despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Răzbunarea urbană

… mi-a dat prin cap conceptul ăsta mai prin primăvară, cînd căscam gura prin parcul Izvor la toţi oamenii ăia care tîndăleau pe iarbă, se giugiuleau, băteau mingea, învăţau, se dădeau cu bicla – şi m-am gîndit că Parcul Izvor e cea mai grozavă răzbunare a Bucureştiului împotriva lui Ceauşescu: un loc unde oamenii stau şi se simt bine.

Mult trebuie să mai fi urît comuniştii oraşul nostru şi oamenii lui! Au făcut din Bucureşti un oraş în care să nu poată nimeni să se simtă bine, în care să-ţi fie silă şi frică să-ţi duci viaţa. Şi nici după 20 de ani nu ne-am priceput să îndreptăm asta, nici acum nu ne-am dat seama că ceea ce e de făcut e simplu:

istoria n-o să se-ntoarcă. ce-i făcut, e bun făcut. ce-a fost demolat şi stricat, aşa rămîne.

e vremea să trăim, să rîdem şi să ne simţim bine în oraşul nostru. Asta-i răzbunarea noastră.

Aşa că astăzi o să vorbesc despre trei proiecte mai vechi – le ştiţi – care-ncearcă să demoleze Bucureştiul greşit al lui Ceauşescu.

Zona Metropolitană Bucureşti

Tendinţa de expansiune a Capitalei a fost o chestie naturală pînă-nspre anii 80. Unii-şi mai aduc aminte că localităţi ca Otopeniul ţineau de Sectorul 1, pînă cînd Ceauşescu a venit cu idioata idee de a crea Sectorul Agricol Ilfov. În fine! e o tîmpenie să nu considerăm toată zona limitrofă a Bucureştiului ca un tot, pentru că este un tot.

E normal ca oamenii să trăiască mai bine în Otopeni decît în Tunari, dar nu e normal ca oamenii să trăiască mai prost în Tunari decît în Otopeni, ca să zic aşa. Nu e normal ca localităţi atît de bogate ca Voluntariul să fie atît de mizere şi de împuţite.

Nu e normal să nu ai legături directe între localităţi. Nu este transport public direct între Otopeni şi Buftea, între Pipera şi Voluntari, între Chitila şi Bolintin!

Nu e normal să locuieşti la 20 de kilometri de Bucureşti şi să trebuiască să mergi la Tîrgovişte sau Giurgiu pentru nu-ş ce aprobare sau pentru buletin.

De-aia e nevoie de ZMB.

Tren urban pentru Bucureşti

TER este o utopie de la cap la coadă, dar cine-a spus că utopiile nu sînt folositoare?

… ideea de a folosi ce-a mai rămas din infrastructura feroviară veche e tot mai greu de pus în practică, dar merită să te gîndeşti la ea. Merită să te gîndeşti cum ar fi o legătură între Eroilor şi Videle, sau între Unirii şi Giurgiu!

Merită să te gîndeşti că gări ca Obor sau Titan ar putea fi folosite mai mult pentru legătura cu litoralul (dar cum, cînd la Gara Obor nu ajunge nici metrou, nici tramvai – ci doar un amărît de troleu?). Merită să te gîndeşti că se pot face legături uşoare între localităţile din ZMB şi oraşul-tată-şi-mamă.

Transcentral Urban Bucureşti

Nu mă prea dau în vînt după chestiile care au cuvîntul urban în titlu; nu ştiu de ce, dar cred că-i pentru că nu prea ne-am dat noi seama cum se manîncă urbanul ăsta, şi-l folosim mai mult decît trebuie.

Dar TUB e mai de folos decît credem. De TUB avem nevoie mare – şi ştiţi de ce? pentru că-n Bucureşti n-ai loc să te fîţîi, să te plimbi, să caşti gura, să te-opreşti şi s-o iei din loc: dacă vrei să faci asta, trebuie să te duci ori în parc, ori în mall – şi nu e normal asta.

Uite, TUB înseamnă să demolăm gardul Casei Poporului – dar nu-nseamnă să gîtuim Centrul Istoric cu mese şi cafenele unde nimeni nu se simte bine (pe ultimul subiect, din perspectivă imobiliară – aici, la Ilias Papageorgiadis).

… şi-acu’ mă-ntorc de unde-am plecat: am vorbit despre trei proiecte, trei utopii; fiecare este un şut în fundul comunismului care-a distrus oraşul. Se cheamă răzbunare urbană.

10 comments to Răzbunarea urbană

  • 1. Nu sunt de acord cu ZMB – autoritatile sunt incompetente cand vine vorba de doar 6 sectoare. Asadar, nu au cum sa fie capabile sa administreze un astfel de areal.

    2. TER – proiect imposibil de realizat. Nu exista interes, nu exista experti, e prea mult de munca si nu se va baga nimeni. Infrastructura feroviara bucuresteana oricum e distrusa si scoasa din uz. Vise!

