despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Bucureşti – o permanentă provocare

scris de Ando

„In viziunea multora o demolare este o crimă, iadul pe pământ şi nu prevesteşte decât sfârşitul acestui oraş.” Andrei Popescu

Acum aproape o lună demolarea unei case de pe Matei Voievod nr. 60 a inflamat din nou mediul virtual, reactivând ciocnirea de opinii pe subiectul demolărilor de case vechi din Bucureşti.

Fără a intra în detaliile pro şi contra, vă rog doar să priviţi aceste capturi de pe instantstreetview ca să vă faceţi, cât de cât, şi o imagine a străzii Matei Voievod, din imediata vecinătate a respectivei clădiri.

De fapt, dacă luaţi la pas toată strada Matei Voievod, de la Mihai Bravu până la bulevardul Pache Protopopescu, veţi vedea, practic, un mediocru melanj de stiluri de clădiri. Nicio armonie, nicio urmă de omogenitate arhitecturală.

Toată tărăşenia asta însă, mi-a reamintit imediat de articolulDemolarea este parte din evoluţie“, scris mai de mult de Andrei Popescu pe ale lui Idei Urbane, şi de unde am furat motto-ul din titlu.Trebuie neapărat citit pentru că el explică pe îndelete cum trebuie privită şi înţeleasă demolarea ca procedeu, adesea inevitabil, în transformarea unui oraş.

S-a potrivit ca, tot în luna martie, să apară pe site-ul Bucureştii Vechi şi Noi articolul : O bucată din Bulevardul Magheru, fotografiată din acelaşi unghi la 80 de ani distanţăşi unde, citim: “pentru a construi această clădire, o alta spectaculoasă a trebuit să dispară, casa lui Alexandru Marghiloman”…

Aţi reţinut, nu-i aşa, cum arăta casa Marghiloman, cea “rasă”? Din păcate, nu ştiu care au fost reacţiile “societăţii civile” de la acea vreme, dar hai să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să ne închipuim că, acum, apare pe tapet un proiect care ar implica… chiar demolarea blocului ARO-Patria, clădire devenită – între timp – emblematică pentru bulevardul Magheru!

Păi, cred că s-ar cutremura facebook-ul, ar ieşi scântei şi fum din calculatoare, tablete, smartphoane şi alte alea!

Ce vreau să spun: cred că a sosit momentul să înţelegem că oraşul nu este un exponat de muzeu, pururea neschimbat şi înţepenit. Economia, cultura, relaţiile sociale, totul se derulează în ritmurile secolului XXI. Suntem, mai mult ca niciodată, racordaţi la viaţa planetei. Vrem, nu vrem, oraşul trebuie să ţină şi el pasul cu tot felul de schimbări, de provocări. Să nu hiperbolizam în permanenţă  trecutul pentru că, oricum, viitorul vine peste noi. Şi dacă eu n-am fost convingător, repet cu înverşunare: citiţi-l pe Andrei Popescu!

26 comments to Bucureşti – o permanentă provocare

  • Comparatia este nepotrivita. Casa Marghiloman (si altele) au fost rase pentru ca trebuia CREAT UN BULEVARD care inainte nu existase nici macar sub forma de poteca. Bag seama ca in Matei Voievod nu se largeste, nu se indreapta strada ci doar “se dezvolta” parcela. Diferenta continua intre secolu XIX – inceputul sec. XX si sub alt aspect. Casele de atunci se faceau in raport cu largimea strazii, aveai o limita foarte clara la inaltime care SE SI RESPECTA si care se raporta, cum am spus, la strada. S-au largit si indreptat strazile ca sa se dezvolte apoi parcelele nu invers. Cred ca despre asta ar putea fi vorba in supararea unora. Supararea se mai leaga si de mersul lucrurilor. Adica e o documentatie de urbanism neaprobata inca. Autorizatia de construire se da in baza unei documentatii de urbanism aprobate. In acest caz, neexistand inca o aprobare pentru documentatia de urbanism (care vrea probabil derogari de la regulile genral valabile pentru vecini) rezulta ca demolarea este, cum zic eu, una “preventiva”. Adica sa demolam repede sa avem terenul gol ca sa punem presiune pe zona. La inceput am pus “se dezvolta” in ghilimele pentru ca dezvoltarea se poate face, de regula, si in conditiile in care integrezi ceea ce exista si da caracter zonei. Trebuie ceva mai mult creier, ce-i drept iar lumea nu vrea sa plateasca functionarea creierului drept care apeleaza mereu la macelari ieftini.

