despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Buzeşti-Berzei-Uranus: spre Rahova

Artera Buzeşti-Berzei-Uranus e cel mai nou şantier al Bucureştiului.

Ce va face artera asta pentru noi? Păi, să vedem întîi de unde pleacă şi unde-ar trebui s-ajungă.

Pleacă din Piaţa Victoriei, ceea ce e rău: Piaţa Victoriei e un coşmar. Să intri şi să o străbaţi e un coşmar. Şi, deşi am drum prin ea-n fiecare zi, încă nu-am dibuit cum i-ar putea fi îmbunătăţite fluxurile de circulaţie.

Ajunge, cică, la Chirigiu, ceea ce e grozav – pentru că acolo sînt soluţii de preluare a traficului.

Artera Buzeşti-Berzei-Uranus va ajuta mult cartierul Rahova – foarte mult. Ştiţi că Rahova e prost legat de centru şi că mijloacele de transport în comun nu fac faţă. Ştiţi că principala arteră din Rahova (Calea Rahovei, prelungită cu Şoseaua Alexandriei) e îngustă, fără nici o posibilitate de a fi lărgită, cel puţin pe segmentul cuprins între Sebastian şi Antiaeriană.

Dar se poate lărgi, între Chirigiu şi Trafic Greu – la trei benzi.

Trafic Greu se poate lărgi de-asemenea – la trei benzi.

Pe Tudor Vladimirescu se poate finaliza lărgirea plănuită.

Mai rămîne re-desenarea intersecţiei de la Chirigiu, lucru fezabil.

Şi se mai pot face cîteva lucruri: fiindcă restul Căii Rahovei nu se poate lărgi, traficul din cartier trebuie să se scurgă cumva paralel cu ea. De-aceea se cere ca traficul pe străzile Năsăud/Spătarul Preda şi Sălaj să fie mai fluent (şi ce bine-ar fi fost ca vechea Şosea Sălaj să nu fi fost secţionată!), de-aceea se cere prelungirea Traficului Greu înspre Giurgiului.

De-aceea se mai pot face cîteva lucruri la care merită să ne gîndim:

1. Pasaj rutier peste bulevardul Coşbuc, în prelungirea Şoselei Viilor – ar ajuta la descongestionarea intersecţiei de la Chirigiu. Şi focarul acela de infecţie numit Piaţa de Flori chiar nu merită păstrat.

2. Prelungirea străzii Gheorghieni, dincolo de intersecţia cu Tudor Vladimirescu, prin zona industrială dezafectată, traversînd Trafic Greu şi Sebastian şi ieşind înspre străzile Novaci – Petre Ispirescu, laolată cu lărgirea străzii Mărgeanului.

3. Eliberarea bulevardelor Coşbuc şi Regina Maria prin scoaterea liniei de tramvai şi mutarea acesteia pe străzile Uranus, 13 Septembrie, Unirii. Linia nouă ar putea ajuta şi la legarea rapidă a cartierului Ghencea de Centru.

****

Despre artera Buzeşti-Berzei-Uranus o să mai vorbim, fireşte – pentru că de-a lungul ei sînt destule probleme: intersecţia dificilă de la Virgiliu, troleibuzele ce-ntorc la Vasile Pîrvan, podul minuscul de la Hasdeu, nevoia de-a tăia blestemata curte-a Casei Poporului şi de-a oxigena vîrful de trafic ce se formează acum la Puişor, construirea Catedralei-ăleia-mari…

Şi va fi străbătută-n totalitate de tramvaie artera asta, aşa cum ar fi nevoie?

25 comments to Buzeşti-Berzei-Uranus: spre Rahova

  • Acum doua saptamani am facut un foto-reportaj pe Buzesti – Berzei, a doua zi dupa ce au pus restrictii pe Berzei: http://bit.ly/d9LZIA.

    Si eu imbratisez ideea de a prelungi tramvaiul pe 13 Septembrie, apoi pe Unirii, iar la Alba Iulia poate usor sa faca jonctiunea cu linia de pe Dudesti.

  • hm

    @Ovidiu: tramvaiul ar merge foarte bine înspre Alba Iulia, deşi dublează linia Mărăşeşti-Dudeşti. E de studiat şi dacă tramvaiul pe bulevardul Unirii e de preferat celui de pe Calea Călăraşilor.
    Atît Dudeşti cît şi Călăraşilor au nevoie de o lărgire (asta-i sigur!) iar linile de tramvai de pe ele fac parte din fluxurile naturale ale oraşului.