    3. TUB – si asta e cam sortit esecului. Bucurestii nu sunt ganditi pentru a ingloba si trafic de biciclete. Pistele realizate pana acum sunt o gluma proasta. Nu avem oameni capabili sa reconfigureze strazile si intersectiile in vederea inglobarii bicicletelor in traficul urban. Demolarea gardului Parlamentului mi se pare o tema minora, nu ma intereseaza.

    Nota pesimista vine din observarea zi de zi a ceea ce se petrece in Capitala. Ce naiba, Oprescu se mandrea cu 2-3 scanduri si 3 cearsafuri puse pe malul mizerabil al Dambovitei, langa santierul (!!) Bibliotecii Nationale – “Mica Riviera” si noi vrem zona metropolitana??

    Cat timp lucrurile se fac doar pentru a fi bifate si nu sunt facute sa fie trainice si de calitate, se vor duce pe apa sambetei orice idei de proiecte bune, iar cu actuala administratie, nicio sansa sa se imbunatateasca ceva. De la proiecte ma astept sa fie fezabile si fundamentate pe realitatile economice, politice, urbanistice si arhitectonice ale Bucurestilor. Asa, si eu am multe idei, dar nu sunt implementabile.

    A, si Parcul Izvor nu e parc. Incetati sa-l mai numiti asa, macar voi, care stiti despre ce s-a distrus. “Maidanul Izvor” – DA. In aceeeasi nota, nu vad legatura cu “razbunarea impotriva comunismului”.

  • Freesys

    Rabunarea Urbana – comunistii au stricat orasul…dar nu vrem sa recunoastem ca marea sistematizare nu a fost facuta nici in proportie de 30%. Izvorul e parc chiar daca nu are zone umbroase si lac. (sunt interesat de ce se construieste nu de ce se darama)
    Zona Metropolitana – Ilfovul a fost este si ramane o mizerie cosmopolita – Pandele Rullz mai ales de cand e tanar casatorit.
    Trenul Urban – in sectorul 2 nenea Ontanu a facut cadou pe 49 de ani multe portiuni din calea ferata, cel mai bun exemplu Morarilor-Vergului unde se ridica un complex comercial taman pe locul liniilor de tren ….
    Iar in legatura cu gardul daramat nu vad functionalitatea terenului din jurul Parlamentului. Idee marca ROBERTA ANASTASE adica PDL adica HOTIE adica PROASTA…ideea 😉

  • hm

    ZMB? – trebuie s-o facă.
    Nu e firesc ca la 10 metri de la graniţa Bucureştiului să fie alte reguli, alte impozite, alte proceduri administrative.

    Pentru mine demolarea gardului Casei Poporului ar fi cel mai important lucru: cu cît împingi oraşul mai mult în curtea Casei, cu atît mai bine. Cu cît laşi oamenii să taie curtea aia, cu atît mai mult micşorezi senzaţia aia de apăsare produsă de clădire.

    Cît despre Parcul Izvor, ştiam c-o să te enerveze subiectul. Dar pentru mine locul ăla nu e un memorial, şi nici nu e nevoie de unul.
    Eu merg des acolo şi-ţi spun că este mai parc decît Herăstrăul, decît IOR-ul, decît Tineretului: pentru că toată lumea se simte bine în mod natural, fără să se calce-n picioare, fără să se dea mare, fără ifose. Parcul Izvor e un loc public creat de oameni, nu de autorităţi. Autorităţile doar i-au dat un pic de sistematizare.

    De-asta bat cîmpii cu răzbunarea: pentru că fără să caute asta ca scop în sine, oamenii au deturnat total destinaţia unui loc şi au făcut dintr-o zonă apăsătoare una simplă şi veselă.

    Comuniştii au adus Bucureştiului ura şi încrîncenarea şi ar înţelege să le-o plătim cu aceeaşi monedă. Dar nu ar înţelege că ce-au făcut poate deveni ceva vesel şi folositor. Taman asta-i frumuseţea răzbunării oraşului.

  • “Parcul” Izvor e un maidan uscat, ca nu sunt in stare sa il intretina pe perioada verii. Au plantat si un “loc de joaca” fix inspre locul unde era Manastirea Mihai-Voda – un “loc de joaca” in forma de castel-kitsch, inconjurat de cauciuc (sa protejeze minorii in cadere). Cauciuc care, asta-vara, la 40 de grade, mirosea si se incingea temeinic. FOARTE inteligenta miscare.

    Este nevoie ACUTA de un memorial al zonei distruse Uranus-Izvor, pentru a tine vie memoria locului. Lasa ca parcuri avem destule, nu mai e nevoie de unul atat de aproape de Cismigiu.

    Referitor la ZMB – nu, nu trebuie sa se faca. Mi se pare normal sa avem judetele bine delimitate. Nu vreau sa asimilam Ilfovul, cu tot cu problemele lui. Daca tu vrei sa te faci consatean cu Stefanestii, Voluntarii sau Dobroestii, treaba ta. Raman la parerea ca ZMB ar fi o prostie.

