viață nouă la 1950

Ne uităm un pic la sfîrșitul anilor ’40.

N-am scos – de data asta – nimic din ziarele vremii, ci am încercat să deslușim un pic din atmosfera timpurilor, așa cum reiese, sec, din cartea de telefoane.

Războiul trecuse, foametea începea să-și facă uitate nenorocile, iar Stabilizarea și Naționalizarea arătau clar cine-s stăpînii Republicii Populare.

Dar vechea societate încă nu murise. Nu toată Industria era a Statului; societățile anonime mai trăgeau mîța de coadă, înainte de a fi lichidate ori naționalizate. Breslele vechi se transformau în cooperații. Mai erau bănci comerciale, firme cu tradiție – dar și Sovromuri: erau ani amestecați. Canalul începuse a se construi… și nu numai el: tot Bucureștiul se-mpînzea de șantiere: putem deci vedea ce se clădea în ’50.

Noile realități își cereau partea leului. Se-ncepea – ca-n Biblie – cu cuvîntul. Fabrici mari și mici căutatu să-și schimbe, deci, numele. August, Octombrie, Roșu, Munca, Popular, Partizan, Proletar, 30 Decembrie – se cădea ca tot mai multe să-și aleagă un cuvînt care să inspire…

… dar printre ele, și nume vechi – părînd, de-acuma, anacronice și numai bune de înfierat prin gazete și scenete.

Pîinea cea de toate zilele venea numai de la brutării vechi cu… nume noi.

Fiind în fața consumatorului, cofetăriile și restaurantele aveau și ele firme noi, nu prea-mbietoare!

… rar dădeai peste cîte vreo unitate cu-n nume mai omenesc:

Pentru că micul comerț – încă liber – nu se-ndura să-și lase nici numele, nici tradiția…

Dar cei care tipăreau noile cuvinte nu puteau să nu le-aplice…

Asta era! Mai aflăm că Predoleanu – celebrul Predoleanu – își lichida afacerea…

Hipodromul încă nu dispăruse; însă activitatea hipică – inclusiv pariurile – era făcută serios…

A! – Iată ce se-alesese din vechea fabrică Ford din Floreasca…

Pentru cei care-au uitat, partea aceea a Căii Floreasca se numise, un scurt timp între cele două Războiae, Romeo Popescu – aviatorul.

… găseam nume care și azi sînt actuale. Tare-s vechi, multe din lucrurile care ne-nconjoară.

Încheiem. Poate previzibil, dar firesc – căci nimeni, niciodată, în nici o orînduire, n-a prea uitat de chestiunile lumești: asta-i viața!