  • Freesys

    Fără un management al traficului bine implementat o sa câștigam noi intersecții din păcate.Proiectul in sine dacă nu mă înșel e cel mai mare de dupa revoluție asa ca termenul de 18luni…. yeah right. În momentul in care am văzut firmele implicate mi-a pierit dramul de încântare.
    Interesantă ideea cu tramvaiul pe bdv Unirii dar pe lateral sau prin fântâni?

  • hm

    Ar fi fost ideal ca lucrările la artera asta să-nceapă doar după terminarea Pasajului Basarab!
    Da, cele 18 luni sună cam prea frumos. Iar de management al traficului… mă abţin.

    Tramvaiul pe bulevardul Unirii: (eu, unul) zic că prin fîntîni, pentru că-mi plac mai mult copacii decît fîntînile!

  • Mi-ar fi placut ca, la intersectia Uranus-Rahova sa fie strapungere PRIN piata aia infecta, spre bd. Cosbuc. Nu stiam ca proiectul vizeaza sa se ajunga la Chirigiu.

    Da, supralargirea Dudestilor si Calarasilor nu imi surade, in primul rand ca din ambele artere, a mai ramas o portiune nedistrusa de Ceausescu si e bine sa avem si o imagine de “cum era odata”. Rute alternative de trafic folosindu-ne de noile bulevarde ceausiste se pot gasi cu siguranta.

  • Freesys

    De lărgire are mare nevoie si bdv Mărășești.Tramvaiul ma refeream să treacă pe lateralul șoselei (unde sunt acum haotic parcate mașinile).

  • hm

    @Raiden:
    eu cred că la partea dintre Casa Poporului şi Rahova nu s-au gîndit bine nici autorităţile! Prelungirea Viilor e problematică; dacă nu se construieşte un pasaj, intersecţia va fi foarte periculoasă.
    Bulevardul Unirii nu e nici acum pe de-a-ntregul integrat în traficul bucureştean şi poate oferi mai mult suport transportului public. Da’ e greu!
    @freesys:
    Da, şi Mărăşeşti e tare-ngust. Nu-i rea deloc ideea cu tramvaiul pe dreapta, dar presupune multă civilizaţie-n trafic!

  • Nu sunt de acord cu largirea Caii Calarasilor, desi decizia e deja luata de primarie. Eu propun o chestie de bun simt: sens unic pe Calarasi spre Unirii, iar spre Muncii sens unic pe Matei Basarab. Trebuie demolata doar casa care acum obtureaza Matei Basarab, la intersectia cu Labirintului. Tramvaiul ar putea urma logica acestor sensuri unice.

    Cat despre tramvaiul de pe Unirii, acesta nu ar dubla nimic, ci ar suplini ecologic nevoia de transport public de pe acest bulevard. In plus, intre Unirii si Palatul Parlamentului, direct pe bulevardul cu fantani, nu este nicio linie de transport.

  • Filip

    Deci primăria a început demolările pe Berzei înainte să poată evalua impactul viitorului pod Basarab asupra traficului, înainte să aibă o soluţie pentru ambuteiajul de la Victoriei şi înainte să existe o soluţie clară pentru porţiunea de la sud de Dâmboviţa…
    După Basarab, Berzei, Calea Călăraşilor şi strada Traian, vom putea spune „Bye bye Bucharest, welcome Phenian”. Centrul va deveni o serie de şosele care unesc periferiile de blocuri.
    La problema traficului, se pot găsi soluţii mai ieftine şi mai puţin desfigurante. Se poate dezvolta transportul public (refacerea/îmbunătăţirea liniilor de suprafaţă N-S, de exemplu), se poate introduce o „buvinietă” care să descurajeze traficul auto.

  • Freesys

    Mai propun pentru largire: Traian,Mosilor,Mantuleasa,Vasile Lascar.
    @Filip: vinieta sa fie aplicata si bucurestenilor? cat despre descurajarea traficului auto uite programul meu de azi: Vitan-IMGB-Zetarilor-Stirbei Voda-Pictor Stefan Luchian-Senat-Mogosoaia-Vitan convinge-ma si acum si peste 100 de ani sa iau tramvaiul, si in situatia mea cred ca sunt peste 30% din locuitorii orasului, munca de teren.
    LATER EDIT @HM, focarul ala de infectie,piata de flori merita organizat, un buchet de 7 trandafiri decorat foarte frumos il iei la numai 30lei (ceva similar pe Dorobanti ajunge cam la 100lei) plus ca florile sunt mereu proaspete.