  • Filip

    Cam orice zonă de case aproape de metrou va fi supusă unor astfel de tendințe de dezvoltare pe verticală, iar zona centrală dintre magistralele M2 și M1 e un candidat perfect.
    Dacă vrem să evităm genul ăsta de dezvoltare, dpdv juridic cred că va trebui să extindem zonele protejate din PUG, iar dpdv economic va trebui să găsim resurse financiare pentru renovări și consolidări. Proprietarii nu vor face asta singuri dacă nu au o motivație economică. Fie oferim un plan cu subvenții substanțiale, fie renaționalizăm unele case, urmând ca ele să fie renovate și administrate de PMB.

  • hm

    Da’ de exemplu, eu nu țin neapărat să evit genul ăsta de dezvoltare, să știți-

  • Filip

    Nici eu nu mă opun din principiu unei astfel de dezvoltări, mai ales că poate avea beneficii sociale, prin menținerea chiriilor și prețurilor locuințelor la un nivel rezonabil.
    Subliniam doar costurile la care trebuie să fim atenți dacă vrem să menținem o zonă istorică. La fel cum ar trebui să fim atenți să dezvoltăm în primul rând transportul public dacă luăm decizia densificării unei zone.

  • Ando

    Din comentariile de hotnews, e de reţinut şi acesta care vine cu o serie de precizări faţă de starea respectivei clădiri:

    “Stimati Bucuresteni – Inainte sa ne exprimam un punct de vedere este bine sa stiti urmatoarele: – Casa din Matei Voievod 60-62 a fost in stapanirea statului (vezi primarie si ICRAL) din 1951 pana in 2008 cand a fost retrocedata. In tot acest timp in aceste imobile insalubre au fost chiriasi ai primariei in numar de 47 care au devalizat la propriu locuinta. Au furat tot ce se putea vinde ( profirurile metalice de rezistenta de la temelia casei, scurgerea de fonta, sobe, curent, apa, usi, geamuri, parchet, caramizi, cazi de baie si pentru ca nu aveau contracte cu salubritatea au umplut pivnitele cu gunoi. In tot acest timp Statul (vezi Primaria) nu a investit nimic in conservare aceasta incasand chirii care la data retrocedarii au rams “bun incasate”. Este bine sa stiti ca aceasta casa era o carcasa goala existand si o expertiza judiciara ce concluzioneaza demolarea, in fapt cladirea nu era monument istoric.”

  • Filip

    @ando: fără a exprima o opinie pe tema oportunității și legalității demolării, controversele online păreau legate mai mult de ceea ce ar trebui să fie în mod ideal monument istoric în opinia unora sau altora, nu de încadrarea juridică actuală. Legat de chiriașii care au „devalizat” și „furat”, cred că terminologia e excesivă, fiindcă niciun chiriaș nu repară din banii lui o clădire pe care proprietarul a neglijat-o timp de 60 de ani.

