despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Jurnalul realităţii (XXVI) – Prețul prostiei

scris de C. D. Mocanu

Precizare: Crâmpeiele de viaţă surprinse în jurnal NU sunt rodul fanteziei autorului.

Joi 16 iunie 2011

Îl știam dinainte de ΄89. Era primarul unei localități din marginea de nord–est a Ilfovului. Gospodar și întreprinzător lucra în folosul comunității dar și în al său. Avea doi copii, un băiat și o fată. Ca orice bun părinte se gândea la propășirea lor. Evenimentele care ne-au schimbat viața la sfârșitul anului 1989 l-au prins cu o casă mare, parter și etaj, cu o gospodărie admirată și ividiată de mulți și cu cei doi copii așezați la rosturile lor.

Băiatul, ofițer de Miliție într-o localitate ialomițeană, locuia cu părinții, iar fetei, absolventă de liceu, i-a construit, pe un teren alăturat curții sale, o casă, mai modestă, dar frumoasă și confortabilă, cu tot ce trebuia pe lângă ea. Aștepta doar un ginere bun.

După descătușarea energiilor și oficializarea liberei inițiative, tată și fiu (care a renunțat între timp la cariera polițienească) s-au apucat de treabă. Au revendicat și au primit terenurile moștenite din bătrâni, au mai cumpărat atât cât i-a ținut punga, au mai luat în arendă și au pus pe picioare o exploatație agricolă. Munceau mult, dar rezultatele nu au întârziat să se arate. Un parc important de utilaje agricole, autoturisme occidentale scumpe, încă o casă, mai fățoasă și mai mare decât cea veche, toate le răsplăteau truda.

Fata s-a măritat cu alesul inimii, un băiat harnic și gospodar, clădind împreună o familie frumoasă și îndestulată. Ginerele fostului primar lucra ca șofer pe o linie de Maxi–Taxi care leagă localitatea ilfoveană de București. Avea astfel mai mult timp pentru a se ocupa de afacerile familiei.

Una peste alta, le mergea bine la toți. Munceau și prosperau! Bătrânul, tată și socru, a cedat încet, încet locul tinerilor. Forțat de o artroză netratată, dar și de o afecțiune cardiacă s-a retras spre o viață mai puțin activă.

Nu aveam relații apropiate. Îl vedeam uneori stând pe banca de la poartă și ne salutam politicos. Azi, venind spre casă am trecut prin fața celor două gospodării vecine așa cum o fac de mulți ani. Ceva special mi-a atras însă atenția. La ambele porți erau puse steaguri mortuare.  După rânduială, acestea înștiințează lumea că acolo un creștin a plecat la Domnul. Am încetinit și m-am uitat atent pentru a fi convins că nu mă înșel. Ciudată situație! Mi-am continuat drumul cu gândul că la momentul potrivit voi afla ce s-a întâmplat.

Timpul a trecut repede așa cum se întâmplă atunci când ai treabă. Înainte de a ne așeza la masă am solicitat smerit o învoire cât de-o țuică și am sărit pârleazul la vecinul meu, nea N.B. Așa cum bănuiam, nici n-am apucat să deschid gura și simpaticul amfitrion a început să mă pună în temă cu ultimele evenimente.

– Ați auzit domn inginer ce au pățit oamenii ăștia?

– Nu, nea N…..! Am văzut steagurile la ei la poartă. Ce s-a întâmplat?

– Stați să vă spun!

A umplut două ciocănele cu țuică de corcodușe, cam slabă după gustul meu, altfel bună și s-a pus pe povestit.

Cu ceva timp în urmă ginerele fostului primar a început să se vaite de o durere în partea dreaptă, în zona  abdominală. Era suportabilă și nu ținea mult. O ducea pe picioare așteptând să-i treacă. Doar că durerea devenea din ce în ce mai intensă. Se chircea de durere! Familia, colegii, prietenii îl îndemnau să meargă degrabă la medic, dar el refuza cu încăpățânare. Au trecut astfel vreo două luni și într-o dimineață l-au găsit căzut în curte. Echipajul medical solicitat la 112 pentru a-i acorda ajutor nu a putut face altceva decât să constate decesul. La aflarea teribilei vești, bătrânul a făcut un infarct urmându-și, în aceeași zi, ginerele.

Autopsia a stabilit fără putință de tăgadă cauza morții șoferului de Maxi–Taxi: peritonita!

– Ce e aia peritonită, domn inginer? De ce a murit băiatul ăsta?

Mâhnit de cele auzite, după o pauză de gândire, răspunsul meu l-a surprins pe interlocutor.

– Dumnezeu să-l odihnească și să-l ocrotească! A murit de prostie, nea N …!

I-am explicat apoi, atât cât m-am priceput, ce este, cum se manifestă și cum se tratează apendicita, cum netratată aceasta se transformă în peritonită care, de regulă, este fatală.

