simply bucharest tocmai a făcut doi ani, aşa că m-am gîndit să vă zic mai multe despre cum am ajuns să-mi pese de Bucureşti.
De cînd ştiu Bucureştiul? – cred că dintotdeauna; de mic, încet-încet, am învăţat tot centrul, scurtăturile, magazinele; şi mi-am dat seama cît de puţini dintre copii din cartier ştiau să se descurce în oraş – pînă să fie nevoiţi să meargă la liceu, în alt cartier, majoritatea copiilor cunoşteau doar drumul pînă-n cea mai apropiată piaţă, pînă la cinema, pînă în parc.
N-m căutat neapărat să aflu mai multe, sau să mă plimb peste tot (mai ales că Bucureştiul acelor timpuri era un şantier urît de sus pînă jos). Aşa s-a întîmplat. Şi s-a întîmplat să văd vechiul Splai, să văd Centrul străbătut de autobuze, tramvaie şi trolee, să prind cartiere înainte de a fi demolate. S-a-ntîmplat să găsesc cărţi vechi, hărţi, poze cu Bucureştiul.
Apoi s-a întîmplat să văd cum Bucureştiul încearcă să se ridice de jos şi să se pună pe picioare, să văd cum începe să fie mai prietenos cu oamenii.
S-a întîmplat şi să lucrez cu Bucureştiul: l-am luat la pas, făcînd teren – bătînd aproape toate străzile din oraş şi schimbînd autobuz cu tramvai, cu ghidul şi harta-n minte…
Dup-o vreme mi-am dat seama că sînt multe lucruri pe care le ştiu; că nu sînt lucruri importante, dar unora le-or fi de folos. Am început să le scriu. Am început să-mi dau seama că-mi pasă de Bucureşti.
Am început să cred că dacă am o părere, trebuie s-o spun.
Şi de-atunci au trecut doi ani.
Şi azi, fiindcă v-am zis asta, iată că lansez o leapşă:
cînd şi cum v-aţi dat seama că vă pasă de oraşul ăsta?
Aşadar: Raiden, Armyuser, Popescu, Adrian, Ştefan şi Radu, Răzvan, Folkfan, Vlahul, Teoctist, Bogdan… voi, voi ce ziceţi? cum s-a-ntîmplat? (nu-i nevoie să scrieţi un articol dacă nu e pe specificul blogurilor voastre)
Şi voi, comentatori ca Herodot, Freesys, Mike – tuturor care vă pasă la fel de mult – spuneţi-mi acelaşi lucru.
Tare mult m-aş bucura.
La cat mai multi ani cu Simply Bucharest! Este nevoie de acest blog profund urban si, mai ales, ancorat in actualitatea bucuresteana.
Promit ca o sa onorez cat mai curand leapsa cu un articol, mai spre week-end, asa…
La multi ani si asteptam o prajitura :)…o sa vina si raspunsul cat se poate de repede
*sufla-n vuvuzela* lma bre 😀
Ma bag si eu-n seama 🙂 Pentru ca nu-s din Bucuresti dar am devenit bucurestean treptat in ultimii 5 ani si iubesc sincer orasul asta pentru ca m-a primit frumos (ne-ntelegem de minune) iar eu l-am rasplatit cu documentari si plimbari lungi. (plus admonestarile pe care le-am primit din partea ardelenilor verzi carora li se ridica accentu pe ceafa cand aud ceva bun despre Bucuresti).
Thing is, doar plimbandu-te si deschizand ochii, narile si urechile foarte larg incepe sa-ti placa orasul. Am venit pt kestii medicale dar am ramas pentru atmosfera, gagice (orice-ar fi, nea Gica are perrrfecta dreptate) si mai ales merdenele 😀
cînd şi cum mi-am dat seama că-mi pasă de oraşul ăsta? dar oare imi pasa? eu cred ca lupta e pierduta, atat in acest oras cat si in aceasta tarisoara.
la multi ani!
Raiden: am început cu merdenele şi-am ajuns profund urban… adică m-am întors de unde-am plecat 🙂
Popescu: poa’ să zică şi domnul Dobrescu, dacă nu-i prea ocupat!
