despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Când şi cum m-am prins (III)

scris de C. D. Mocanu

Precizare: Acest articol se bazează pe amintirile mele despre evenimentele la care am fost martor, verificate, confirmate şi completate cu documente.

În aceeaşi zi (27 decembrie 1989), într-un scurt moment de răgaz, am răsfoit primul număr al recent apărutului Monitor Oficial al României (Monitorul Oficial al României, Anul I, Nr. 1, Vineri 22 decembrie 1989). Pe prima pagină se afla comunicatul citit de Bătrânul Hidroenergetician (B.H.) în seara zilei de 22 decembrie şi mi-am amintit de însemnările mele din acea noapte. L-am citit de mai multe ori, cu atenţie, revenind obsesiv la următorul fragment:

„În acest moment de răscruce am hotărât să ne constituim în Frontul Salvării Naţionale, care se sprijină pe armata română şi care grupează toate forţele sănătoase ale ţării, fără deosebire de naţionalitate, toate organizaţiile şi grupările care s-au ridicat cu curaj în apărarea libertăţii şi demnităţii în anii tiraniei totalitare.

Scopul Frontului Salvării Naţionale este instaurarea democraţiei, libertăţii şi demnităţii poporului român.

Din acest moment se dizolvă toate structurile de putere ale clanului Ceauşescu. Guvernul se demite, Consiliul de Stat şi instituţiile sale îşi încetează activitatea. Întreaga putere în stat este preluată de Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Lui i se vor subordona Consiliul Militar Superior, care coordonează întreaga activitate a armatei şi a unităţilor Ministerului de Interne. Toate ministerele şi organele centrale, în actuala lor structură, îşi vor continua activitatea normală, subordonându-se Frontului Salvării Naţionale, pentru a asigura desfăşurarea normală a întregii vieţi economice şi sociale.

În teritoriu se vor constitui consilii judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale ale Frontului Salvării Naţionale ca organe ale puterii locale.

Miliţia este chemată ca, împreună cu comitetele cetăţeneşti, să asigure ordinea publică.

Aceste organe vor lua toate măsurile necesare pentru asigurarea aprovizionării populaţiei cu alimente, cu energie electrică, cu căldură şi apă, pentru asigurarea transportului, a asistenţei medicale şi a întregii reţele comerciale”.

Am copiat textul pe o foaie separată şi am lăsat-o la îndemână pe birou. Din când în când reciteam cele scrise notând  întrebările la care nu găseam răspuns:

  • Cine erau cei care „am hotărât să ne constituim în Frontul Salvării Naţionale”? De ce ei şi nu alţii?
  • Cine şi ce îi legitima pe aceştia „să grupeze toate forţele sănătoase ale ţării”?
  • De ce trebuiau grupate „toate forţele sănătoase ale ţării” sub un stindard unic şi de ce acela să fie al F.S.N.?
  • Dacă F.S.N. „se sprijină pe armata română”, care este semnificaţia reală a evenimentelor şi unde este locul „maselor populare de toate naţionalităţile şi în primul rând al admirabilului nostru tineret, care ne-a restituit, cu preţul sângelui, sentimentul demnităţii naţionale”? Masele populare şi tineretul nu-i legitimaseră pe cei care „am hotărât” pentru simplul motiv că nu fuseseră consultaţi. Probabil era suficient să se sprijine „pe armata română”.
  • Cum au apărut, cum se numeau, cum au funcţionat „organizaţiile şi grupările care s-au ridicat cu curaj în apărarea libertăţii şi demnităţii în anii tiraniei totalitare” şi de ce acestea ar trebui grupate sub flamurile F.S.N.? Pregătiseră acestea evenimentele? Cine erau membrii organizaţiilor şi grupărilor?
  • Ce fel de organizaţie era F.S.N.? Cum putea să-şi subordoneze „toate ministerele şi organele centrale, în actuala lor structură” iar prin Consiliul Frontului Salvării Naţionale să preia „întreaga putere în stat”? În trecutul dureros de apropiat numai P.C.R. putea face asta! Era F.S.N. un „organ de partid şi de stat”?
  • La ce-i foloseau unei organizaţii nedefinite ca F.S.N., cu o legitimitate neidentificată şi care se sprijinea pe armata română, consiliile judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale? Înlocuiau acestea comitetele judeţene, municipale, orăşeneşti, comunale ale P.C.R.?
  • De ce atribuţiile administraţiei locale („aprovizionarea populaţiei cu alimente, cu energie electrică, cu căldură şi apă, asigurarea transportului, a asistenţei medicale şi a întregii reţele comerciale”), coordonate până atunci de către P.C.R. prin comitetele sale locale, treceau în coordonarea F.S.N. prin structurile proaspăt înfiinţate?
  • De ce în componenţa provizorie a C.F.S.N. (dar şi în cea rezultată după prima şedinţă din 27 decembrie 1989) intrau şi foşti activişti de rang înalt ai defunctului P.C.R.? În ce scop îşi utilizau aceştia experienţa politică şi administrativă? Erau ei capabili să slujească „instaurarea democraţiei, libertăţii şi demnităţii poporului român”? De ce ăştia şi nu alţii? Îi mai lega şi altceva decât apartenenţa la P.C.R.?

