despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Din zbor – Limba română (I)

scris de C. D. Mocanu

 Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n care geme.”

Circulă în mediul televizoristic, cu o insistență sâcâitoare, „promovată” cu îndărătnicie de niște „guriști” care se închipuie „ziariști”, formularea „Cutare, adjunct al S.R.I. …..” sau „Cutărescu, adjunctul Direcției Circulație …..” sau „Cutărici, adjunct al Sindicatului …..” sau …..

Când îi auzi (și îi mai și vezi) ți se încrâncenează închipuirea întrebându-te:

— Cum (Doamne iartă-mă!) poate fi cineva adjunctul unei instituții, al unei organizații …? Adjuncți au doar oamenii, acei oameni care ocupă poziții importante în ierarhia conducerii instituțiilor.

Adjectivul adjunct însoțește numele unei funcții – director adjunct – și desemnează „persoana care face parte din conducerea unei instituții, a unei întreprinderi sau a unui serviciu din cuprinsul acestora, având funcția imediat subordonată titularului”. [DEX, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2009] Adesea se utilizează forma substantivală – adjunctul directorului …, adjunct al președintelui …

Pentru drosofilele care se cred albine, un îndemn prietenesc:

— Înapoi la școală! Fuguța! Puneți mâna pe carte! „Cărțile vă sunt cei mai buni prieteni, căci vă sfătuiesc fără să vă râdă.”

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>