o istoriseşte Constantin Bacalbaşa în Bucureştii de altă dată 1871 – 1884 (Editura ziarului Universul, Bucureşti, 1927) :
În anul 1882 apare ziarul umoristic Scaiul proprietatea câtorva ziarişti, anume: Nicolae Ghiţescu, D. Rocco, etc. Spre a asigura succesul ziarului, direcţiunea este oferită unui avocat cocoşat numit Ion Athanasiade.
Era o figură foarte cunoscută a Bucureştilor şi trecea drept un om de spirit. Însă Athanasiade a păţit una bună cu directoratul lui.
Într-unul din numerele Scaiului s-a publicat o zeflemea pentru un domn Ghica. Acesta s-a supărat şi a trimis redacţiunei o scrisoare de protestare, cerând o rectificare. Dar în loc de rectificare omul s-a ales cu o altă zeflemea încă şi mai sărată. Atunci d-l Ghica s-a hotărât pe răzbunare.
Peste câteva zile o trupă teatrală juca la grădina Raşca o piesă într-un beneficiu oarecare. Beneficiantul aduse un bilet de intrare lui Ion Athanasiade, cu rugămintea stăruitoare ca să vină negreşit la reprezentaţie. În seara reprezentărei fiind vremea frumoasă, Athanasiade se duse la grădina Raşca din strada Academiei. Locul său era cap de bancă pe dreapta în rândul întâi de scaune.
Athanasiade se aşeză. Dar peste câteva minute apare încă un cocoşat care se aşează pe acelaşi rând, ceva mai departe. Iar peste alte câteva minute un alt cocoşat; şi încă unul şi încă unul, până ce întreg rândul de 10 scaune fu ocupat cu 10 cocoşaţi.
De la al treilea cocoşat publicul din grădină a început să se înveselească apoi senzaţia a crescut cu înmulţirea cocoşaţilor, iar când rândul de scaune fu ocupat, în grădină era un hohot de râs, toţi spectatorii se îndesau ca să vadă tabloul, căci adevăratul spectacol nu era acum sus pe scenă, ci jos în grădină.
Athanasiade a înţeles lovitura, iar după actul întâi părăsi grădina.
Frumoasă şi ingenioasă răzbunare!
În acele timpuri „de moderne gheşeftării şi vechi pehlivănii ale cârmacilor ţării”, Ciulinul la rându-i „nu cruţa nimic spre a da o colecţie de fotografii care să serve de model pentru istoria caraghioasă a dealului Mitropoliei şi bulevardului academician”.
Astfel, revista, care aşa cum ne înştiinţează redactorii ei, „apare după chieful nostru”, publică în numărul 4 din 23 iunie 1883, sub semnătura Dună, articolul Ordin circular, o „fotografie“a profilului moral şi profesional al clasei politice.
„Noi, Ienache, prin scamatoriile noastre şi prin ticăloşia naţională, ajuns astăzi Arhipăstor şi mare guvernator al celor văzute şi nevăzute.
La toate hoşiştele năciunale, prezente şi viitoare, jaf şi chilipir!
Simţind că actualele adunături din camere vor fi huiduite şi cu altele înlocuite;
Ascultând opiniunea comitetului de pehlivani instituit pe lângă mine, căci eu sunt guvern şi guvernul sunt eu;
Am sancţionat şi sancţionăm, am promulgat şi promulgăm ce urmează:
Postul de deputat şi senator nu-l va ocupa nimeni din cei ce nu vor împlini următoarele condiţiuni:
Art. 1 Să fi făcut cel puţin un stagiu de trei ani în rândurile celor mai de frunte masalagii;
Art. 2 Să fi aprins întruna tămâie altarului nostru şi să nu se fi abătut un minut măcar de la dreapta noastră credinţă;
Art. 3 Să fi ţinut discursuri cât de multe şi cât de neânţelese nici de el, nici de cască – gură ce-l ascultă pe la toate răspântiile şi cârciumile;
Art. 4 Cunoştinţe înalte şi carte multă este de rigoare oprit. Din toate câte ceva şi în general nimic;
Art. 5 Supunerea oarbă şi umilinţa către Noi se preferă puţinelor cunoştinţe ce se cer;
Art. 6 A susţine totdeauna neadevăruri şi a slei şi svânta percepţiile şi caseriile;
Art. 7 A nu cruţa nimic când e vorba de a se îmbogăţi;
Art. 8 A şti să ridice masele, a bea şi juca cu ele;
Art. 9 Pentru toate acestea candidatul va depune un concurs în faţa unui juriu examinator;
Art. 10 Juriul examinator se va compune din 13 pehlivani aleşi pe sprânceană, tot unul şi unul;
Art. 11 În Bucureşti concursul se va ţine în odaia cârciumei lui Purcel sau Tănăsescu;
Art. 12 În provincie de asemenea în faţa unui juriu compus nu din 13 ci din 7. Prefectul le va fi prezidentul;
Art. 13 Pe lângă toate acestea li se mai cere:
a) Citirea şi scrierea;
b) Adunarea, din cele patru operaţiuni, numai singura care îi trebuie;
c) Manipulaţiunea acţiunilor băncii naţionale;
d) A şti pe de rost cele 7 taine ale ortalei care sunt: minciuna, laşitatea, trădarea, infamia, înşelăciunea, furtul şi nesaţiul;
e) A cunoaşte şi psaltichia spre a şti ce ton trebuie să dea discursurilor.
Articol tranzitor: Pe lângă toate acestea candidatul trebuie să probeze prin acte autentice că descinde din părinţi roşii.”
„Ministrul miniştrilor
Şi şeful hoşiştilor,
Ienache“
Alegeri locale, parlamentare sau de care or mai fi, într-un tur sau în… zece, pe liste de partid sau uninominal, chiar nu contează atât timp cât „catindaţii” sunt cernuţi prin sita vicioasă, proiectată acum mai bine de o sută treizeci de ani.
Nimic nou… în Dealul Parlamentului!
„Cuvântul e de argint iar tăcerea de aur, zice proverbul. Trebuie să fie adevărat căci sunt mulţi săraci pe pământ!”
Ce tare e asta:
“…candidatul va depune un concurs în faţa unui juriu examinator;
Art. 10 Juriul examinator se va compune din 13 pehlivani aleşi pe sprânceană, tot unul şi unul;
Art. 11 În Bucureşti concursul se va ţine în odaia cârciumei lui Purcel sau Tănăsescu;” 🙂