Hârtia cu întrebările scrise în grabă a stat la vedere, pe biroul meu, câteva săptămâni. Din când în când comentam cu cei din preajmă. Imaginea se mai limpezea dar nu era suficient de clară. Oricum, începusem să înţeleg. George Lesnea se dovedea încă actual:

„Partidul e-n toate.

E-n cele ce sunt

Şi-n cele ce mâine…”

Atunci m-am prins că se pregăteşte „restauraţia”.

Am pus documentul într-un dosar şi mult timp nu i-am mai acordat atenţie. Uneori identificam informaţii care mai adăugau o piesă la răspunsurile pe care le căutam. Au trecut douăzeci de ani şi într-o zi mi-a ajuns sub ochi stenograma întâlnirii pe care cei doi Hidroenergeticieni (Ion Iliescu şi Petre Roman) au avut-o în ziua de 27 decembrie 1989, ora 10.00 cu Evgheni Tiajelnikov, ambasadorul U.R.S.S. la Bucureşti.

Am găsit-o în lucrarea istoricului Alex Mihai Stoenescu, Din culisele luptei pentru putere 1989 – 1990. Prima guvernare Petre Roman, RAO International Publishing Company, Bucureşti, 2006. Iată cele mai semnificative pasaje:

E. Tiajelnikov: Dorim, tovarăşi, să ştim de ce aveţi nevoie, din punct de vedere politic, de armam ent, acum imediat şi, de asemenea, şi pentru perspectivă, în viitor. Este vorba de ajutor umanitar, ajutor de ordin militar, economic. Conducerea sovietică este gata să trimită la Bucureşti o delegaţie, pe tovarăşul Şevardnadze care să aibă consultări cu prim-ministrul, cu ministrul de Externe şi să elaborăm un program solid de colaborare în interesul susţinerii revoluţiei, aşa cum a arătat tovarăşul Gorbaciov, în rezolvarea problemelor cele mai acute care stau în faţa revoluţiei.

Ion Iliescu: Este foarte bine asta. Vă mulţumesc. Avem nevoie de sprijin, că aceasta este cea mai importantă problemă acum, sprijin moral şi politic. Conducerea dvs. a făcut acest lucru de la început, imediat. Eu nu m-am îndoit de acest lucru şi toţi care m-au întrebat cum o să vadă ţările socialiste această mişcare a noastră, am spus să nu-şi facă probleme. În ce priveşte ajutorul umanitar, primim din toate ţările şi din partea dvs. S-au acordat multe ajutoare ieri, am discutat despre acest lucru. Cel mai important este că M. Gorbaciov a propus să discutăm problemele dezvoltării viitoare a operaţiunilor. Deocamdată însă este greu, pentru că nu suntem încă organizaţi, pentru că asta nu a fost o lovitură dată de cineva anume, ci particularitatea procesului de la noi, spre deosebire de alte ţări socialiste, este că Ceauşescu şi acoliţii lui au dus ţara la o asemenea catastrofă încât a dus la explozia maselor, masele l-au respins, nimeni nu a ştiut nimic dinainte, a fost opera tuturor, opera tineretului.

