despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Niţică istorie – două proclamaţii

scris de C. D. Mocanu

Precizare: Acest articol se bazează pe documente.

1

„Şi Vodă dă semnul. Cu straniu avânt

Porneşte oştirea ca valul

Ies oşti numeroase, ca din pământ,

 Şi cântă-n ecouri purtate de vânt

Ardealul, Ardealul, Ardealul!….”

Mircea D. Rădulescu, „Să scoală morţii”

4/17 august 1916

Într-o Europă frământată de război, după doi ani de neutralitate externă şi de îndârjite confruntări politice interne, Ion I. C. Brătianu, prim ministrul guvernului României, încheie cu reprezentanţii Rusiei (Poklevski), Franţei (Saint – Aulaire), Angliei (Barklay) şi Italiei (Fasciotti) tratatele (un tratat politic şi o convenţie militară) prin care România se alătura statelor Antantei, obligându-se ca până la 15/28 august să declare război şi să atace Austro – Ungaria.

Tratatul politic garanta „integritatea teritorială a României în toată întinderea frontierelor sale actuale.” România se obliga să atace Austro – Ungaria în condiţiile stabilite prin Convenţia militară.

Cele patru mari puteri recunoşteau României dreptul de a se uni cu Bucovina până la Prut, cu Transilvania şi Banatul în întregime şi cu Crişana până la o linie care pornea de la vărsarea Mureşului în Tisa, în faţa Seghedinului, până la vărsarea Someşului în Tisa, trecând la aproximativ 6 km. est de Debreţin şi apoi în Maramureş de-a lungul liniei despărţitoare dintre Tisa şi Vişeu.

Părţile contractante se angajau să nu încheie pace separată sau generală decât împreună asigurând României drepturi egale cu cele ale aliaţilor săi în cadrul discuţiilor preliminare, a tratativelor de pace şi a altor chestiuni care vor fi supuse deciziei Conferinţei de pace.

Condiţiile politico – militare au fost negociate cu încăpăţânare şi intransigenţă de Ion I. C. Brătianu. Marea lui îngrijorare venea din partea „vecinului imediat şi a aliatului nesigur”, Rusia, şi pentru a evita surprizele a cerut ca obligaţiile acesteia să fie garantate de celelalte puteri aliate, de acele „….state care au respectul istoric  al semnării lor şi care, chiar războiul mondial îl dezlănţuiseră pentru că voiau, o dată pentru totdeauna, şi cu jertfele pe care le comportă, să împiedice ca de aci înainte tratatele între state să fie zdrenţe de hârtie sau hrisoave fără drepturi.”

Nu ştia că pentru a determina Rusia să semneze tratatele cu România, Franţa încheiase la 29 iulie/11 august cu aceasta un acord secret prin care părţile se angajau să se înţeleagă separat asupra deciziilor pe care le vor lua la Conferinţa de pace în chestiunile susţinute de România şi neacceptate de Rusia: egalitate cu celelalte puteri ale Antantei, mărimea teritoriilor revendicate, împărţirea Banatului între români şi sârbi, alte chestiuni, prin care în realitate se anulau angajamentele cuprinse în tratatele ce aveau să fie semnate la  4/17 august.

Brătianu însă îşi făcuse datoria. Va înfrunta cu demnitate şi „calvarul păcii”, cum a denumit istoricul Constantin Kiriţescu Conferinţa de pace deschisă la Paris în ziua de 18 ianuarie 1919.

◊◊◊◊

14/27 august 1916

2

În dimineaţa zilei s-a ţinut la palatul Cotroceni Consiliul de Coroană, „singura formă îngăduită de împrejurări, prin care şeful statului şi al guvernului puteau să se pună în contact cu reprezentanţii fruntaşi ai unei ţări, a cărei soartă se hotăra”, convocat de regele Ferdinand. Au participat membrii guvernului: Ion I. C. Brătianu, Em. Costinescu, Em. Porumbaru, Al. Constantinescu, V.G. Morţun, Al. Radovici, I. G. Duca, C. Angelescu, Victor Antonescu, preşedintele Camerei M. Pherekyde, vicepreşedintele Senatului C. F. Robescu, foştii prim miniştri Teodor Rosetti, Petre P. Carp, Titu Maiorescu, şefii de partide Nicolae Filipescu, Take Ionescu, Al. Marghiloman, foştii preşedinţi de Cameră C. Olănescu şi C. Cantacuzino – Paşcanu. Consiliu a fost prezidat de regele Ferdinand avându-l alături pe principele moştenitor Carol II.

