despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

munca unui oraș: cum s-a făcut Buzești-Berzei

cu fotografiile lui Alexandru Bodea

Acum, în vremuri electorale, nu-i lipsit de cumințenie să ne uităm un pic peste umăr – la nu cea mai mare, dar sigur cea mai controversată lucrare publică a Capitalei din acest secol. O idee ce-a apărut înaintea Războiului și care s-a transpus în faptă cu multă încăpățînare și-n pofida nenumăratelor piedici. Căci n-a fost comod să demolezi și să strici viețile oamenilor, într-un oraș care nu-și vindecase rănile produse de nebunia lui Ceaușescu.

Este vorba de noua arteră Buzești-Berzei: perla traficului bucureștean. Nu-i șlefuită bine – dar nu-i o perlă falsă; pentru că un singur lucru e mai bun decît progresul: anume progresul de pe urma căruia toată lumea cîștigă!

Iată atmosfera de dinainte de demolări.

… zona Matache la 2008 – și pitoresc, și mizerie, și atmosferă de oraș vechi și așezat în rostul lui. Mi-e și nu mi-e dor de locul ăsta: că doar îl știu de pe vremea cînd încă nici nu mergeam bine la școală…

Iată imagini dintre Griviței și Polizu.

Mereu mi-a fost dragă partea asta, laolată cu intersecția atît de strîmtă și plină de viață cu Griviței, cu tramvaiele roșii ce-ncălecau șinele obosite. Clădirea librăriei din care rămăsese doar coaja, hotelul Marna, cinematografele mirosind a șobolan la care călcasem doar de curiozitate, iar mai încoace – mult mai încoace – frizeria cea mai ieftină din oraș, la care mereu erau oameni la coadă afară, restaurante turcești și covrigării. Partea asta a străzii a fost rasă. Pozele-s din Noiembrie 2010. V-o spun deschis, nu mi-a fost milă de Hala Matache, dar de zona asta da.

Urmau demolările. Iată-ne-n preajma pieței, privind clădiri care nu mai există acum:

Urmau ani cu săpături, devieri, gîtuiri. Cu praf, cu noroi, cu umilirea comerciantului și-a călătorului…

… dar și întîrzieri și proteste. Însă am făcut ce trebuia făcut-

S-a demolat în continuare aproape toată partea dreaptă a străzii. Vechea benzinărie, casele insalubre – toate au căzut. La intersecția cu Ștefan Furtună s-a construit un sens giratoriu imens, dar și o nouă stradă care ducea acum direct la Gară! Demolările au ajuns pînă la Virgiliu.

Și intersecția cu Știrbey-Vodă este lărgită azi. Aici părea că nu se va termina vreodată cu săpăturile. Canale vechi, adînci și neștiute au fost pînă la urmă astupate. Pe colț, a fost nevoie să se dea jos cîteva clădiri – nu urîte…

În jos, înspre Vasile Pârvan, lărgirea străzii nu a schimbat foarte mult peisajul. Platanii maiestuoși au căzut însă victime ale șantierelor susținute. Pe rînd, cîțiva s-au uscat. Azi sînt zeci de puieți plantați; s-avem multă răbdare s-ajungă la fel de mari și de umbroși.

Este bine? – încă nu!

… va fi bine? Da – va fi.

3 comments to munca unui oraș: cum s-a făcut Buzești-Berzei

  • Filip

    La începutul anului 2009, poate prin februarie, mai spre seară, mă plimbam pe Banu Manta. M-am așezat pe o bancă din fața primăriei sectorului 1 și, neavând ce face, m-am uitat pe avizier. Acolo am văzut o listă uriașă de case care urmau a fi expropriate sau demolate pe Buzești și Berzei.

    Nu-mi venea să cred că cineva are curajul să lucreze din nou în stilul Ceaușescu. În anii 80 a trebuit să părăsim o zonă de case care urma să fie demolată și să ne mutăm într-un ghetou mizer de blocuri și nu a fost cine știe ce experiență urbanistică pentru nimeni. Zona dinspre Matache era altă zonă de case pe care o cunoșteam din copilărie și nu-mi imaginam că se va mai schimba după experiența regimului socialist.

    Dar anii (lunile?) au trecut și au dispărut rapid ditamai cartierele Basarab și Buzești/Berzei. Așa mi-am dat seama că există mult mai multă continuitate între anii 80 și prezent decât credeam mai demult și că, de fapt, Ceaușescu a fost la început un politician popular, iar Casa Poporului, Canalul D-MN și demolările masive erau de fapt un răspuns la ce voia opinia publică românească de atunci. Nu zic ca să critic pe cineva, pentru mine a fost ceva comparabil continuității observate de Tocqueville între Vechiul Regim și vremurile noi revoluționare 🙂
    Și alte țări în curs de dezvoltare au fost și sunt amatoare de demolări masive. Și în Istanbul au demolat cartiere întregi, iar zonele de blocuri din Siria sau Libia seamănă binișor cu cele din România.

  • Opinia publică românească încheie cele mai multe dispute de idei prin referiri la tragerea în ţeapă şi tăierea mâinii drepte. Asta când nu ucide cu pietre.

    Astfel încât nu văd prea multe motive pentru care lagărele de muncă forţată, Canalul, demolările n-ar fi fost pe placul lor.

  • Alexandru Bodea

    nu vreau sa ma laud , ca am fost pe faza si am surprins in imaginile mele cladiri “sanatoase” , chiar incadrate la monumente , dar demolarile nu au tinut seama de nimica .
    astazi de la Polizu pana la intersectia cu Calea Grivitei este camp gol , nu se mai misca nimica , de parca nu ar fi de reconditionat de exemplu cladirea cinema DACIA ..
    pentru a fi “tacamul compet” pe strada Berzei au fost taiati toti platanii , acuma dupa terminarea si darea in functiune a liniei noi de tramvai , pe oamenii santierului nederanjandu-i ….
    Oare locuitorii din zona nu au vazut , nu au avut nimica de spus , si au acceptat “pozitia ghiocelului” in fata “demolarii naturii” dupa demolarea cladirilor ??

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>