Petre Roman: Nimeni nu a ştiut, nu a fost acolo intenţionat. Ne-a dus valul. Nu a fost nimic organizat.

Ion Iliescu: Noi  ne-am bucurat de simpatia acestor mase. Ceauşescu a reuşit să creeze o asemenea situaţie în ţară, în ceea ce priveşte PCR şi comuniştii, încât dacă nu ar fi fost şi comunişti care să se bucure de sprijin, nu ştiu… „Nu avem nevoie de comunişti.” Nu ştiu cum o să fie, nu putem vorbi despre PCR. Nu a fost o campanie anticomunistă, s-a creat o asemenea atmosferă în jurul partidului din motivele arătate mai înainte. Din această cauză am făcut o platformă pentru toate tendinţele. Nu ne trebuie partide pe interese sectare, ci o pltformă politică care să unească toate forţele, tendinţele, forţele creatoare ale ţării şi pe această pltformă să acţionăm şi, cum aţi văzut, o asemenea abordare a primit aprobarea tuturor, chiar în condiţiile acestea de teroare oamenii acţionează cu succes. În primele zile s-a creat haos, a fost o criză de putere şi un vacuum, pentru că, neavând forţe care să organizeze lovitura, nu există structuri. Acum abia organizăm aceată structură. Noi acum lucrăm cu acei oameni tineri care au fost cu noi acolo, în ceasul revoluţiei.

—————-

E. Tiajelnikov: Tovarăşul Mihail Gorbaciov şi Biroul politic ar fi recunoscători dacă ne-aţi spune care  este aprecierea dvs. Privind etapa actuală a revoluţiei şi a situaţiei politice de masă. Măcar pe scurt.

Ion Iliescu: În primul rând, aşa cum am spus, elementul fundamental este caracterul revoluţiei. La noi, caracterul spontan al acestei mişcări, spre deosebire de evoluţia precedentă, care a împins ţara într-o criză profundă, multilaterală, nu avea altă soluţie decât explozia revoluţionară. Mult m-am mai gândit la trecerea aceasta, că dacă nu vom fi capabili să acţionăm cu forţe organizate, că dacă partidul însuşi nu este în stare să-şi asigure rolul conducător şi să rămână, atunci a fost clar pentru mine de la început că dacă nu se produce deci acest lucru, se produce explozia, dar o explozie periculoasă pentru partid, care poate fi luat cu valul şi aşa s-a întâmplat. Acum trebuie lucrat individual, ca să evităm împingerea spre dreapta a proceselor, a problemelor sociale de la noi. Şi eu cred că din punct de vedere politic preocuparea principală a celor câţiva care suntem aici este de a contribui la o dezvoltare sănătoasă, pe calea revoluţionară şi să frânăm posibilitatea elementelor de dreapta de a prelua comanda, tendinţe care se manifestă şi în alte ţări socialiste. Instrumentul gândit, rapid ne-a venit ideea, pentru că a fost clar că altceva nu aveam de făcut, a fost ideea acestui Front, Frontul Salvării Naţionale, subliniind acest lucru prin denumirea lui, că ţara toată este în pericol şi că aceasta creează o platformă reală de interese comune ale tuturor susţinătorilor şi nu ne-am mai adresat mulţimii ca o secţiune, ca o forţă conducătoare, ci am exprimat ideea necesităţii consensului şi unirii tuturor forţelor interesate în însănătoşirea vieţii economice, sociale s.a.m.d. şi ne bucură faptul că nu am greşit în evaluarea noastră şi că ecoul a fost pozitiv şi cel puţin în acest moment există unanimitate în jurul platformei Frontului, asta înseamnă că am învins, tendinţe viitoare fiind însă posibile. Am proclamat ideea plurităţii politice, nu am spus mai mult decât pluritate, nu am confundat pluripartidismul cu pluripartide. Nu excludem posibilitatea apariţiei şi de partide, şi de tot felul de organizaţii, ba chiar din punctul nostru de vedere cu cât vor fi mai multe, cu atât mai bine, va fi mai puţin periculos pentru unitate decât dacă s-ar crea o singură forţă. Îi lăsăm să se difuzeze şi apoi o să acceptăm un dialog în cadrul Frontului.

