… dacă-i de sintetizat în două vorbe viețuirea noastră în București, ea e simplă: „nu trăiește și nu lasă pe altul să trăiască”.
Dovezi avem destule – dar asta-mi pare de antologie:
… de zece ani de zile îl știu – eu! – pe „cetățeanul” ăsta care-a legat o capră metalică de curu’ rablei lăsate pe stradă, doar ca să nu lase pe altul să parcheze acolo.
Nu doar că e strada lui; dar ne-o și aruncă, asta, în față.
De zece ani, un „cetățean” face ce vrea c-o bucată de stradă care nu-i a lui, dar – de-aceiași zece ani – este lăsat s-o facă: asta e cu-adevărat marea, marea porcărie…
Păi,are omul dreptate!Nu vezi că şi la casă sunt două numere? 🙂
două amenzi, atuncea 😉
Da’ să vezi ce capră-și trăseră ăia de la Consiliul Britanic, fix pe banda 1 a Căii Dorobanților, unde traficul e la orice oră infernal… de, englezii or fi gentlemeni doar la ei acasă, că la noi au luat apucături de Cuțarida.
obiceiul caprei este unul care te prinde așa ușor!!!!