Jurnalul realităţii (XXVI) – Prețul prostiei

scris de C. D. Mocanu

Precizare: Crâmpeiele de viaţă surprinse în jurnal NU sunt rodul fanteziei autorului.

Joi 16 iunie 2011

Îl știam dinainte de ΄89. Era primarul unei localități din marginea de nord–est a Ilfovului. Gospodar și întreprinzător lucra în folosul comunității dar și în al său. Avea doi copii, un băiat și o fată. Ca orice bun părinte se gândea la propășirea lor. Evenimentele care ne-au schimbat viața la sfârșitul anului 1989 l-au prins cu o casă mare, parter și etaj, cu o gospodărie admirată și ividiată de mulți și cu cei doi copii așezați la rosturile lor.

Băiatul, ofițer de Miliție într-o localitate ialomițeană, locuia cu părinții, iar fetei, absolventă de liceu, i-a construit, pe un teren alăturat curții sale, o casă, mai modestă, dar frumoasă și confortabilă, cu tot ce trebuia pe lângă ea. Aștepta doar un ginere bun.

După descătușarea energiilor și oficializarea liberei inițiative, tată și fiu (care a renunțat între timp la cariera polițienească) s-au apucat de treabă. Au revendicat și au primit terenurile moștenite din bătrâni, au mai cumpărat atât cât i-a ținut punga, au mai luat în arendă și au pus pe picioare o exploatație agricolă. Munceau mult, dar rezultatele nu au întârziat să se arate. Un parc important de utilaje agricole, autoturisme occidentale scumpe, încă o casă, mai fățoasă și mai mare decât cea veche, toate le răsplăteau truda.

Fata s-a măritat cu alesul inimii, un băiat harnic și gospodar, clădind împreună o familie frumoasă și îndestulată. Ginerele fostului primar lucra ca șofer pe o linie de Maxi–Taxi care leagă localitatea ilfoveană de București. Avea astfel mai mult timp pentru a se ocupa de afacerile familiei.

Una peste alta, le mergea bine la toți. Munceau și prosperau! Bătrânul, tată și socru, a cedat încet, încet locul tinerilor. Forțat de o artroză netratată, dar și de o afecțiune cardiacă s-a retras spre o viață mai puțin activă.

Nu aveam relații apropiate. Îl vedeam uneori stând pe banca de la poartă și ne salutam politicos. Azi, venind spre casă am trecut prin fața celor două gospodării vecine așa cum o fac de mulți ani. Ceva special mi-a atras însă atenția. La ambele porți erau puse steaguri mortuare.  După rânduială, acestea înștiințează lumea că acolo un creștin a plecat la Domnul. Am încetinit și m-am uitat atent pentru a fi convins că nu mă înșel. Ciudată situație! Mi-am continuat drumul cu gândul că la momentul potrivit voi afla ce s-a întâmplat.

Timpul a trecut repede așa cum se întâmplă atunci când ai treabă. Înainte de a ne așeza la masă am solicitat smerit o învoire cât de-o țuică și am sărit pârleazul la vecinul meu, nea N.B. Așa cum bănuiam, nici n-am apucat să deschid gura și simpaticul amfitrion a început să mă pună în temă cu ultimele evenimente.

– Ați auzit domn inginer ce au pățit oamenii ăștia?

– Nu, nea N…..! Am văzut steagurile la ei la poartă. Ce s-a întâmplat?

– Stați să vă spun!

A umplut două ciocănele cu țuică de corcodușe, cam slabă după gustul meu, altfel bună și s-a pus pe povestit.

Cu ceva timp în urmă ginerele fostului primar a început să se vaite de o durere în partea dreaptă, în zona  abdominală. Era suportabilă și nu ținea mult. O ducea pe picioare așteptând să-i treacă. Doar că durerea devenea din ce în ce mai intensă. Se chircea de durere! Familia, colegii, prietenii îl îndemnau să meargă degrabă la medic, dar el refuza cu încăpățânare. Au trecut astfel vreo două luni și într-o dimineață l-au găsit căzut în curte. Echipajul medical solicitat la 112 pentru a-i acorda ajutor nu a putut face altceva decât să constate decesul. La aflarea teribilei vești, bătrânul a făcut un infarct urmându-și, în aceeași zi, ginerele.

Autopsia a stabilit fără putință de tăgadă cauza morții șoferului de Maxi–Taxi: peritonita!

– Ce e aia peritonită, domn inginer? De ce a murit băiatul ăsta?

Mâhnit de cele auzite, după o pauză de gândire, răspunsul meu l-a surprins pe interlocutor.

– Dumnezeu să-l odihnească și să-l ocrotească! A murit de prostie, nea N …!

I-am explicat apoi, atât cât m-am priceput, ce este, cum se manifestă și cum se tratează apendicita, cum netratată aceasta se transformă în peritonită care, de regulă, este fatală.

– Dacă ar fi mers la medic, astăzi era în viață. O intervenție chirurgicală, banală ca o extracție dentară, l-ar fi salvat. Prostia se plătește! Uneori prețul este foarte mare!

– Da, domn inginer! Și când te gândești că trecea aprope zilnic prin fața Spitalului ….

Linia pe care lucra cel dispărut are capătul în fața unui cunoscut complex comercial, la doi pași de unul dintre marile spitale bucureștene.

Incredibilă atitudinea unui om tânăr, trecut prin liceu, cu acces la toate mijloacele de informare, ieșit în lume! Și greu de explicat! Eu cred că doar prostia l-a împiedicat să mai trăiască.