  • Eu il respect pe Andrei Popescu si opiniile lui, insa nu sunt deacord cu ele.
    Orasul poate fi muzeu daca ai ce sa prezervi in el, iar casa aia era superba si trebuia pastrata.
    Iar de uniformitate a zonei…pai dupa principiul ala putem demola tot centrul istoric, ca nu este uniformitate..avem imobile cu etaj din 1900, dupa avem imobile de P+5-10 interbelice, dupa avem instalatii comuniste iarasi de P+10… demolam tot si facem cartiere comuniste uniforme?
    Dupa acelasi principiu trebuie demolat Palatul Cantacuzino de pe Victoriei, deoarece el nu mai se leaga cu blocul modernist de la adresa Calea Victoriei, 139 și cu altul de sub numărul 143.
    Iar dacă ne uitam peste strada Frumoasa, in genere vedem un exemplu clasic de ”capitalism oneros” pe sapga Victoria Center.. si daca ne luam dupa ”capodopera” aia am trebui sa demolam acolo si P.Cantacuzino si imobilele de la 139 si 143…sa facem niste colosi de astia urati.. ca zona sa fie uniforma arhitectural.
    Asta este o atitudine consumerista, care se pliaza perfect pe interesele imobiliare ale rechinilor.
    Nu poti sa te dezvolti pe oasele strabunilor tai, cine vrea oras nou, noi avem suburbii, langa platforma Pipera avem campuri virgine, sudul este si mai generos cu spatiul.. acolo poti sa faci bazaconii moderne fara numar(ca sa fiu in stilul consumerismului).

  • Dan

    Eu zic ca noi nu ne-am decis inca la modelul de oras pe care il vrem:

    – american (“din filme”), cu zgarie-nori si autostrazi in centru si suburbii nesfarsite de jur imprejur?

    – vest european (“din excursii”), cu centru pietonal, cladiri bune de tras in poze, cu dezvoltari pe verticala doar la periferie?

    Intre aceste 2 extreme radical diferite exista o multime de variante, dependente de specificul local.

  • hm

    ce e-n filme e corect, frumos și adevărat. Mi-e teamă c-am ales demult…

  • Dan

    Inca un punct de vedere: sa nu pierdem din vedere padurea din cauza copacilor. Noi vrem dezvoltarea orasului – insa nu dezvoltarea ca scop in sine ci cresterea economica ulterioara dezvoltarii, cercul virtuos adica. Adica vrem sa atragem in oras “fabrici de bani”, atat in sensul salariilor platite (salarii care vor fi cheltuite in mare parte tot in oras), dar si in sensul impozitelor colectate. Sigur, nu e vreo reteta magica aici, e nevoie de un cumul de factori care tin atat de economia globalizata (circulatia globala a capitalurilor) cat si de conditiile locale (legislatie, costul proprietatilor, infrastructura, taxare, resursa umana).

    Blocarea sau intarzierea cresterii vine insa din “extreme”: (1) nu demolam, ne judecam, “nu mutam hala” (Nicusor) sau (2) atribuiri discretionare de contracte, colectare de “comisioane”, la schimb cu masuri sociale populare – ajutoare, circ etc (Oprescu, Ontanu). Din pacate cele 2 extreme au polarizat atat de mult opinia publica incat pe piata nu mai exista loc pentru alt gen de opinie.

  • Filip

    Ca idee, o suprapunere aproximativă a Bucureștiului cu Houston (Wikimapia, de prin 2008): http://i.imgur.com/XlMmG62.png
    Ambele au cam 2 milioane locuitori (fără zonele metropolitane aferente, mult mai mari la Houston). Densitatea mult mai mare din București sugerează că transportul public e o soluție mai bună decât autostrăzile urbane.

  • Filip

    @Dan: nu cred că cele două extreme au avut un rol atât de mare. Problema Halei Nicușor putea fi evitată dacă investeam cu cap în transport public, nu în autostrăzi urbane de juma de kilometru. Chiar cu șpăgi, tot ieșeam mai bine. Iar măsurile „sociale populare – ajutoare, circ” fac în general parte din programe adoptate de guvern, primăriile doar le aplică (sau pot refuza în mod ilegal să le aplice, dacă pricep eu bine programul lui Raețchi) și consumă puțin din buget.

  • hm

    s-ar putea să nu reușim niciodată să fim deștepți, așa că scăparea noastră rămîne să fim proști, dar într-un mod măreț, monumental?