În „Însemnări din răsboiul României Mari”, volumul I, editat de Institutul de arte grafice „Ardealul”, Cluj, 1926, medicul Vasile Bianu notează:

„Regele Ferdinand deschizând şedinţa a declarat că a convocat consiliul de coroană nu pentru a-i cere sfatul, deoarece hotărârea sa este luată, ci de a cere în aceste clipe mari concursul tuturor conducătorilor ţării. Regele era vădit emoţionat şi voia cu orice preţ să învingă rezistenţa, pe care o aştepta dela Carp, Maiorescu şi Marghiloman. El spuse că situaţia este de aşa natură încât neutralitatea nu să mai poate ţinea şi balanţa războiului să apleacă spre Înţelegere, iar România, având să aleagă, nu poate merge decât alăturea de Aliaţi şi împotriva puterilor centrale. Regele adause apoi că dânsul a trecut peste propria sa durere rostind următoarele cuvinte istorice: „Voi şti să înving pentru că am început prin a învăţa să mă înving pe mine însumi.” Şi tocmai această victorie este cel mai bun indiciu că El a apucat pe calea cea dreaptă, că a ales drumul cel mai bun pentru România. Cunoscând puterea unirii dintre partide Regele a cerut tuturor oamenilor politici ai ţării să-l ajute în acţiunea se de bun Român, pe care voeşte să o săvârşească întrând în răsboiul pentru eliberarea Românilor asupriţi.

– – – – – – – – – – – – –

M. S. Regele, punând capăt discuţiunilor, a declarat că a luat această hotărâre după o matură chibzuinţă şi este adânc convins că acum hotărârea aceasta corespunde intereselor ţării şi ale dinastiei; el crede că lucrând astfel va face şi mai trainice legăturile între ţară şi coroană; apoi a cerut ajutorul tuturor Românilor cu cuvintele: Cu Dumnezeu înainte!”

După amiază decretul prin care se declara starea de asediu şi mobilizarea generală a armatei a fost afişat pe străzile capitalei.

La „9 ore seara”, ministrul nostru la Viena, E. Mavrocordat, autorizat de ministrul de externe Emanoil Porumbaru, a remis Cancelariei, în numele guvernului român, „declaraţiunea de răsboiu” adresată Austro – Ungariei.

15/28 august 1916

Dimineaţa au fost lipite pe toate zidurile „proclamaţiunile date către naţiunea română şi către armată de marele şi iubitul nostru Rege”:

Români,

Răsboiul care de doi ani a încins tot mai strâns hotarele noastre, a sdruncinat adânc vechiul aşezământ al Europei şi a învederat că pentru viitor numai pe temeiul naţional să poate asigura viaţa pacinică a popoarelor. Pentru neamul nostru el a adus ziua aşteptată de veacuri de conştiinţa naţională, ziua Unirii lui. După vremuri îndelungate de nenorociri şi de grele încercări, înaintaşii noştri au reuşit să întemeieze Statul Român prin Unirea Principatelor, prin răsboiul Independenţei, prin munca lor neobosită pentru renaşterea naţională. Astăzi ne este dat să întregim opera lor, închiegând pentru totdeauna ceeace Mihaiu Viteazul a înfăptuit numai pentru o clipă: Unirea Românilor de pe cele două părţi ale Carpaţilor. De noi atârnă astăzi să scăpăm de sub stăpânirea străină pe fraţii noştri de peste munţi şi din plaiurile Bucovinei, unde Ştefan cel Mare doarme somnul lui de veci. În noi, în virtuţile, în vitejia noastră stă putinţa de a le reda dreptul ca într’o Românie întregită şi liberă, de la Tisa până la Mare, să propăşească în pace potrivit datinilor şi aspiraţiunilor gintei noastre.

