de Ando și HM
… fuserăm pe-aici deja, cînd am văzut intrarea Cantilli. Ne-ntoarcem. Lîngă ea e Flioara:
E-o adevărată rețea de alei puchinoase și întortocheate aici, între Dorobanți și Căderea Bastiliei. N-are rost să pozăm fieștecare intrare ori curte lungită: Fabulistului, Moneasa, Căderea Bastiliei, Grigore Alexandrescu. Ne-oprim, totuși, pe Anasonului, ca să vedem cît s-a-ntins dihania cea nouă ce corespunde-n rondul de la Povernei…
Amintim și intrarea Macedonski, ciuntită de construirea ASE-ului și ne oprim să ne uităm la o clădire rămasă cam neterminată de foarte, foarte multă vreme, ce corepunde străzilor Slătineanu și Crăciun:
Dar ce-i aici e floare la ureche; să te păzească Ăl-de-Sus să treci Dorobanțiul, înspre Polonă. La-nceput pare simplu; e intrarea Camil Petrescu, și lîngă ea strada Emmanuel David; prima s-a mai numit Gaillac, iar a doua Colonel Grigore Ion. În ruptul capului eu nu-nțeleg de ce strada asta – Emmanuel David – a fost închisă la ieșirea în Polonă… sau poate n-a fost deplin deschisă:
… interesant de pozat e casa asta cu intrarea-gang-scară:
Altfel (pen’că-i cam gălăgioasă atmosfera-n casa asta), strada asta-fundătură e liniștită.
Lucrurile-ncep să se complice numaidecît: nici nu știi cîte-nfundături găsești pe Polonă! M-am mai plimbat pe-aici, căutînd odinioară străduțele-nguste. Te bagi și te-ntorci – și tot parcă nu te-ai băgat peste tot; ciudată parte de oraș, meschină și bogată totodată. Pe partea dreaptă, cum mergi spre Ștefan cel Mare ai Bravurii – care încă mai arată a stradă:
… coridoarele – că altfel n-ai cum să le spui! – Nicorești și Buciumeni?
… sau Slătinița – care-i mai mult o fîșie mărginită de-o parcare…
Pe ceal’laltă parte a străzii, mai mult ghicești, îndărătul unei porți, intrarea Lacul Roșu, și, în apropiere, perechea de fundături Bogdănița și Jijia:
Așa-i că-i aiuritor? Dar, ce – parcă între Dorobanți și Floreasca e mai bine? Aiurea – dar de văzut, poate altcîndva.
Bravo, Ando!
Excelenta seria “prin fundături”!
mulțumim – și continuăm!
@Cristian Ioan:Mulţumim,şi eu şi HM, cel care a avut ideea serialului!
EU multumesc, Ando, si tocmai ca de mult ii reprosam lui Cornel ca nu are un seria cu “cea mai …” strada din Bucuresti: cea mai lunga, scurta, lata, ingusta, in panta, populata sau pustie, dreapta sau cu multe cotituri …
Am copilarit la numarul 3 pe David Emmanuel – din cate stiu, strada n-a fost niciodata deschisa complet catre Polona. In locul ororii aceleia roz din fundul strazii (o pensiune, initial; habar n-am ce e in ea acum) era un parculet urmat de o casa-parter simpla, extrem de veche.
Casa cu ‘intrarea-gang’ e interesanta – mereu m-am intrebat daca n-a fost cumva un han sau ceva de genul asta – interesant este si ce e in spatele ei, insa – o curte extrem de lunga si foarte verde, umbrita de niste stejari (cred) foarte mari, care face legatura cu strada Polona; in ea mai sunt pierdute vreo doua case vechi, cu aer, sa zicem, rural, plus inca doua case-vagon in extremitatea dinspre Polona – e complet alta lume fata de restul zonei.
Fantastic!
Ma gândesc cât de grozav ar fi să explorezi genul ăsta de grădini necunoscute. Am simțit tare multe, dar cum să te bagi prin ele, așa, fără treabă…
AoC, vorba lui Cornel – fantastic!
Mi se pare fascinant “o curte extrem de lunga si foarte verde”. In carteierul meu, demolat in 1988, erau mai multe case interesante si curti frumoase, dar spatiul era limitat, loturile nu puteau fi prea mari. Asa cum spui, poate ca a fost un han, deoarece o casa obisnuita, P+1, pentru doua sau trei amilii, nu isi putea permite o curte asa de mare …
Merita explorata zona, dupa ce trece canicula!
Buna denumirea de CORIDOARE deata de HM aleilor inguste!
Pe linag mine am cateva fundaturi din Nucului, nu am indraznit sa le explorez, este ca si cum ai intra in curtea omului, si “intrarea Coltului”, care de fapt este o bucata de strada: ambele capete sunt accesibile, poti trece cu masina, cel putin pe o parte, exista intrari in case …