… contrar așteptărilor, peste iarnă centrele automate de bike-sharing au stat deschise – cu accentul pus pe stat.
Că nu le-a folosit nimenea—
Am mai zis de ce, și nu mă pot opri să nu reiau: așa prostie bucureșteană n-am văzut. Ai centre de luat bicla la Universitate, la Palat, la Romană, în Victoriei – dar cînd îți vine chef să iei și tu o biclă prima dată trebuie să-ți faci un card, și-l poți face numai la Aviatorilor ori la Șincai (e drept – după ce-l faci, ți-e ușor să-l reîncarci online).
Zilele-nsorite de-nceput de martie m-au făcut să mă plimb mult prin centru. Biciclete peste tot, ți-era mai mare dragul. Niciuna, însă, închiriată; niciuna.
Nu că n-ar fi fost mușterii interesați. Veneau și se uitau la ecranele informative – unii încercau să bage un card bancar să plătească, alții se uitau prinprejur după cineva care să deservească activitatea asta…
Și oamenii plecau: s-ar fi plimbat cu bicla juma’ de oră prin oraș, dar n-aveau cum.
Sistemul – inteligent și funcțional în sine! – se oprește, din păcate, la testul utilității.
Trebuie neapărat să ai cum să-ți faci un card pe loc, în apropierea centrelor de închiriere.
Hipstării franțuji (ăia care au inventat batista de cowboy de la gât înainte să fi fost cool printre rromânii verzi) zic cam așa: poți să închiriezi bicicletă în Paris plătind o sumă modică la aparat prin permisul Navigo. Dar, înainte de a plăti cu Navigo, trebuie să îți faci un card în valoare de 150 EUR.
De, cum ar fi zis hipstărașul român înainte de urcarea lui Ponta pe tron, un adevărat biciclizd are un statut financiar și educațional superior, și trebuie să plătească pentru a dovedi asta… 🙂
eu mă gîndesc doar la ăia care-ar vrea să se simtă bine, vînturîndu-se juma’ de oră-ntr-o zi frumoasă.
…. „pentru celelalte există mastercard” 😉
Unul din mofturile hipstărești care fac să te bufnească râsul, precum în bancul cu cei doi lupi: MasterCard 😀
Pentru publicul larg: cu 20 de ani în urmă (1996-1997), când s-au scris scenariile la clipurile cu MasterCard, era, pentru occidentali, că noi nu aveam nici în vis, o chestiune de fală să ai card Gold sau Platinum. Doar de fală. Avantajele financiare erau numai la anumite magazine partenere, comisionul anual de administrare era nesimțit de mare, nu câștigai nimic. Dar scria pe el Gold. Ceea ce te făcea să arăți a om de afaceri, chiar dacă erai doar un funcționăraș de companie.