Români,

Însufleţiţi de datoria sfântă ce ni să impune, hotărâţi să înfruntăm cu bărbăţie toate jertfele legate de un crâncen răsboiu, pornim la luptă cu avântul puternic al unui popor care are credinţa neclintită în menirea lui. Ne vor răsplăti roadele glorioase ale isbândei.

Cu Dumnezeu înainte!                          Ferdinand         

Ostaşi,

V’am chemat ca să purtaţi steagurile voastre peste hotarele unde fraţii voştri vă aşteaptă cu nerăbdare şi cu inima plină de nădejde. Umbrele marilor Voevozi Mihaiu Vitezul şi Ştefan cel Mare, ale căror rămăşiţi zac în pămâturile ce veţi desrobi, vă îndeamnă la biruinţă ca vrednici urmaşi ai ostaşilor cari au învins la Răsboieni, la Călugăreni şi la Plevna. Veţi lupta alături de marile naţiuni  cu care ne-am unit. O luptă aprigă vă aşteaptă. Cu bărbăţie să le îndurăm însă greutăţile şi cu ajutorul lui Dumnezeu isbânda va fi a noastră. Arătaţi-vă deci demni de gloria străbună. Dealungul veacurilor un neam întreg vă va binecuvânta şi vă va slăvi.

15 August 1916                                 Ferdinand

Germania, solidară cu aliatul său Austro – Ungaria, a declarat război României.

◊◊◊◊

„Şi deodată, sgomot de răsboiu. Dela ântâia veste, o minune. Zidul inexpugnabil al Carpaţilor trufaşi a început să trosnească. Şi prin crăpăturile lor au apărut baionetele înşiruite ale dorobanţilor noştri. Din trecătoarea Prisăcanilor, din valea Bicazului, din trecătorile Ghimeşului şi a Palancăi, din valea Uzului, din trecătoarea Oituzului şi a Jiului, din meterezele lui Tudor, au început să să scurgă deodată, la un singur semn, armatele româneşti, dorobanţii uşori şi artileria grea. S’au năruit carpaţii. Printre ruinele lor s’au infiltrat picătură cu picătură şi pe un front enorm oastea noastră. Îi credeam duşmani neînduplecaţi , şi Carpaţii s’au arătat nişte buni uriaşi bătrâni, cari ne-au speriat atâta vreme, pentru a ne şterge lacrimile şi a ne îndulci durerea! În locul unui zid de despărţire, ei vor deveni astfel coloana vertebrală a unui corp bipartit organizat în jurul lor.” [Eugen Lovinescu]

Regele Ferdinand îşi făcuse datoria. El a jurat „… a păzi Constituţia şi legile poporului român, de a menţine drepturile lui naţionale şi integritatea teritoriului” şi „a găsit în dragostea pentru neam puterea de a păşi fără şovăire spre îndeplinirea marei, dar grelei lui sarcini.”

La capătul acestor evenimente, al eforturilor şi al jertfelor, al înfrâgerilor şi al victoriilor, la capătul umilinţei, al suferinţelor şi al contestărilor s-a aflat Marea Unire. Nu-i puţin lucru!

România a fost clădită de bărbaţi puternici, deopotrivă regi, politicieni sau simpli opincari, îndatoraţi numai ţării şi propriei lor conştiinţe.

Doar pe aceştia un neam întreg are a-i binecuvânta şi a-i slăvi.

Asta aşa …. ca să se ştie!

2 comments to Niţică istorie – două proclamaţii

  • Dan

    “se angajau să nu încheie pace separată sau generală decât împreună” – pacea de la Bucuresti semnata de Marghiloman a cam invalidat acel acord de alianta. Insa contextul istoric a facut ca acest detaliu sa nu mai conteze.

  • C.D.Mocanu

    @dan:
    Tratatul de pace de la Bucureşti/Buftea nu a fost ratificat de Parlament şi nu a fost promulgat de Rege.Prevederile lui au fost în vigoare timp de şase luni fiind apoi anulat tot de guvernul Marghiloman.
    O analiză detaliată găsiţi în lucrarea lui Constantin Kiriţescu, Istoria războiului pentru întregirea României.
    Subiectul merită atenţie!

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>