deci așadar

… e bine, e rău în București? Merg lucrurile-ntr-o direcție bună? Merg într-o direcție, măcar? Merg?

Merg pe dracu’ – dar asta nu miră pe nimeni; ce semne am fi avut ca să meargă, atîta vreme cît nimeni n-a promis minuni, ci doar peticeli și cîrpeli.

Duamna primar – știe lumea-ntreagă – nu-i personajul care să fie-n stare să facă lucruri constant, susținut, urmărind nemijlocit și fără oprire obținerea de rezultate. Nici personajul care să vie cu idei și proiecte – dovadă că nu am văzut nici măcar o idee bună care să poată fi și aplicată.

Deci, dacă adminstrația nu face „ce trebuie”, cine poate să facă?

Este, din păcate, clar că Bucureștiul n-are opoziție locală; și n-a avut niciodată – poate doar cînd consiliul mîrîia la primarul Băsescu, dar asta a fost prea de mult. Opoziție înseamnă și ca partidele care nu-s la putere să aibă o agendă bucureșteană; să aibă un oarecare control asupra consilierilor aleși: ați văzut vreodată o poziție publică a conducerii vreunui partid de opoziție tradițional care să se refere la chestiunile Capitalei? Nici eu…

Opoziția nouă – mă refer la „Salvați” – e, din păcate, e la fel de nefolositoare: ruptă de interesul bucureșteanului și cu nasul pe sus. Mă uit, de exemplu, la mine-n sector, unde primarului parcă i-i frică să iasă pe stradă; ce șansă minunată ar fi pentru consilierii din opoziție să meargă, să vorbească cu noi, să ne caute, să ne-ntrebe! Și ce autism politic deplin…

… pentru că opoziție nu-nseamnă numai ca să pui bețe-n roate puterii, dar și s-o determini să facă ceva bine!

Iar lucrurile merg nu numai prin jocul politic; societatea civilă are, de asemenea, rolul ei. Unde-i societatea civilă, unde-s oengeurile bucureștene care – odinioară – „salvau”? Nu-s!

Deci așadar – o să-njurăm Primăria că nu face nimic, fără să ne punem întrebarea dacă noi facem ceva.