despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Bd. Corneliu Coposu 6-8. Pur şi simplu… un bloc.

scris de Ando

Decembrie 1989 găsea triunghiul cuprins între străzile Sfânta Vineri, Calea Călăraşi (actual bd. Corneliu Coposu) şi Mircea Vodă aproape complet „defrişat” de tăvălugul demolărilor ceauşiste. Cu excepţia câtorva clădiri, practic, era distrus nucleul vechiului Cartier Evreiesc.

O perioadă, nu s-a construit nimic în acea zonă. Apoi, pe măsură ce se rezolvau problemele de retrocedare, s-a dat liber la noi construcţii, dar – în opinia mea – fără nicio viziune urbanistică de ansamblu. Aşa au apărut acele blocuri înalte, plantate parcă alandala pe un mare maidan. Pe undeva, se repetă haosul urbanistic din partea  de nord a oraşului – mă refer la construcţiile noi care mărginesc pe o latură strada Nicolae Caramfil şi, peste pasaj, bulevardul Aerogării – ambele zone fiind la fel de apetisante pentru afaceriştii imobliari.

De aceea, nici nu m-am mirat când am văzut, de curând, că s-a pornit un nou şantier. Se va construi, ghici ce?… un bloc de birouri, de data asta cu deschidere directă la bd. Coposu. Chiar mă întrebam cât o să mai zacă în paragină acel teren.

 

Şi, din păcate, aşa cum mai spuneam, vom avea o nouă clădire fără personalitate, practic un paralelipiped din beton, sticlă şi metal, rezultatul unui concept arhitectural pe care-l credeam abandonat după 1990.

Paranteză.

Dintotdeauna, am avut un respect, chiar şi un fel de invidie faţă de profesia de arhitect. Unda de invidie m-a lovit în liceu, când pentru majoritatea dintre noi perspectivele profesionale balansau frecvent în zona „inginer sau economist”, iar din categoria “tocilarilor” se recrutau, de obicei, …viitorii medici 🙂 Atunci, am aflat cu uimire că unul dintre colegii de clasă, se pregătea de zor, de peste un an, cu meditaţii în particular, pentru examenul la arhitectură. Ţin minte că a scos un bloc de desen şi ne-a arătat diverse schiţe şi desene la care ne-am uitat cu evlavie şi care l-au săltat undeva, sus, în ochii noştri.

De atunci, în mintea mea, arhitectura a însemnat ceva deosebit, mai mult decât arta de a construi ceva frumos, plăcut ochiului.Am asociat-o, mult timp, cu o anume libertate în gândire şi în atitudine, elemente pe care alte meserii nu ţi le ofereau. Poate doar actoria… Bineînţeles că pe măsură ce anii treceau, realitatea avea să-mi demonteze tăios această marotă. Ajunsesem, chiar să-i compatimesc, oarecum, pe arhitecţi, date fiind constrângerile sistemului comunist, care înăbuşeau şi aplatizau aproape orice ieşire „din rând”. Mă gândeam, deseori, câte idei frumoase, deosebite, îndrăzneţe, câtă imaginaţie au fost îngropate de valul cenuşiu al uniformităţii noilor construcţii (cartiere de locuit, instituţii etc) care se ridicau cu nemiluita în toată ţara. Cât de mari trebuie să fi fost dezamăgirile şi frustrările multor promoţii de arhitecţi din acea perioadă! Câtă imaginaţie spulberată aiurea!

Iar acum, la aproape 30 de ani de la căderea barierelor, când accesul la informaţie şi la documentare este, practic, nelimitat, când ai cele mai noi materiale şi utilaje la dispoziţie, tu vii şi plantezi în centrul oraşului un bloc, parcă geamăn cu cel de pe şoseaua Giurgiului, colţ cu Toporaşi, făcut prin anii 60?!

5 comments to Bd. Corneliu Coposu 6-8. Pur şi simplu… un bloc.

  • Ando

    Mi-am adus aminte de o varianta de amenajare a zonei propusa de Andrei Popescu, inca din 2010:

    http://www.ideiurbane.ro/rondul-udricani/

  • şi eu am respectat mult arhitecţii. până am văzut sediul OAR, sigur a apărut şi pe aici pe la voi…

  • Ando

    @boemul: Cred ca la poza de aici te referi – sediul Uniunii Arhitectilor din Bucuresti – combinatia dintre vechea cladire si noua cladire

    http://www.simplybucharest.ro/?p=7138

  • Defrișarea cu tăvălugul și diferențele dintre cariera de arhitect din tinerețea lui Patriciu și cea a arhitectului de acum sunt fațete diferite ale aceluiași cub Rubik. Pe o altă față, cubul are blocuri. Nu neapărat ca la Toporași-Petrom, dar blocuri.

    Multă lume s-a întrebat care era problema cu cartierele de case. Utilități proaste sau deloc, pavaj de piatră, încălzire cu lemne etc. Abia prin 2000, sub mandatele lui Gherasim și Lis, a apărut gazul, asfaltul, au început să se vândă casele. Și abia la umflarea bulei imobiliare au început să arate a cartier modern, occidental.

    Problema nu era una tehnică, era ideologică. Pe scurt, în 3 cuvinte: blocul avea prioritate. Regimul proprietății era incert – oricând putea să-și șteargă Tovarășu’ degetul de marmeladă pe hartă, și cartierul era ras. Utilități sau transport în comun se făceau numai în cartiere de blocuri. Până și presa, chiar în haosul găinilor cu pui vii din 1990-1993, vorbea numai de cartiere de blocuri. Spargere în Titan, bătaie în Colentina, furtișaguri în Rahova. Niciodată, niciun cuvânt, despre Jiului, Militari-Uverturii, 23 August, Bucureștii Noi sau Cățelu. Ceea ce nu avea blocuri nu exista.

    Și atunci, ce haz mai avea să intri la Arhitectură? Unde să lucrezi, la cine știe ce blocuri cf. III? Bani puțini, libertate în gândire şi în atitudine ciuciu, răspunderea pentru cine știe ce prostie făceau Doreii (cutii de conserve și gunoaie în betonul structurii), în rest, nicio brânză.

    Așa, ca o notă de subsol: ghici câtă vreme proprietatea nu a fost garantată legal, după căderea Marelui Demolator?

  • Ando

    @Nautilus:De acord, până la un punct.Dar au trecut, aproape 28 de ani de la revoluţie, ani care -logic- trebuiau să relanseze domeniul.

    Şi am argumente că se poate şi altfel. Iată, link-ul ăsta are imagini cu un ansamblu care chiar s-a finalizat, nu demult, în Bucureşti:

    http://www.igloo.ro/zona-de-frontiera

    Parcă e altcava, nu-i aşa?

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>