  • hm

    @Ovidiu: un motiv pentru care RATB se fereşte să facă reţeaua de tramvai mai deasă e că n-are tramvaie…
    @Filip: principiul de bază al Primăriei e sănătosul ‘văzînd şi făcînd’!
    @Freesys: nici pe mine nu mă poate convinge oferta transportului public! Atîta vreme cît fac pînă la serviciu cu-n sfert de oră mai puţin cu maşina decît cu tramvaiul+metroul, n-are cum. Şi nu e vorba doar de înghesuială, e vorba de legăturile proaste dintre mijloacele de transport în comun.
    Cînd e frumos iau bicicleta şi ajung mai repede decît cu maşina.

    Piaţa de Flori trebuie organizată, da! Trec în fiecare zi pe-acolo şi e un haos imens – şi e plin de gunoaie.

  • Filip

    @Freesys
    Traian e propusă deja pentru lărgire.
    Desigur, vinieta trebuie aplicată în primul rând bucureştenilor, după modelul Londrei.
    Baftă la programul tău auto de azi. O vinietă de 1000 RON/an ar fluidiza traficul şi ţi-ar economisi cel puţin 200 de ore pe an dacă mergi mereu aşa de mult (1000/2000 = 5 lei pe oră economisită).
    Într-adevăr, o vinietă trebuie introdusă simultan cu regândirea transportului public (modernizarea tramvaielor, introducerea concurenţei private la autobuze).
    La densitatea actuală a oraşului (puţin oraşe din Europa au o densitate a populaţiei atât de mare), ori dezvoltăm transportul public, ori transformăm centrul în nod de autostrăzi. Alegerea noastră.

  • Filip

    1000/200 = 5, desigur

  • Eu cred că există trei secrete pentru un timp de transport mai mic: transport public, transport public, transport public. În special cel pe sub pământ. Au demonstrat-o destui înaintea noastră. Nu avem nevoie de trei benzi pe sens pentru SUV-uri ocupate de o lucrătoare corporatistă care vorbeşte la mobil în timp ce conduce.

  • Freesys

    @Filip alegerea noastra a fost un primar oparit cu idei “suspendate” care nu o sa dezvolte nici transportul urban dar nici nu o sa vedem nod de autostrazi in centru orasului, la noi autostrazile pleaca din camp si de lasa in camp (vezi A2,A3)

  • Filip

    @armyusers
    Şi eu cred că transportul public este esenţial în Bucureşti.
    Dar şi transportul de suprafaţă poate fi eficient, dacă sunt respectate benzile separate. În plus, ar fi mult mai ieftin. Un „metrou uşor” între Dr Taberei/Ghencea şi centru ar fi mult mai ieftin decât metroul subteran planificat acum.
    @Freesys
    Ce este interesant la primarii noştri e că liniile generale de „dezvoltare” (podul Basarab, Buzeşti-Berzei etc.) au rămas relativ neschimbate indiferent de primar, de când s-au apucat japonezii de la JICA să facă planuri pentru Bucureşti, cam pe vremea lui Lis.

  • Filip

    Lista imobilelor care rămăseseră de expropriat în ianuarie 2009 pe Buzeşti-Berzei se găseşte aici: http://www4.pmb.ro/wwwt/l52/db/12_20090128.pdf
    Am pus o copie pe Scribd: http://www.scribd.com/doc/28615945/Lista-exproprieri-Buzesti-Berzei

    Este vorba de aproape 100 de imobile (mai precis, 81). Cred că sunt cele mai mari demolări din 1989 încoace.

  • hero(dot)com

    Nu eram sigur unde sa postez, aici sau la Trafic:Mostenirea comunista” dar fiind vorba de o propunere de linie de tramvai: ce ziceti de tramvai pe toata lungimea bulevardului [inca neterminat] Doamna Ghica – o legatura intre liniile existe de la Delfinului pana la Lukoilul de pe Tei. Ar fi o alternativa mult mai sanatoasa si mai scurta intre partea de est si de nord decat linia 36 pentru cei care fac naveta in Pipera si ar mai lega si izolatul cartier Baicului/Electronicii de lume. Loc este deoarece intregul bulevard are acel spatiu verde pe mijloc; ideea este preluata dupa ce s-a propus in mod identic in comentarii un tramvai de-a lungul Drumului Taberei si Bdului Unirii. Pareri?

