despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Despre Hala Unirii, fără patimă

scris de Ando

1986 avea să fie anul în care s-a finalizat etapa de „pregătire” a Pieţei Unirii pentru sistematizare. Spitalul Brâncovenesc fusese „rezolvat” din 1984. Venise, acum, rândul bisericii Sfântul Ion Nou şi a Halei Centrale (Ghica).

 

Biserica a avut şansă: a fost ascunsă, prin translaţie, după blocurile de pe bulevardul 1848 (actual Brătianu).

In schimb, vechiul simbol al comerţului bucureştean – hala – nu a avut scăpare. Datorită doamnei arhitect Mariana Croitoru avem şi imagini din timpul demolarii edificiului.

Acestea au fost, foarte pe scurt, faptele, dar şocul acestei demolări trezeşte şi acum, după peste trei  decenii, multe emoţii, comentarii şi discuţii. Şi totuşi, trebuie spus că, la fel ca dealul Arsenalului, Piaţa Unirii (deci şi hala) a fost, tot timpul, vizată în vederea realizării unor proiecte urbanistice ambiţioase.

În principalele ziare ale vremii, Scânteia şi România liberă, mai tot timpul când se scria despre schimbări şi evoluţii în înfăţişarea capitalei, găsim şi asemenea „semnale” evidente.

În 1966, de exemplu, vicepreşedintele Comitetului executiv al Sfatului Popular Bucureşti, referindu-se la sistematizarea pieţelor agroalimentare, afirma răspicat „… Piaţa Unirii va fi în viitor desfiinţată…”

 

În acelaşi an, 1966, şeful sectorului sistematizare al Institutului „Proiect” Bucureşti, arh. Traian Stănescu:

… precum şi arhitectul-şef al oraşului, prof. Horia Maicu…

… vorbesc, şi ei, despre viitoarele schimbări din Piaţa Unirii.

Iată, de exemplu, şi cum arăta macheta hotelului „România” proiectat a fi amplasat în… Piaţa Unirii.

Iar peste doi ani, în decembrie 1968, arh. Ghe. Săsărman, în articolul „Arhitectonica bucureşteană pe axul Dâmboviţei” din ziarul Scânteia, (re)aminteşte şi el de plănuita sistematizare a Pieţei Unirii.

Deci, încă din acea perioadă existau concret şi se discutau diverse variante (la nivel de proiecte, machete). Au urmat aproape două decenii în care direcţiile de dezvoltare ale oraşului au vizat alte priorităţi (platformele industriale, marile cartiere de blocuri de locuit, elemente de infrastructură, mari obiective social-culturale etc). A venit şi cutremurul din martie 1977 care a afectat serios multe zone din centrul oraşului şi a căror refacere a trecut pe prim plan. Se pare însă că îngrozitorul seism a deschis şi „apetitul” lui Ceauşescu pentru realizarea noului centru civic.

În această perioadă şi Halei Centrale i-a fost schimbat profilul: din hală de carne, în magazin cu autoservire, un fel de supermarket.

Având în vedere cele de mai sus, dar mai ales conjunctura acelei perioade, era clar că demolarea halei centrale nu putea fi oprită. Că putea fi, de exemplu, dezasamblată şi refacută în altă parte, asta e o altă poveste.

Am să închei preluând de pe facebook un comentariu foarte interesant (dacă ar putea fi şi dovedit) legat de acest subiect:

„Când s-a dărâmat Hala Mare (Hala Ghica), autorităţile comuniste au vrut să o dea la fier vechi, dar o societate belgiană a aflat, şi a obţinut permisiunea să transporte pereţii într-un oraş din Belgia, unde, zice-se, au reasamblat-o”!

6 comments to Despre Hala Unirii, fără patimă

Leave a Reply to adrian Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>