despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

… să le fie de bine!

… văzusem, cînd eram mic, o poză dintr-un oraș al Nordului. Înfățișa treptele monumentale ale unui edificiu impunător dintr-o mare piață publică, într-una din primele dup-amiezi de primăvară. Soarele, în sfîrșit, apăruse deasupra orașului și părea că toți oamenii de-acolo ieșiseră să-l vadă: ședeau pe trepte, citeau, se țineau de mînă, vorbeau, mîncau vreun sandviș – ieșiseră ca gîndacii-domnului, chemați de lumină și căldură.

Mi-a rămas imaginea asta bine-n cap, așa că de fiecare dată cînd văd, oriunde m-aș duce, oameni strîngîndu-se așa, de drag, într-un loc public, îmi place. Noi nu prea avem obișnuința asta; nici vremea comunismului n-a încurajat-o, nici timpurile de după – cînd fiecare se cade să fie doar pentru el. Și-n plus, bucureșteanul, cît o fi el de fîțîitor, are-o mare aversiune de-a se hălădui fără rost prin locuri publice.

Totuși! e-un loc unde bucureșteanului îi place să stea, fără rost, cu fundul pe-o piatră și să nu facă nimic.

Pe treptele Ateneului.

Aici, ce mai citește omul o carte ori vreun curs, se mai pupă cu fata cu care-a venit, bea un suc, își mai face un selfie ori se ciorovăiește la telefon cu cineva.

Nimic din orașul ăsta nu se compară c-o seară blîndă la Ateneu. Soarele coboară încet, mașinile par că se-aud departe, turiștii își trag sufletul și-și caută pe hărți obiectivul următor, cîte-o fată frumoasă vine să-și facă poze cu-n băiat urît. Babe, coborîte de prin blocuri la fel scorojite ca și ele, șed pe bănci și-și boscorodesc nurorile și nepoții. Doamne și domni în haine bune vin s-asculte concertul…

Da-i frumos, nespus de frumos.

Doar că – de vreun an – frumusețea asta vine și cu niște beneficii: nu te mai duci la Ateneu doar ca să te uiți la porumbei și să stai în liniște.

Neapărat tre’ să-ți iei și-un ecler de la magazinul cu acest specific din coasta Ateneului.

Am stat mai-ieri cale de-o juma’ de oră, aici prin părculeț. Lume: turiști, pekinezi, copii; și fiecare-al treilea suflet avea asupră-i un ecleraș. În fața magazinului care vinde eclerul cu unșpe lei erau mereu – la coadă – nu mai puțin de trei-patru oameni.

… cît am socotit, așa – cu mintea mea -, vînduseră ăștia ecleruri de cel puțin cinci milioane de lei vechi în timpul ăsta.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

… de la atîtea ecleruri ce se mănîncă pe-aicea, parcă și porumbeii s-au împuținat: or fi făcut diabet? s-or fi îngrășat și i-or fi prins pisicile? – habar n-am.

2 comments to … să le fie de bine!

  • Vlad

    Frumos articol. HM are talent de scriitor.

    E adevarat, bucuresteanul (si in general romanul, cred), nu are obisnuinta de a iesi la pranz, sau cand are putin ragaz, intr-o piata pietonala (de altfel nici nu sunt prea multe in Bucuresti) sau vreun parc pentru a se relaxa si a-si reincarca bateriile.

    Nici in vest (cu exceptia tarilor unde siesta sau pausa e “institutionalizata”) lumea nu prea are timp pentru asta. Dar studentii (care au program mai flexibil) si turistii straini contribuie din plin la aceasta imagine.

    La noi inca nu sunt suficient de multi turisti straini, iar cei care vin deseori nu stau mai mult de cateva zile (timp in care abia au timp sa bifeze cateva locuri “cunoscute”). Studentii de la Universitate probabil ca mai ies pe la fantana, poate prin Cismigiu uneori, dar celor de la alte facultati le e cam greu (chiar si de la ASE nu prea ai pe unde sa te asezi pe trepte intr-o zi insorita si sa mananci un senvis).

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>