    Iar daca zici ca prin daramarea gardului Parlamentului automat vor aparea si imobile, nu sunt de aceeasi parere. Sunt curios cine ar semna restituirea terenurilor adiacente fostelor strazi din zona, in vederea ridicarii de alte constructii.

  • hm

    Kitsch sau nu, e cel mai reuşit loc de joacă din oraş. Că ne place sau nu, locuri de joacă nu sînt – şi trebuie, la cîţi copii sînt.
    Cauciucul ăla mirosea pentru că a fost pus în Iunie, cînd a fost inaugurat locul de joacă – era proaspăt. şi mai bine să pută a cauciuc, decît a căcat de cîine din nisipul copiilor.

    Ştii care-i treaba? nu e nevoie de nici un memorial. Locul ăla a murit, Ceauşescu a jucat cu cizmele pe el – gata! Viaţa merge-nainte, ce-o să faci, ridici încă o statuie urîtă, desenezi o zonă de reculegere? mai bine să se dea copiii huţa, mai bine să se bată mingea, mai bine să se plimbe oamenii cu bicicleta-n linişte!
    Parcuri, spui tu că-s destule? hai să fim serioşi. Cişmigiul e de-ajuns pentru zona aia?

    Dărîmarea gardului Casei Poporului – cine-a spus că se va construi ceva în curte? E vorba de accesul oamenilor, de prelungirea Parcului Izvor, de libertatea de a te fîţîi fără s-arăţi buletinul mîncătorului de parizer de la poartă, despre asta e vorba.

    Ştii, sîntem deja cu toţii consăteni: cu Berceniul, cu Militariul, cu Titanul.
    Ce dracu’, că-i proiectul ăsta sau altul, tot se-ntîmplă.

  • Freesys

    Terenurile din zona respectiva au intrat in posesia statului prin intermediul unor “relatii juridice” de schimb locativ. Adica poprietarul dadea casa cu 12 camere si teren 1500mp si primea din partea statului, la schimb apartament cu 2 camere in Militari sau Drumul Taberei. Asa ca nu vad temeiul posibilei revendicari.

  • hm

    ei, revendicări s-au făcut şi fără temei!
    Citisem că unele terenuri din preajma actualei Case a Academiei ar fi retrocedate, însă nu au fost elaborate planurile urbanistice pentru zonă, deci nu se poate construi pe ele.
    Ar fi – poate – şi cazul unor terenuri din zone ca Văcăreşti, Tudor Vladimirescu, Răzoare

  • Depinde ce inseamna ZMB. Ar trebui sa ramana administratiile cum sunt ele impartite insa ar rebui putin refacut mecanismul deciziilor mai de comun acord poate. Ca om care a copoilarit in comuna Chitila, azi – nu stiu de ce- oras, nu pricep in ruptul capului de ce s-a dezvoltat Voluntari si Otopeni atat de monstruos iar Chitila si Buftea au trenat desi au ditamai reteaua CF. E adevarat ca pe vremea impuscatului erau nenumarate trenuri la orele potrivite pentru navetisti care ajungeau pana la Titu si la Pietrosita si circulatia oamenilor era mai intensa dar nici pe vremea asta nu vad de ce nu s-ar intampla aceasta migratie. Numai ca au facut astia praf CFR-ul si ceea ce s-a facut pe vremea Regilor Romaniei nu se poate inretine in ziua de azi. Nu-mi pot explica in niciun fel cum pe vremea cand o locomotiva inghitea atata carbune si apa, timpul pentru a incalzi cazanul era atat de indelungat, productia materialului rulant probabil ca necesita mai mult efort, in fine, cum dracului pe vremea aia era rentabil? Adica faceau investitii permanente cu construirea infrastructurii – linii, poduri statii, sisteme de semnalizare, retea de telegraf – si nu se considera ca e o gaura neagra. Si culmea, se mergea si mai repede!
    Dupa ce am batut atat campii concluzionez cu o parere: ar fi foarte simplu de facut un metrou de suprafata, un RER, cum vreti sa-i spuneti intre Buftea si Gara Basarab. Zic si eu, in naivitatea mea. Ar trebui sa mai existe si un Malaxa ca sa produca automotorul necesar … si un Necolaiciuc care sa administreze afacerea :)))

  • PS: sunt acum la Chisinau si vad cum oamenii astia se pregatesc sa faca praf un oras foarte interesant altfel … mecanismele pot fi recunoscute in aceleasi tipare ca la Bucuresti de altfel.

  • hm

    adrian, acelaşi lucru mă-ntreb şi eu: cum ERA posibil… cum de nu mai ESTE posibil…

    Cred că un TER Buftea-Basarab ar fi cel mai simplu lucru. Păcat că n-ar putea servi cum trebuie şi Mogoşoaia.

    Dar pînă la TER, măcar autobuzele să circule în Ilfov. Şi să lege localităţile. Cum mergi cele 5 minute dintre Chitila în Mogoşoaia cu transportul public acum? Te duci din Chitila-n Bucureştii-Noi şi apoi revii în Mogoşoaia, asta faci.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>