  • apar şi eu la spartul târgului 🙂
    în primul rând mulţumesc pentru menţionarea repetată (mi s-a părut un pic ciudat cum apare citat, parcă şi vedeam o poză inspirativă lângă el 🙂
    repet ideea că trebuie studii profesioniste şi mai puţin catalogări automate, chiar şi în acest caz, descris în destule locuri ca “cea mai frumoasă casă din zonă”… discutabil, dar la fel de bine ne-am putea canaliza energia pentru găsirea unor soluţii pentru alte construcţii la fel de interesante de pe strada aia… avem o chestie aici https://goo.gl/maps/2pMNbK75je22 ascunsă de vegetaţie şi o bulină… eu aduc în discuţie, de fiecare dată când am ocazia, şi faptul că unitatea şi caracterul unei zone pot fi date tocmai de o “dezordine” arhitecturală şi urbanistică ca atare percepută iniţial, dar generatoare a unei anumite valori… altfel uniformitatea arhitecturală bucureşteană o găseam masiv în cartierele de locuinţe colective, dar aia nu ne place şi am modificat-o individual într-un mod radical… fiecare cum a putut, ba cu o închidere de balcon, ba cu o schimbare a tâmplăriei etc 🙂

  • Popescu, impaciuitor cum il stim …
    Dar uite un citat din ultimul articol postat de Andrei Pandele, legat de demolarile din zona Uranus:
    “In trecere prin oras, Marele Carm/paci, Ceausescu era nemultumit de o «maghernita». E casa lui Iorga, i s-a raspuns. «Daţi-i nişte bani. Pană luni să nu mai fie.»” ( http://www.ap-arte.ro/ro/blog/noi/articol/memoria-stearsa-a-orasului/130/7210.html ) Mi-a placut, ca se potriveste spiritului care-l mana in lupta si pe Oprescu la Hala Matache, il recunoastem si in cazurile astea precum cel din Matei Voievod.

  • hm

    Rezulta că cei din anturaj știau ceva istorie?
    Interesant.
    Despre ce clădire e vorba? Era sau nu maghernita?
    Fotograful – arhitect nu spune.

  • Nu stiu despre care este vorba dar fotograful-arhitect stie ce spune, cu siguranta. To la el in articol e un link spre o serie de fotografi cu zona Uranus. Este cladirea din imaginea: http://bucharestunknown.blogspot.ro/2013/06/cartierul-uranus-izvor-mihai-voda.html cu ceva superioara aleia din Matei Voievod? Zic ca nu, la fel cum majoritatea celor din zona Uranus nu erau. nsa toate la un loc dadeau un caracter zonei care facea ca oamenii aia de acolo sa fie foarte atasati locului, sa considere acel loc “acasa”. E clar ca un front al strazii Matei Voievod a fost prevazut a fi expropriat candva, iar casele mici si vechi de la strada au fost inlocuite de unele mai mari si retrase de la strada, in ideea largirii acesteia. Insa credeti ca se poate crea sentimentul ala de “acasa” pe care-l aveau oamenii din maghernitele din Uranus cu constructii de talia si aspectul astora: https://www.google.ro/maps/@44.4383704,26.1258881,3a,75y,162.63h,98.14t/data=!3m6!1e1!3m4!1sORF6OreoowgDuOk2pGuZiQ!2e0!7i13312!8i6656 ?

  • hm

    nu-i obligator, A.P. are multe inconsistențe în articole. Pozele-s bune, da’ nu mă prea omor după cum îs îmbrăcate-n text.

  • Marius

    Motivul pentru care astfel de case sunt demolate este ca nimeni nu vede o oportunitate economica in ele. In momentul in care o sa avem suficiente exemple de oameni care fac bani din exploatarea/vanzarea unor imobile vechi restaurate, oamenii se vor gandi de doua ori inainte sa demoleze.

