… am văzut-o mereu; dar mereu. Cînd dă necazul peste un țigan, se strînge tot neamul să-l ajute. Lasă baltă tot ce făceau altceva frații, cu nevestele; verii; apar unchi de departe, nepoți care n-au mai dat un telefon de juma’ de an – ba chiar și vecini, că și pe-acolo a mai sărit vreo rudă gardul…
Noi ne rîdem și privim asta cu dispreț!
N-ar trebui.
Știți? Se vorbește prea mult despre familia „modernă” ori „tradițională”…
Eu știu doar un lucru… familia trebuie să fie unită.
Minoritatea conlocuitoare în chestiune are treaba asta cu familia printre valorile fundamentale; mitologia lor ancestrală spune că dacă nu ești de față la decesul unei rude apropiate, stafia te va bântui sau ceva de genul. Etnia majoritară de-abia acum începe să-și revină din traumele generate de societatea paternalistă fundamentată pe “eu te-am făcut, eu te omor”; implicit bătrânii rămân singuri iar tinerii se distanțează din ce în ce mai mult unii de alții în căutarea succesului material.
…. ramînînd, la final, nemulțumiți și neîmpliniți.