Radu: las-că din ardeleni se fac buni bucureşteni…
Radu: ei, sceptic îs şi eu…
Mulţumesc!
cred ca va fi mai interesant daca participa domnul Dobrescu…o sa-l rog sa raspunda el lespsei si daca e mai adaug si eu ceva 🙂
ei, atunci se cade să fie şi ‘mnealui poftit la prăjitură!
La multi ani simply bucharest!
ce’mi place mie la Bucuresti e ca gasesti unghiuri care te fac sa crezi ca esti in Istambul, Paris, Roma… cam oriunde’n lume… e adevarat, ungiuri ascutite si magia se evapora daca misti capul prea mult, dar are magie, asta e chestia importanta. Asa, mai specific, in Praga am dus dorul bulevardelor Bucurestiului, bulevardelor largi si pitoresti, zona aviatorilor, victoriei… tipii au conservat perfect orasul dar parca l-au conservat prea 1600 pentru gustul meu.
frumos spus, Tudor!
Mulţumesc pentru urări!
Sincer eram convins ca acest blog/sit e muuult mai vechi. Cam de cand Bucurestiul a pasit timid dar sigur ( si ) pe internet. De oras mi-a pasat de cand am inceput sa-l vad si sa-l simt ca orasul meu,casa mea extinsa. Imi aduc aminte cand s-a demolat Brancovenescul ca cea mai mare dorinta era sa iau o caramida si s-o pastrez ca amintire a unor lucruri ce dureros dispareau. Si acum mai am intr-un sertar un colt de caramida recuperata atunci. Si tuburi de cartuse trase la revolutie… si iubiri … si amintiri :). Cand am inceput sa-l iubesc? Probabil atunci cand adolescent fiind am inceput sa traiesc si sa vibrez in acelas ritm cu orasul sau cel putin asa credeam. De pasat a inceput sa-mi pese abia cand am inceput sa-l pierd ( deja clasic cliseu ). Acum orasul meu traieste mai mult in lumea virtuala, pe blog-urile celor ce-l iubesc ( cred de prea multe ori ca ) utopic. Tuturor acestora dar mai ales lui simplybucharest le doresc sincer la cat mai multi ani si cat mai multi cititori! Educatia este cea mai grea, mai costisitoare si indelungata metoda de a face din Bucuresti un oras propriu vietii dar este singura viabila. La multi ani Simplybucharest!
Done! 😀
http://www.rezistenta.net/2010/09/leapsa-de-la-simply-bucharest.html
La multi ani!
Imi place combinatia de mancare, plimbari si un strop de istorie, asa ca… la cat mai multe posturi. 🙂
LA MULTI ANI!!
Orasul acesta are multe de aratat, trebuie doar sa-i dam o sansa. Pana la urma traim si muncim aici, ne enervam si ne bucuram aici, avem o relatie duala love/hate cu el, important este ca, macar uneori, sa-l privim cu mintea larg deschisa, mai devreme sau mai tarziu sigur va reusi sa ne lase cu gura cascata.
Bogdan, Simply Bucharest e – în formula asta – de doi ani. Ideea e din 2005, dar la acea vreme a fost doar un proiect mititel, sub alt nume.
Raiden, ce să mai zic? Mulţumesc încă şi încă!
Lucian Vasile, da’ de Ploieşti? Cum şi cînd?
Cătălina, păi asta şi facem: îi dăm şanse, că merită. Fie doar şi pentru că să ne facem viaţa mai bună în Bucureşti.
şi pentru tura asta de felicitări – mulţumesc!