    Momentam, restaurarea unei case este o “afacere” paguboasa, deoarece:

    * bancile si asiguratorii nu primesc in garantie astfel de imobile, pentru ca sunt prea vechi si incarcate de probleme juridice. Deci obtinerea unei finantari in vederea restaurarii imobilului este exclusa.
    * nu exista suficienta experienta si creativitate din partea arhitectilor, pentru a propune o reconversie aliniata cu cerintele vietii moderne, dar care sa pastreze aspectul “istoric”
    * chiar daca exista arhitect bun si finantare, nu exista mesteri care sa execute lucrarea la un standard de calitate decent.
    * chiar daca exista mesteri si arhitecti buni, restaurarea este un cosmar, pentru ca aceste imobile au fost vandalizate. Lipsesc elementele din metal (clante, grinzi de rezistenta), sobe, caramizi, usi, etc., care au fost vandute la fier vechi sau refolosite de chiriasii statului. In general, asta face ca costurile de restaurare sa depaseasca pretul de achizitie al imobilului. (sa zicem ca imobilul a costat 300.000 euro. Restaurarea poate depasi aceasta suma, ceea ce duce cheltuielile totale la peste 600.000 euro)
    * protejarea imobilului prin lege (ca monument istoric sau ca parte a unei zone protejate) pune doar bete in roate beneficiarului, prin birocratia excesiva. (da, imobilul trebuie pastrat daca este protejat prin lege, dar finalizarea autorizatiilor pentru restaurare va dura de 3-4 ori mai mult, adica minimum 2 ani).
    * presupunand ca beneficiarul trece cu succes de toate aceste piedici si reuseste sa restaureze imobilul, piata pentru un astfel de imobil nu exista. Nu exista cumparatori pentru case de patrimoniu, iar chiriasii care sunt dispusi sa plateasca o chirie “premium” doar pentru ca se muta intr-un imobil restaurat sunt putini (poate anumite firme pentru care imaginea conteaza).

    Aceste imobile vor incepe sa fie pastrate si valorificate in momentul in care Romania va avea o elita in adevaratul sens: atat economica, cat si culturala (oameni cu bani, spirit antreprenorial si educatie). Momentan, avem oameni educati, dar care nu-si permit nici sa inchirieze o garsoniera, antreprenori de carton si milionari care prefera sa cumpere “palate” din termopan si beton in camp. (vezi Adriean Videanu)

  • Filip

    @Marius: impresia mea de pe site-urile de anunțuri imobiliare e că într-adevăr restaurarea face cât valoarea actuală de piață.
    Am văzut că și Nicușor Dan zicea cu elita care o să vină să bage banu’ în casele astea (“voi, oameni bogați”). Nu cred că e realist și nici nu știu dacă vreau să avem elite care stau în case de un milion de euro în timp ce alții dorm în parcurile de peste drum. Posibil să fie o nișă, dar nu suficientă.
    La modul mai practic, putem renaționaliza/municipaliza unele clădiri cheie (orice listă ar fi subiectivă, știu), iar la restul am putea face un compromis prin păstrarea aspectului exterior, dar la liber pentru modificări interioare (chiar drastic), plus subvenții după caz (recunoscând faptul că proprietarii pierd bani păstrând casele așa cum ne plac nouă).

  • Marius

    @Filip: O sa o dam in politica, insa eu nu cred in capacitatea statului de a administra eficient cladiri de patrimoniu. Orice nationalizare ar da nastere la abuzuri si s-ar transforma in pomana electorala pentru o patura sociala care nu va invata sa se sustina, ci va astepta sa fie ajutata cu un apartament intr-o casa de patrimoniu. Vezi interviurile cu astfel de oameni, care cred ca rolul primarului este “sa le dea o casa, ca pe vremea lui Ceausescu asa se facea”.

    Singurul mod in care cei care dorm prin parcuri se pot ridica si isi pot cladi o viata este prin educatie si prin crearea de locuri de munca, nu prin acordarea de locuinte sociale. Nu ma refer aici la faptul ca nu vagabond poate deveni doctor peste noapte, insa un vagabond poate deveni cel care face curatenie, mancare sau repara tinichigeria unui acoperis intr-o casa privata sau firma/institutie. Cunosc astfel de oameni, care sunt dispusi sa dea spaga ca sa intre sa lucreze ca maturatori stradali la REBU.

    Poate suna elitist sau persiflant, dar prefer sa cred ca e doar pragmatic.

