despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Arătările de pe case: aripi, solzi, ciocuri şi ghiare

scris de Ando

Civilizație publică – episodul XL

Luna trecută, cu leii Bucureştilor, am scos-o, cât de cât, la liman, în sensul că am reuşit să-i grupez în câteva mari categorii.

Dar când e vorba de figurile astea imaginare, gen: grifoni, gargui, dragoni, balauri şi alte făpturi fabuloase, treaba se complică.

In primul rând, sunt mult mai greu de găsit. Nu înseamnă că mă plâng, dar am constatat că apetenţa pentru acest gen de ornament este mult mai redusă – comparativ cu leii, păsările sau motivele florale.

Apoi, cum să împarţi aceste stranii figuri? Unele au corpul acoperit de solzi, foarte multe au şi aripi, altele sunt mixaje complicate de corpuri şi capete leonine sau reptiliene, mai toate au însă gheare şi colţi enormi, de prădători, iar privirile lor – chiar aşa, îngheţate în beton sau metal – sunt, în cvasitotalitate, duşmănoase, dacă nu fioroase.

Ca să fie tacâmul complet, unele se mai şi luptă între ele, aşa că nu mai ştii care şi al cui e capul sau corpul 🙂

La o primă vedere, se detaşează  figurinele destinate a fi suport pentru felinare sau pentru drapele.

Avem apoi, “capetele” care servesc la scurgerea apei fie de pe balcoane, fie de pe jgheaburi.

In rest însă, aşa cum spuneam, greu de grupat… aşa că le pun şi eu de-a valma în panoplia site-ului, rămânând cu satisfacţia (de loc minoră) că le-am găsit.

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

9 comments to Arătările de pe case: aripi, solzi, ciocuri şi ghiare

  • hm

    ce-mi plac dihăniile astea 🙂
    Răbdare să le vezi, să le admiri – mai ales în orașul unde e periculos să nu caști ochii la gropi.

  • getta

    Ando, you did a great job, gathering these creatures in a photo bouquet. I’m amazed by the diversity you have depicted only in Bucharest.

    I noticed similar ones in Paris, France but almost never in Bucharest, where rightfully hm. explains the need to watch for the pot holes, therefore,keeping one’s gaze on the ground. Well done, Ando! Keep up the good job! It’s wonderful hobby.

  • Getta

    The role of these GORGONS, etc. was to keep ill intended people at bay from the house, as protectors. That’s why they all look scary and violent.

  • Ando

    Thank you very much Getta!

    I walked about 3 months to gather these photos, because Bucharest is not like Paris.

  • Marian

    Brrrr!Astea e bine sa nu le vezi inainte de culcare 🙂

  • Alex

    ..pe str. Precupetii Vechi se afla o casa (fosta ascociatia fierarilor) unde pe acoperis se afla un “ciocanar” de vreo trei metri inaltime…a rezistat si la “cutremuriciul” din 1940 si la cel din 1977 !
    “Monumentul”este destul de cunoscut”…se poate vedea cumva si din Str. Arges/Suvenir ?!

  • Ando

    @Alex: primul grifon, cel din capul articolului, l-am dibuit chiar pe pe streaşina casei de pe Radu Vodă, cea cunoscută,în special,pentru “ciocănarul”de care aminteai:

    http://www.instantstreetview.com/@44.44647,26.1197,-115h,8.88p,0.67z

  • Ando

    Aoleo!Am zbîrcit-o, aşa că rectific:strada este Episcopul Radu!

  • Alex

    @Ando
    Ai dreptate, am fost neatent…

Leave a Reply to Alex Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>