scuaruri, ronduri, părculețe…

pregătit de Ando și HM

în Orașul de azi, fitece loc nevalorificat pare o nebunie. Cum să lași loc de scuaruri, de părculețe, de ce-ai mai face piațete?

Pentru că e frumos, pentru că e folositor, pentru că… e bine!

… piețele scuaruri au rolul mai mult pentru păstrarea unor spații libere publice în vederea creerei unor oaze de liniște, aer mai curat și soare, deși aceste scuaruri au și deseori un rol estetic și chiar de exploatare… Ca situațiune, distingem mai multe categorii de asemenea scuaruri, deși forma lor nu e nevoie să fie obligator păstrată, și adică: scuaruri interioare blocurilor (în impasuri), specifice cartierelor de locuințe; scuaruri la intersecția a două artere sub un unghiu ascuțit; scuaruri formând piețe, de obicei la intersecția a patru străzi, fie de circulație, fie secundare. Caracteristica scuarurilor este verdeața… (Cincinat Sfințescu – Urbanistica specială, partea a doua – 1934)

Nu te mai miri, deci, să vezi că vechi cartiere și parcelări au fost gîndite cu mici astfel de larghețuri… Te miri că azi lipsesc.

Să le categorisești, nu-i ușor; să le-nnumeri pe toate, e imposibil; poți doar să treci în revistă cîteva – așa, mai curioase. Ori mai interesante.

Și, fiindcă nu știi cu ce să-ncepi… o iei la nimereală. Așa am făcut cu străzile-nguste, cu cele-n trepte, cu gangurile și scurtăturile…

Lîngă Gară, între Grivița, Duca și Cuza se află un cartier cochet – parcelarea Inginerilor. Dai aici, pe strada Constantin Disescu, peste un mic scuar.

Pe lîngă rolul estetic, are, îngropat, și-un punct de transformare electric; cu atît mai mult apreciezi felu-n care, iată, terenul a fost nu risipit… ci folosit cu cap!

Ce să mai spui de parcelările din zona străzii Braziliei? Două scuaruri mici, în oglindă – dar și-un părculeț cochet și-n zilele noastre.

Dacă stai să te gîndești, tot cartierul Capitalelor are șansa de-a avea felurite ronduri, părculețe și piețișoare. De la intrarea-n Modrogan (cu vechiul ei felinar dispărut)…

… pîn-la părcul de la Piața Dorobanți – unde-a fost mulți ani pitită Lupoaica – găsești părculețul unde-i monumentul lui Napoleon al III-lea; rondul unde-i memorialul Zorileanu; părculețul rotund unde aștepta lumea, pe vremuri, la vechea ambasadă a Germaniei – între străzile Atena, Ankara și Rabat -; dar și micul rond de la intersecția străzilor Sofia și Emile Zola. Nici scuarul median al străzii Căpitan Gheorghe Demetriade nu-i de trecut cu vederea.

… mergi un pic mai departe și dai, la intersecția străzilor Gheorghe Brătianu cu Tuberozelor, de un ronduleț:

… botezat Francis – nu știu de ce! – a pierdut din vechiul aer cochet, prin asfaltare. Măcar nu mai e blocat.

Cînd ai de-a face cu astfel de piațete, ai șansa să le dai numele vreunei personalități, fără însă să-i chinui pe cei ce locuiesc în vecinătate cu schimbarea actelor. Așa s-a petrecut, de exemplu, cu piața Iosif Sava, aflată acolo unde străzile Brezoianu, Șipotul Fîntînilor și Poiana Narciselor se-ntîlnesc.

Peste drum, într-un mic scuar, a fost și-o benzinărie.

O altă piață – mai dichisită, în intenție – e cea dedicată regizorului Alexandru Tatos.

… construită-n zilele noastre în răspîntia largă a străzilor Toamnei cu Salcîmilor.

Da – cînd ai vreo două-trei străzi care corespund, poți pune de-un mic rond. Rotund… sau cum s-o cere.

Poți avea și cinci străzi; și nu e vorba de piața Arcului de Triumf… ci de un loc obscur dintre Sălaj și Rahova.

Aici, postul de transformare e vizibil, nu mai e-ngropat. Rondul ăsta a apărut înainte de Război; cine se plimbă pe străzile astea, va descoperi multe case minunate, rămase de pe-atunci.

Cel mai șmecher rond rămîne cel de la Coșbuc – și azi, și odinioară, tot cu opt raze. Dar poți avea un rond și… doar pe-o stradă. Ca cel în care se află biserica Popa Chițu, pe Logofătul Luca Stroici (nu-i singurul, știți bine, dar pe el azi îl pomenim).

Merită amintită și amplasarea bisericii Sfîntul Elefterie-vechi, pe-o insulă în mijlocul străzii. Pe-acolo, cică, demult, era un meandru al gîrlei noastre. Adiacent, mai găsim cîteva părculețe – pe Eroilor Sanitari, lîngă dispensar și la Elefterie-nou.

Să vedem și alte insule… prin meandrele străzilor noastre. Iată una, pe Vigilenței. Nu te-ai aștepta la ea, nu?

