Cele mai frumoase lucruri pe care le poti face pentru orasul asta nu cer nici multi bani, nici prea mult timp – ci doar o farima de bun simt. De aceea cred ca merita sa sprijini initiative individuale.
Imi amintesc ca una dintre campaniile asa-zis corporate de anul trecut, ‘De ce iubim Bucurestiul‘ a-mpinzit orasul cu panouri pe care scria lucruri de genul: ‘Asta e strada unde m-am sarutat prima oara’… si asa mai departe. Chestia asta ar fi avut haz dac-ar fi scris pe ele: ‘Aici e santul unde mi-am rupt masina’, ‘Asta e canalul descoperit in care-am cazut’… asta pentru ca e-o campanie sustinuta de Apa Nova – companie publica cu o imagine la publicul consumator mai degraba proasta . Partea buna a campaniei e insa promisiunea publicarii unor povestiri despre Bucuresti intr-un volum; nu stiu daca ceea ce promite Cotidianul ca lanseaza de miine n-o fi exact lucrul asta – pentru ca avem acelasi sustinator.
Dar nu cu asta pornisem, ci cu alte ginduri:
Eu nu blochez intersectia nu e o campanie a Politiei, desi agentii de circulatie au risipit citiva fluturasi pe tema asta acum vreo luna; e o initiativa particulara. Cei ce-o sustin au de obicei un sticker in partea din spate a masinii.
Inca o initiativa de toata stima e Cicloteque, cei care inchiriaza biciclete in Bucuresti de vreo doua luni; cu siguranta le-ati vazut prin oras.
In incheiere, am dat peste un site care se numeste Politia WC-urilor, unde se vorbeste de civilizatia toaletelor mai mult sau mai putin publice din oras; cu siguranta ai vrea sa stii daca toaleta de la restaurantul la care vrei sa mergi e curata, nu?
comentarii