  • dan

    Abia azi v-am descoperit blogul. Sunteti foarte buni ! Părea că nimeni n-aude și nu vede ceeace este evident: mizeria, urâțenia, ofensivă de mârlănie a lumii parvenite, semnele de vandalizare a spațiului public… Ar trebui să fiți FOARTE VIZIBILI pe net, nu numai în Blogosferă.

  • Filip

    @Marius: lol, suntem din filme diferite. Nu știu despre ce pătură socială care nu va învăța să se susțină vorbești (zi-ne…), dar mă tem că ai aplaudat evacuările de pe Vulturilor. Câtă mărinimie, Martin Eden poate deveni măturător (just in case, scuze de referința școlărească la Jack London).
    Altfel, într-adevăr, primăria nu ar putea administra zecile de mii de case pe care un susținător maximalist ND le-ar putea considera de patrimoniu, de-asta ziceam de o listă scurtă cu clădiri cheie unde putem avea cât de cât un consens, plus program de subvenții și o oarecare relaxare a restricțiilor din interiorul clădirilor în rest.

  • hm

    Dan, nu e obligatoriu să-ți placă tot ce zicem și cum privim lucrurile, vor fi cu siguranță atitudini care n-o să-ți placă! Mulțam!

  • Marius

    @Filip: nu pot aplauda cand cineva este evacuat din casa pentru ca statul roman a facut niste mizerii de-a lungul istoriei. Insa e cursul normal al lucrurilor, iar oamenii evacuati stiau de asta cu 5 ani inainte si nu au facut nimic. In plus, statul are la dispozitie un fond imens de locuinte sociale nefolosite (inclusiv in centrul Bucurestiului – Piata Natiunilor Unite, de exemplu). Cumva, insa, nevoia oamenilor evacuati nu se intalneste cu oferta statului. De ce? Coruptie si nepasare din partea statului, incapatanare din partea oamenilor evacuati. Daca vrem sa rezolvam ceva, aici trebuie sa lucram: sa oferim alternative decente celor evacuati.

    Argumentatia ca oamenii nevoiasi ar trebui lasati sa locuiasca in locuinte de patrimoniu derapanate din centrul orasului e gresita din multe puncte de vedere:

    1. E ca si cum ai spune ca toata lumea ar trebui sa aiba Mercedes. Nu conteaza daca ai bani sa-i faci plinul, sa-l duci la service, sa-l speli, e important sa avem Mercedes.
    2. Statul totalitar a comis niste nedreptati acum 50 de ani. Din cauza lor, acum o alta generatie de oameni sufera o noua serie de nedreptati. Nu este despre rechini imobiliari, este despre bunicii unor oameni carora le-au fost confiscate casele, iar in ele au fost adusi tineri proletari, pentru ca orasul avea nevoie de forta de munca ieftina si multa. Acesti bunici sau urmasii lor nu mai au acum resursele financiare si rabdarea sa-si recupereze casele si sa le restaureze la gloria de alta data, asa ca ori vand drepturile litigioase catre terte parti, ori vand imobilul recuperat.
    3. Creeaza un blocaj economic. Un centru darapanat si cu probleme legale nu este bun nici pentru investitori, nici pentru oameni de afaceri, nici pentru turism si nici pentru locuitorii sai, care traiesc in conditii de Evul Mediu. Sunt zone ultracentrale din Bucuresti care arata mai rau ca un ghetto. (vezi zona din spatele magazinului Cocor, de exemplu)

    Pragmatic vorbind, alegerea pentru oamenii astia se reduce la a fi cersetor/parcagiu/combinator care locuieste intr-o darapanatura langa Piata Unirii sau a avea un job cinstit si o garsoniera curata in Berceni. Din pacate, valorile societatii romanesti ne indruma spre prima varianta.

  • @Marius, ai pus punctele pe i-urile esentiale. Recunosc faptul ca Nicusor Dan nu pare sa inteleaga partea asta cu motivatiile economice, juridice si sociale pentru ceea ce se intampla si in explicarea a ce nu se intampla cum trebuie. Ceea ce spune este, de multe ori, din categroria “sa fie luminia!”. Lucrurile sunt complicate, exact cum ai subliniat.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>