  • hm

    Păreri bune!
    Ba chiar cred c-am văzut nişte planuri mai vechi de dezvoltare care includeau linia asta!

  • Filip

    Legat de propunerea lui hero(dot)com, trebuie într-adevăr să realizăm mai multe conexiuni nord-sud care să evite centrul, nu să-l demoleze (Buzeşti-Berzei) sau să-l sufoce (Basarab, un pod foarte scump: http://www.logec.ro/2009/05/24/pasajul-basarab-ultima-minune-financiara-a-lumii/).

    Pentru partea de vest a oraşului, avem nevoie de câteva conexiuni Militari-Giuleşti-Griviţa, la vest de Ciurel/Grant. În partea aceea, oraşul e tăiat în trei de Dâmboviţa şi de calea ferată, iar între şoseaua de centură şi Podul Grant nu prea avem nimic pe nord-sud.

  • hero(dot)com

    Ei daca nu cumva ati apucat chiar inaintea mea pe forumul Transira chiar apare ceva legat exact de aceasta linie si de multe altele de care discutam noi, mai putin culmea de subiectul acestui prezent articol. Asadar cititi dupa ce descarcati cei 40 de mega de aici: http://forum.transira.ro/viewtopic.php?t=995&start=30
    Poate se va dezvolta o discutie despre acest slide si cat de bine sau de incomplet poate fi.

  • hm

    Nu ştiu ce să cred despre prezentarea asta. Bucăţi din ea am văzut şi anul trecut. E un soi de listă cu dorinţele primăriei mai degrabă.
    Două lucuri voi comenta la ea:
    1 – Primăria vede o cale nouă de ieşire de la Chirigiu – transformarea actualei străzi Visitierilor în legătură cu Trafic Greu [slide 36]; eu zic că e destul de stupid; pentru că se va-ncărca inutil intersecţia de la Chirigiu. Lărgirea Căii Rahovei şi regîndirea intersecţiilor de la Chirigiu şi Trafic Greu ar putea ajuta. De asemenea, prelungirea Şoselei Viilor pînă la Uranus, cu supratraversarea Bd. Coşbuc va mai elibera Chirigiul.
    2 – Planurile privind zona Chitilei nu sînt convingătoare. Avem prelungirea liniilor de tramvai pînă la Centură [slide 34], legarea Şos. Chitilei de Dr. Săbăreni – deci accesul înspre Giuleşti [slide 38], avem modernizarea Bd. Laminorului [slide 8] – dar nu se spune nimic despre eventuala legătură cu proiectul imobiliar Colosseum (linie de tramvai plănuită de la Mezeş înspre strada 16 Februarie) şi nici despre reconfigurarea intersecţiei Laminorului/Chitilei.

    Aşadar, avem ce discuta!

  • salut. ce spuneti de o largire a cheiului Dambovitei incepand de la Autovit si trasformarea lui in autostrada care sa faca legatura cu A2, proiect care sa includa si racordarea adecvata a bdului N Grigorescu cu ambele sensuri ale cheiului? noua autostrada ar putea trece printre soseaua de centura si comuna Catelu.

    despre largirea de pe Berzei nu pot spune decat ca reprezinta un rau necesar, desi in pricipiu nu-s de acord cu demolarile caselor vechi. aveti idee, demolarile vor afecta si hala Matache?

  • hm

    eu aş zice da, Splaiul poate fi valorificat mult mai mult. e un proiect privind prelungirea bd. Grigorescu înspre Olteniţei – prelungire foarte binevenită!

    Din cîte ştiu demolările vor muşca din Hala Matache, da.

  • […] si la o refacere a Caii Victoriei, asa cum spera cei de pe SkyscraperCity? E oare ciudat ce spera Hungry Mole? Avem vreo speranta ca s-a facut o legatura cu o strategie de dezvoltare a transportului public? […]

Leave a Reply to Idei Urbane » Buzesti – Berzei – Uranus, bulevard nou Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>