M-am intors noaptea trecuta de la Varsovia si m-am trezit cu o leapsa 🙂 In polona “lepshe” inseamna “mai bun” sau “mai bine” …
Mie mi-a placut Bucurestiul de cand mergeam la gradinita, destul de departe, cu tata in troleibuz si apoi mult pe jos de la statia de la televiziune astfel ca acopeream zilnic str. Argentina – str. Docentilor. Casa in care functiona si inca mai functioneaza gradinita mi se parea fascinanta; as vrea sa mai intru odata acolo si sa vad daca memoria corespunde cu realitatea :). Din pacate realitatea este ca azi acea casa este un roz de bomboana fondanta stricata in loc de tencuiala rugoasa cu praf de piatra si mica de odinioara. Casa in care stateam cu chirie (nu’s prin ce minune acea casa nu fusese nationalizata si eram mai multe familii si persoane chiriasii unei doamne ce statea pe strada Roma) era minunata in ochii mei. Avea un cartus pe fatada pe care scria “1896” ceea ce pentru un copil ca mine insemna ca era din timpuri imemoriale mai ales ca scara inca mai avea in loc de mana curenta un snur de catifea visinie, trecut prin inele de alama prinse in perete, cu ciucur la capatul de jos; scara scartaia diferit la fiecare treapta iar in holul continuat cu un geamlac era o pianina. A fost demolata cand s-a facut pasajul din Iancu de Hunedoara in Titulescu si o sa incerc sa-i gasesc autorizatia de construire candva. Noi ne-am mutat in iulie ’77 in casa bunicului din Chitila caci desi nu cazuse, casa din str. Argentina 1 parea ca se subrezise. Am mai apucat insa primele doua clase la scoala care acum e liceul Tonitza asa ca m-am jucat mult pe strazile cu nume de capitale si fara indoiala ca atmosfera mi-a ramas bine infipta in memorie. Din pacate atmosfera a cam ramas doar in memoria mea …
Apoi m-am facut arhitect si era firesc sa ma preocupe orasul in care traiesc. Pentru ca ma enerveaza cand vad ca prieteni de-ai mei nu ridica niciodata capul mai sus de nivelul vitrinei si considera ca Bucurestiul n-are nimic special. Prea multi straini mi-au confirmat in urma plimbarilor pe care le-am propus ca orasul are ceva si ar fi avut si mai mult daca era dezvoltat cu cap.
Am sa incerc sa pun cateva imagini si ganduri in legatura cu Varsovia la mine si le voi explica si din unghiul acestei lepse.
Si la cat mai multa vigoare ca sa te mentina in priza tot timpul si 20 de ani daca se poate!
Adrian, de-abia aştept!
Eu am doar 13 ani de locuire continua in Bucuresti, parintii mei fiind trimisi “in provincie” in anii de trista amintire prin sistemul repartitiilor pe care lipsa pilelor le facea echivalente cu deportarea. Nu cred ca poti sa ajungi sa cunosti sau sa iubesti acest oras traind doar intr-unul dintre cartierele dormitor care au “capusat” acest oras incepand cu anii ’60. “Dupa blocurile gri” sau cantand “macarale rad in soare” iti definesti existenta intre niste parametri care pot fi extrapolati ca atare in orice alta aglomerare urbana fara personalitate; de aceea adevarata crima comisa asupra acestui oras a fost incercarea de implementare a acestei “soulless existence” in centru – desi multi oameni trecuti de 40 de ani sustin acum ca vorbim de un centru mizerabil, tiganizat si cu ziduri care ar fi cazut oricum, buldozerele efectuand de fapt o operatiune pur sanitara. Din pacate succesiunea de regimuri despotice cu perioade prea laxe au desfigurat acest oras si i-au alterat personalitatea pana intr-acolo incat, ca vizitator, sa poti experimenta un numar de impresii complet diferite si nu toate pozitive. O fi bine, o fi rau? “Dupa blocurile gri” nu ne place sa traim insa aruncam in continuare gunoiul la intamplare si ne parcam masinile pe ultimele resturi de spatiu verde. Printre casele vechi neingrijite care stau sa cada la fel nu e bine si impartim vina pe de o parte intre proprietarul care vrea sa puna dinamita sau il asteapta cu drag pe dl. Richter pentru a putea sa ridice un bloculet amorf pe care sa il vanda la bucata la suprapret – si pe de alta intre primaria care nu il lasa sa isi puna planul in aplicare daca nu decarteaza “cat trebuie” dar nici nu-l ajuta sa renoveze fatada. Nu iubim centrul civic insa acolo ne-am muta daca am avea bani. Nu iubim mallurile dar acolo ne cheltuim banii. Iubim verdeata insa…. Asta e, complexa situatie, complexa problema.