Petre Roman: Platforma este aşa încât poate fi acceptată de oricine.

Ion Iliescu: Îi chemăm pe toţi sub platforma Frontului. Că în cadrul ei sunt interese particulare care le exprimă într-o formă sau alta, inclusiv interese politice, treaba lor. Cam aceasta este ceea ce am reuşit şi deocamdată este pozitiv.

E. Tiajelnikov: M. Gorbaciov a rugat să mă interesez dacă ideea de partid comunist va rămâne?

Ion Iliescu: Nu ştiu. Nu ştim cum vom rezolva această problemă! Deocamdată, dacă am pronunţa numai acest cuvânt…..

Petre Roman: Te scuipă.

E. Tiajelnicov: Printre demonstranţi au fost şi lozinci „fără comunişti”.

Ion Iliescu: Vrem să le dăm încredere în posibilitatea realizării unei acţiuni comune tuturor, indiferent ce sunt ei şi că nu vrem să restabilim vechile concepte şi concepţii depăşite despre comunism, despre partid. Eu personal sunt gata să merg în continuare fără partid, cu acest Front, care de fapt să devină forţa politică esenţială a naţiunii.

Am rămas cu gura căscată. Aveam în faţă imaginea a ceea ce B.H. şi ai lui ne pregăteau, dovada materială că intuiţia mea nu dăduse greş.

Atunci m-am prins că „explozia periculoasă” pentru  Partidul Comunist Român care a fost „luat cu valul” fusese elementul neprevăzut al evenimentelor din 22 decembrie 1989. Supravieţuirea P.C.R. nu le-a ieşit!

Sub umbrela F.S.N se „proiecta” o perestroikă în cel mai curat stil sovietic şi asta o spuneau cei ajunşi în mod suspect (pentru care nici azi nu există o explicaţie coerentă) să decidă destinul României.

Nota Bene: Când şi cum m-am prins (I), Când şi cum m-am prins (II).

3 comments to Când şi cum m-am prins (III)

  • Ando

    Nimic suspect.
    Nu vi se pare că seamănă cu un fel de “caz Colectiv” la scară mărită?
    Mă refer, mai ales,la manipulare şi la urmările ei.
    Ineditul ”românesc” a constat în lupta pentru putere care s-a declanşat chiar în acele zile(şi s-a derulat mult timp după)între diversele grupări ale securităţii, ale armatei etc.
    Ca în orice revoluţie, război etc. învingătorul ”ia totul” !

  • Cristian Ioan

    FELICITARI, Dle. Mocanu!
    In Decembrie eram bcuros, nu aveam nciun fel de dubii!
    Ba chiar pe 12 ianuarie 1990, cind cu Mazilul, tot aveam mare incredere in ion ilici, exclamam “ce mai vor si astia, de ce nu il lasa sa lucrez pe tovarasul ilescu?”
    Abia pe 24 m-am trezit, cind Fronutul, care pina atunci spusese ca va ORGANIZA alegerile, acum zicea ca si PARTICIPA!
    Si da, pe 21/22 nici nu-mi trecea prin cap sa strig “Fara comunisti!”
    Lozincile erau “Ti-mi-soa-ra!”, “Jos cu dictatorul!” si “Li-ber-ta-te!”

    CIt despre “cei ajunşi în mod suspect”, pai ilici si cu Pterica ne-au spus inca de atunci ca ei au EMANAT!

  • Si eu cam tot asa, pe la mijlocullui ianuarie incepusem sa-mi pun intrebari … deja cand TVR nu mai putea sa transmita din Piata Victoriei “pentru ca era ceata”, lucrurile pentru mine ieseau din ceata total. Bun articol!

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>