– Dacă ar fi mers la medic, astăzi era în viață. O intervenție chirurgicală, banală ca o extracție dentară, l-ar fi salvat. Prostia se plătește! Uneori prețul este foarte mare!

– Da, domn inginer! Și când te gândești că trecea aprope zilnic prin fața Spitalului ….

Linia pe care lucra cel dispărut are capătul în fața unui cunoscut complex comercial, la doi pași de unul dintre marile spitale bucureștene.

Incredibilă atitudinea unui om tânăr, trecut prin liceu, cu acces la toate mijloacele de informare, ieșit în lume! Și greu de explicat! Eu cred că doar prostia l-a împiedicat să mai trăiască.

6 comments to Jurnalul realităţii (XXVI) – Prețul prostiei

  • Gheorghe

    De morti numai de bine dom’ing…mai ales in postul pastelui!
    Nu-i bai,scrierea e buna,cu zvic de condei.Dar ptr.respectarea adevarului istoric…a fost,intre doua curse,la camera de garda a cunoscutului spital…i s-a recomandat no-spa!
    No,abia aiasta e prostia!

  • Ando

    @Gheorghe: Dacă este aşa cum spuneţi,nu mai discutăm despre prostie.Problema e mult mai gravă!

  • Gheorghe

    @Ando:DACA…din pacate este fara daca!

  • No-Spa ăsta e bun la toate… de la indigestii, dureri de ficat, dureri de stomac şi până la peritonite. Cât comision or primi medicii care-l recomandă?

    Pe de altă parte, o banalitate ca apendicita nu e identificată de mare parte din medicii de familie şi alţi medici ,,mai mici în grad”. Mie la apendicită mi-au prescris Colebil ,,că trece până mâine”. Norocul a fost o cunoştinţă de-a unei cunoştinţe de-a mamei care era chirurg. Omul cum a pus mâna pe burtă cum a şi zis ,,acum mergem la spital, e apendicită” şi m-a suit în maşina lui, repezindu-mă spre Municipal unde câteva ore mai târziu am fost operat.

  • Ando

    @Dr2005:Corect!Nu prea mai avem diagnosticieni buni! 🙁

  • C.D. Mocanu

    @Gheorghe:
    Hristos a înviat!
    Întru mulți, binecuvântați și fericiți ani!
    Perioada premergătoare Sfintelor Sărbători, cu toate cele creștinești, dar și chestiuni lumești m-au ținut departe de „condei”. Așa se explică întârzierea cu care vă răspund. Cu credința că veți fi îngăduitor, o voi face în cele ce urmează.
    Ca și dumneavoastră, cred că memoria celor dispăruți trebuie tratată cu respect. Este și motivul pentru care nu am folosit nume în clar (sau denumiri) și am mistificat câteva informații care conduceau la identificarea cu ușurință a celor implicați.
    Ar fi însă o greșeală dacă n-am învăța nimic din bunele sau din relele făptuite de aceștia în trecerea lor prin viață.
    „Scrierea” nu se concentrează asupra omului, ci asupra întâmplării în care a avut rolul principal, întâmplare care este ilustrativă pentru o stare de lucruri aproape generalizată în ruralul ilfovean și nu numai. E cazul să ne-o asumăm, chiar dacă doare, căci numai așa am putea găsi leacul. Și nu am în vedere doar „pățaniile” medicale. Sunt multe alte „mărunțișuri” al căror preț nu este atât de mare, dar care evidențiază o realitate tristă, anacronică: un grad scăzut de educație și de civilizație.
    Prostia nu este un dat al naturii, nu ne naștem proști. Este o boală pe care omul o dobândește negreșit, într-o măsură mai mare sau mai mică, dacă nu este vaccinat. Vaccinul conține două elemente esențiale: instruire și educație. Altfel spus, prostia este rezultatul implacabil al instruirii și al educației precare sau inexistente.
    Oamenii instruiți și educați produc civilizație. Civilizația generează instruire și educație performante. Și tot așa, prostia este ținută în frâu!
    Am redat povestea, în esența ei, așa cum mi-a fost relatată. Nu am adăugat nimic, nu am omis nimic. Greu de crezut că la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului (dacă asta înțelegeți prin Camera de Gardă) nu a putut fi diagnosticată o apendicită. Dar nu este exclus! Medici bănuiți sunt peste tot. Și din ce în ce mai mulți!
    Accept însă, fără vreo verificare, că lucrurile stau întocmai cum spuneți. Atunci „aiasta” nu e prostie, e incompetență cu consecințe penale și trebuia tratată ca atare. Sporește tragismul întâmplării, deschide un subiect foarte serios, care merită atenția noastră, dar din păcate , nu schimbă concluzia „scrieii” mele.

    P.S.
    Comentariul dumneavoastră lasă să se înțeleagă că știți mai multe despre „speță”. Dacă vi se pare potrivit să renunțați la anonimat, puteți comunica pe adresa oficială a blogului elementele de contact (nume – prenume, adresă e-mail, număr de telefon) și vă voi căuta.
    Să auzim de bine!

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>