… sînt bătrîn, uneori; fricos; nu-mi găsesc locul. Pîn-la anii tinereții nu m-aș fi gîndit niciodată să călătoresc, să văd și să-nțeleg restul lumii; n-aș fi încercat să vorbesc, să cer – să fiu liber să vorbesc și să cer.
E greu să devii liber, cînd n-ai crescut așa!
Cine nu-nțelege cît rău a făcut comunismul ăsta nenorocit, mare greșeală face.
Trăim de mai bine de-un sfert de veac într-o societate mai bună, în care omul simte democrația și libertatea – da, simte!
Copiii de azi – ăia pe care-i vedem „doar cu nasu-n telefon” – îs cu totul alte ființe.
N-au prins răul, și nu-l pot înțelege cînd li se explică… Deja unii din părinții lor sînt născuți după!
Mai bine!
Ei nu știu că ieșitul afară a fost o umilință; ei știu doar normalitatea unei lumi întregi.
Habar n-avem cît de altfel înțeleg ei lumea mare; cît de simplu li se pare să umble prin orașe și țări străine, fără complexul de-a se face de rîs.
E firesc să fie aşa.Sunt cu mintea “proaspătă”. Vor avea şi ei problemele,rezolvările şi/sau eşecurile lor !
Lipsa de libertate a generatiilor precedente provine mai degraba din viata traita in saracie si mai putin din cauza unui regim politic vremelnic. “Meciurile” dintre parinti si copii provin intr-adevar din raportarea diferita la lume – parintii si-au construit “bula” lor si o prefera stabila daca se poate pana in ultima zi; copiii nu au o astfel de bula insa inconstient isi construiesc si ei una proprie. Dpdv al progresului societatii este absolut esential ca generatia mai tanara sa “castige meciul” cu generatia in varsta.
frică, lipsă de libertate și de puterea de a alege – firesc că toate cauzează sărăcie.
Exista un cerc vicios al saraciei din care e foarte greu de iesit prin proprie vointa, daca nu imposibil. Cum a fost si in cazul nostru, am iesit din noroi cei care ne-am agatat de oportunitatile care au aparut cu ocazia deschiderii de dupa revolutie, propulsand la randul nostru o generatie tanara fara memoria mizeriei. Prostia parintilor mei – si a unei intregi generatii de parinti – a fost ca s-au crezut ei etalon, ca daca ei au beneficiat de anumite porti de iesire din satul traditional sau din mahala, eu ar fi trebuit sa profit de exact aceleasi lucruri si sa-mi “consolidez” pozitia “la oras”. La varsta copiilor cu nasul in telefon eu vedeam lucruri pe care parintii mei nu le vedeau, dar ani de zile nu le-am putut spune cu subiect si predicat; vedeam o lume care se schimba. Oare ce vad acesti copii? Asta e marea mea curiozitate.
La curiozitatea asta o să primim răspuns la o vîrstă la care n-o să mai avem chef și răbdare să mai înțelegem cum gîndesc ăi tineri.