Mergînd aiurea, prin vechea zonă industrială Verzișori-Tăbăcari, dai de un tare drăguț părculeț – cu un monument al cărui rost nici azi nu l-am deslușit nici azi.

E plin orașul de astfel de mici părculețe. Te-ai gîndi că acolo ar fi fost loc de case, de curți, de bloculețe – dar înțelepciunea celor de dinainte ne oferă nouă, azi, loc de respirat.

Nici nu știi pe care să le treci la socoteală. Părculețul ăsta din fundul străzii Delavrancea?

… ăsta de pe Pitar-Moșu?

… ce-avem între Eminescu, Dragoș Vodă și Precupeții Vechi?

… sau pe strada Sfîntul Ștefan? – unde mai e și-un părculeț la doi pași!

Ce să mai zici de minunatul Cazzavillan; de cochetul părculeț Ana Davila –  atît de decăzut!-  cocoțat pe-un delușor, în Cotroceni…

Mai bați un pic Cotrocenii; jos la pod, îndărătul unei stații peco, e ascuns un părculeț trist, c-un monument nedrept lăsat așa, în bălării și fără nici măcar o placă care să-ți arate că este al infanteristului.

Te-ntorci cu gîndul la rondul de sus, de peste drum de Leul, unde – cîndva, demult! – întorsese tramvaiul 14. Mai e și azi – ruginit și trist – un stîlp de iluminat, o frumusețe.

Mai pomenim de un alt loc lăsat pradă mizeriei și uitării:

Aici, unde vechea albie a Căii Rahovei cotește-n jos și din ea se lasă-ntr-o parte strada Sabinelor, e un părculeț c-o fîntînă secată, străjuit de trei stîlpi ca nimeni alții.

… cîte or mai fi! Dar parcă nicăieri nu-s așa de multe ca-ntre Popa Nan, Matei Voievod, Calea Călărașilor și Mihai Bravul.

Părculeț la doi pași de alt părculeț…

Țepeș-Vodă cu Popa Nan și Mecet cu Rondă și Costa-Foru: un minut distanță-ntre ele. La încă trei minute, tot pe Țepeș Vodă, la răspîntia cu Cireșului și Teleajen.

Tot pe-aici, o adevărată sărbătoare de străzi largi, cu interescții la care au fel de fel de insulițe triunghiulare mititele.

Matei Voievod cu Teleajen, Orzari cu Frunzei și – mai sus – cu Teleajen…

Nu prea departe geografic, o jumate de rond care-ajută ieșirea străzilor Plantelor și Constantin Kirițescu în Traian:

Ocazie cu care te miri de felu-n care strada asta – Traian – n-a reușit niciodată să fie pe deplin nici lărgită, nici aliniată. Toată e așa, dar aici se vede cel mai bine:

… și mai bine se vede la intersecția cu marele bulevard – cu Pache. Acesta se retrage, lăsînd loc unei insule care, pe vremuri, era ocolită prin dreapta de troleele ce mergeau în sus, spre Școala Iancului.

Mai treci în revistă și alte scuaruri. De pildă, între Mîntuleasca, Plantelor și Alexandru Romano, unde-s chiar două.

… sau, în imediata apropiere, pe cel dintre strada Popa Soare și prelungirea ei înspre aceeași Mîntuleasa:

După cum vedeți, avem de unde-alege. Sînt răspîndite peste tot, pe unde nu te-aștepți – și cu felurite folosuri. De la loc de odihnă și de admirat vreun monument…

… la prilej de-a pune o fîntîniță veselă-n capătul unei fundături în care nu te-ai abate altminterea:

Și dacă urci sus, pe dealurile Filaretului, te bucuri și de rondulețul ăsta.

Și iar mergem – teleap-teleap. Micuțul părculeț c-o fîntînă de la Sfinții Voievozi, unde-ntoarce troleul…

… și la cîteva minute de mers pe jos, insula dintre Griviței și Mircea Vulcănescu – fost Ștefan Furtună, străbătută, pîn-acum aproape 20 de ani, de linia tramvaiului ce se ducea să-ntoarcă la Catedrală. Vestigiile toaletei publice subterane se văd și azi; o fi fost – hăt, demult – benzinărie, aici?

Că-s în crucea străzilor Icoanei cu Dogarilor, între Traian cu Dimitrie Onciul, ori Sfîntul Constantin cu Schitu Măgureanu – mici insulițe-s peste tot.

Mai amintim și de locuri a căror conformație s-a schimbat, în ani; cum e intersecția Sebastianului cu Sergent Nuțu Ion; intersecția de la Chirigiu, cu micul havuz și rămășițele pompei de gaz sau de parcul de sus de la  Filaret (care s-a mărit acum zece ani, prin desființarea pieței rotunde din fața autogării – cine mai ține minte faptul că acum mai bine de 15 ani se plănuia deschiderea unei stații de benzină aici?)

Așa că-ncheiem aici, pentru că nu le putem înfățișa pe toate; și nici nu trebuie acum.

Da’ lăsăm loc și de-o continuare – că-s așa multe cele pe care le-am mai găsit!