Da, n-ai cum să înţelegi şi să iubeşti ce e de iubit din Bucureşti dacă nu vrei să cunoşti partea sa veche, să înţelegi de ce e aşa, cum de se poate să stea laolaltă mizerie şi frumuseţe.
Eu ajung să cred că Bucureştiului îi lipsesc căi de comunicaţie simple între punctele de interes.
Un drum între Unirii şi Universitate e foarte urît, zgomotos, murdar – e descurajant. Obiectivele complet diferite care sînt apropiate geografic ar putea fi puse în valoare prin vecinătatea lor. Cum ar fi să treci gîrla şi să mergi din Carrefour Orhideea în Grădina Botanică?
Ma bag si eu in seama pentru prima oara pe aici…
@tudor are perfecta dreptate mai sus, Bucurestiul e unul din putinele orase din Europa unde chiar te poti trezi ca pe o strada esti in Istanbul, pe o alta in Paris, iar pe o treia poti sa juri ca esti in vreun oras mic de provincie din Campia Baraganului. Chestia e ca eu senzatiile astea chiar le-am trait, oricat ar parea de ciudat. Poate d-aia imi place atata Bucurestiul, incat pana si atunci cand eram la Istanbul ma simteam confortabil si linistit pentru ca imi aducea aminte de acasa.
De ceva timp nevasta-mea tot trage de mine ca sa emigram, ca nu mai rezista sa traiasca in orasul si in tara asta. Eu ce sa-i zic? Ca nu pot pleca de aici? Ca oricat de “civilizate” ar fi alte capitale din Europa acolo nu exista tramvaie Tatra care sa aiba traseu pe strada Berzei, printre platani? (ma rog, stiu ca acuma 35-ul e oprit temporar pe acolo, dar you get the point :)). Ca la Paris sau la Londra nu ma pot plimba pe strada Toamnei, well, toamna, si de acolo prin Armeneasca cumva sa dau in Latina si pe urma in Mosilor? Sau cum sa-i explic de mirosul pe care il simti dimineata cand te plimbi prin strazile din Cotroceni?
Chestia e ca nici macar nu sunt nascut/crescut aici. Am inceput sa descopar Bucurestiul inca din primul an de facultate. Nu prea aveam bani nici de distractie, nici de plecat acasa la ai mei in weekend, asa ca tot timpul asta mi-l petreceam mergand pe jos pe toate stradutzele pe care le descopeream prin oras sau shimband tramvai dupa troleu dupa tramvai.
“Placintele cu branza in foi de la Hanul lui Manuc” asa a inceput totul, prima mea amintire legata de Bucuresti. La ai mare HM !
Mihai, ce să zic – aşa e! Ăsta-i Bucureştiul, dacă odată te-a prins, apăi nu mai scapi! Şi tocmai colţurile astea ale lui fac toţi banii. Şi senzaţiile de care zici.
Îmi pare rău că nu mai sînt autobuze şi troleibuze cu platformă în spate (mă refer la cele mai vechi, care aveau motorul amplasat central, şi nu în spate ca acum). Frumos se simţea oraşul mergînd în spate, în picioare, sprijinit de bare, şi privind în urmă pe geam la drum şi la case şi la oameni.
Freesys, foooarte la obiect – şi mare dreptate! Mulţam pentru urări!
Eu azi am descoperit blogul tau asa ca iti urez la multi ani si sa publici multe articole utile si interesante
A raspuns domnul Dobrescu…scuze pentru intarziere, dar se “misca’ mai incet la varsta lui :)…aici ai raspunsul
http://idei-urbane.blogspot.com/2010/09/simpluo-aniversare-o-leapsa-un-cadou.html
Chestiuni urgente m-au reţinut de la a-mi da concursul la leapşa ta mai devreme de astăzi. 🙂
M-am conformat, cu mare plăcere, aici.
La mulţi ani, HM! La mai multe articole cu multe hărţi, planuri şi scheme!
Printre bune si rele, Bucurestiul merge inainte. Despre bucuresteni e mai greu de vorbit …
[…] si cu acest prilej proprietarul a decis sa ne povesteasca cum a inceput totul si sa lanseze si o leapsa. Am preluat aceasta leapsa si lucrul mai interesant este ca Hungry Mole, proprietarul amintit, a […]